Cititorul lui Bernard Schlink

„Cititorul este tulburătoarea poveste a unei iubiri neobișnuite,  dintre un adolescent şi o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă.” (notă de Laurenţiu Midvichi)

   Am adorat cum această carte pune în prim plan viaţa ei, a Hannei Schmitz – o femeie misterioasă, care se dezvăluie pe parcurs. O femeie cu un trecut misterios, dar care ajunge să o prindă din urmă.

   Am mai iubit modul lui, al lui Michael Berg, modul cum a descoperit-o, cum ea l-a ajutat să descopere dorinţe noi, modul de a iubi o femeie, cum să o cunoască, cum să o stăpânească.

Bernhard_Schlink_2254.jpg

   Tot ce este frumos trebuie să aibă şi un sfârşit, un sfârşit abrupt, un sfârşit pe care Michael nu l-a anticipat. Totuşi o redescoperă mai târziu, în alte circumstanţe. De aici se declanşează o aventură cu iz dramatic, ajunge să descopere un trecut care îl anesteziază şi ajunge să îi nege existența , rezultând mai târziu un cocktail Molotov ce ajunge să îi ardă amintirile şi chiar propriul lui trecut.

   M-a întristat de-a lungul cărţii, viaţa Hannei Schmitz, m-a făcut să realizez cât de importante sunt unele aspecte în viaţă şi cum apărarea valorilor proprii sunt mai importante decât viaţa în sine. Am înţeles că şi respectarea valorilor proprii pot reprezenta auto-realizare.

   Această carte este pur şi simplu un roller-coaster de sentimente.

Sursa poze : elefant.ro

Wikipedia

Lasă un răspuns

This Post Has 2 Comments

  1. Este o carte foarte frumoasă, cu adevărat tulburătoare povestea…
    Mi-a plăcut și filmul (recunosc, prima dată am văzut filmul), cu Ralph Fiennes și Kate Winslet în rolurile principale. ”The Reader” – (2008). Recomand, vă va plăcea.

    Este foarte interesant blogul dumneavoastră, merită răsfoit pe îndelete! Felicitări!

  2. One Blue Sun

    In primul rand, va multumesc pentru vizite si pentru aprecierea unora din cele cateva postari ale unui proiect ce parea a fi fara audienta!
    Un alt blog sub umbrela WordPress, ceva mai consistent, este blogul meu de film, ThreeYearsAfter.
    The Reader m-a ajuns inaintea Cititorului, dar va veni si vremea sa!
    Felicitari pentru Lumen In Mundo!