Pasărea infinitului

 Deschise colivia albă:

 – Pasăre liberă, asta eşti! spuse el către ea.

 Ea tăcu şi deschise pliscul dar nici un sunet nu se auzi.

 – Tu nu eşti făcută pentru a fi ţinută în captivitate, te eliberez, dar să te fereşti de flori, spuse cu o oarecare tristeţe în suflet.

 Ea continuă tăcerea şi îl fixa cu privirea.

 – Penajul tău încântă pe toată lumea, este unic, colorat viu, cu nuanţe de crem, cu gri deschis. Tu trebuie să zbori, să explorezi lumi noi, cum ai fost obişnuită.

 Ea se uită adânc în ochii lui, se întoarse şi zbură fără a privi înapoi. Zbura printre blocuri, deasupra bulevardului cu flori, zbura cât o ţineau aripile.

 El regretă, dar înţelese că unele păsări doresc să fie regine asupra vieţii, nu ca altcineva să le domine viaţa.

 Ea se pierdu în zare fără a schiţa vreun gest de a se uita în urmă.

 El oftă adânc şi zise:

– Rar vin, mereu pleacă. Închise geamul, trase perdelele. Micul apartament se întunecă brusc şi omul s-a închis în el ca o pasăre într-o colivie, asteptând pe cineva să-l elibereze din cuşca de singurătate.

Sursă poză: customize.org

Lasă un răspuns

This Post Has 2 Comments

  1. Monica

    Oare suntem doar niste pasari intr-o colivie?!

    1. diuras

      Eu am scris despre o „ea” dupa o experienta proprie nu despre „ele” chiar daca acele „ele” se pot comporta
      ca „ea”. Initial m-am referit ca „ea” este o persoana infatuata care destinul i-a venit de hac si „el” si-a dat seama ca daca o tine in colivie devine si el infatuat deoarece o voia pe „ea” doar pt „el”.