‚‚Nu sperați că veți scăpa de cărți’’ ne avertizează Umberto Eco și Jean-Claude Carriere

Biblioteca încălzește, adăpostește, ferește de erorile umanității, cititorul este înconjurat de ideile lumii, de sentimente, de cunoaștere și de rătăcirile posibile din cărți, fiind oarecum protejat de primejdiile înghețate ale ignoranței, încât nu-i va fi niciodată frig în bibliotecă(p. 227).

Umberto Eco

Cartea și tehnologia

Un futurolog anticipa la o întâlnire la vârf la Davos în 2008 că pe lângă scumpirea petrolului, cotarea apei la bursă, un alt eveniment ce va zdruncina omenirea va fi: dispariția cărții(p.13). Cartea tipărită din epoca lui Gutenberg, de după 1500, va lăsa loc altor suporturi.  Foile cărților se fărâmițează în decursul timpului, dar sunt noile tehnologii de citit mai sigure?(p. 15)

Suporturile durabile sunt mai efemere decât foile cărților

Umberto Eco nu mai poate folosi prima variantă a romanului ‚‚Pendulul lui Foucault’’ pentru că o avea pe o dischetă și n-a putut să recupereze nimic de pe ea. Dacă o scria pe foi o putea avea(p.61). Casete analogice, dischete, dvd-uri, cd-uri vechi nu mai pot fi folosite așa că un cineast păstrează în pivniță 18 computere vechi pentru a-și vedea lucrările mai vechi. Omul colecționează ceea ce tehnologia demodează repede(pp. 20-21).

Cartea a suferit pierderi minore datorită apariției radioului, televiziunii, cinematografului

Hesse vorbea în anii ’50 că pe măsură ce distracția oamenilor va fi sprijinită de noi invenții, cartea își va recâștiga demnitatea și autoritatea(p. 16). Niciodată în istoria civilizației nu au fost librării mai frumoase ca în prezent, unele pe mai multe etaje, cu mii de cărți, cu mulți tineri cititori, în timp ce în trecut librăriile erau mai mereu goale și doar pentru o clientelă restrânsă(p. 234). Au fost făcute filme în istoria cinematografului după cărți sau cărți scrise după filme, unele filme s-au pierdut definitiv, cărțile nu(p. 100).

Doar să fii printre cărți

Godard  stătea zile întregi printre cutiile cu rolele filmate pentru un film, la fel Carriere stă printre cărți, privindu-le pur și simplu, simțind ceva inexprimabil, dar nu numai cei care au cărți multe acasă pot avea această trăire, ci și cei care merg în biblioteci sau librării. Să contempli cărți lăsându-te atras de promisiunea lor, pentru a dobândi din ele cunoaștere, continuă Umbert Eco(p. 233).

La ce bun cărțile? Nu sunt ele învechite?

Bush își trimite soldații să-și rupă gâtul în Afganistan(împreună cu românii) pentru că nu citește ce au pățit alții acolo, Hitler îl repetă pe Napoleon în Rusia, oamenii au tentația mereu să creadă eronat că orice s-a petrecut în trecut este vechi și nu mai are relevanță pentru prezent(231-232).

Cunoașterea este ultima utopie, dar nu doar din cărți

Un sfert din londonezi cred că Churchill sau Dickens sunt ficțiuni, iar Sherlock Holmes a existat. Cunoașterea pare a fi ultima utopie, deși este fundamentală, ea rămâne incertă, fragilă, amenințată. Thomas de Kempis și-a găsit pacea când s-a retras cu o carte, Boehme cunoaște iluminarea în fața unei raze căzute pe o bucată de cositor, dar cardinalul Cusanus și sfântul Bernard îndeamnă:

’’vei învăța mai mult de la o frunză de copac decât din cărți’’

‚‚arborii și stâncile te vor învăța ceea ce nu te poate învăța nici un dascăl’’(p. 232)

Dar de  unde știm de aceste îndemnuri la contemplarea naturii și de valoarea ei? Din cărți.

Jean-Claude Carriere

Filtrarea cărților

Oare cele mai bune cărți ne-au parvenit din trecut? Aristotel în Poetica ne pomenește de zeci tragedii pe care nu le cunoaștem, și a lor poate ar fi trebuit să fie istoria, însă au rămas doar tragediile lui Eschil, Sofocle sau Euripide pe care noi le prețuim(p. 123). Cum se filtrează ceea ce primim? Prin prostia și ignoranță uneori. De exemplu, Aetius, ce ne-a transmis multe fragmente presocratice, era un idiot patent, iar o parte dintre cei care au filtrat cărțile primite de noi au fost idioți și cretini(p. 140).

Focul și cărțile

sau

cunoașterea ascunde o putere, deci trebuie lichidată cunoașterea

Distrugerea, arderea cărților simbolică sau nimicitoare a fost un factor și mai determinant de filtrare. Azi ar fi imposibilă distrugerea unor cărți cu totul, față de trecut când existau doar câteva exemplare din ele. Distrugerea și pierderea filosofiei elene prin ascensiunea creștinismului, distrugerea de către creștini și musulmani a bibliotecii din Alexandria, distrugerea de către mongoli a bibliotecii din Bagdad, nimicirea civilizației amerindiene de către spanioli și în numele credinței(despre care tot cărțile călugărilor creștini ne istorisesc, doi dintre ei fiind ai inchiziției), arderea cărților în regimul nazist, distrugerea lor în timpul revoluției culturale maoiste, incendierea bibliotecii din Bagdad în 2003 sub privirile impasibile ale soldaților americani,  sunt doar câteva mențiuni dintr-o listă mare de biblioteci și de cărți distruse. Un impuls de distrugere, de ardere, uneori realizat, a apărut în cazul propriilor cărți sau manuscrise la Vergiliu, Rimbaud, Borges sau Kafka (pp. 190-197).

Cenzura

Scriitori precum Blanchot vorbesc de necesitatea dispariției cărții deoarece țin cunoașterea întemnițată, vrând eliberarea cuvintelor pentru o cunoaștere de tip nou …dar spre ce eliberarea? Cenzorul este un fel de demiurg ce distruge o lume, o purifică de scrieri ce au infectat-o. Așa cum a fost cazul cenzurii de-a lungul secolelor asupra literaturii erotice, încât în Spania în secolul XX(1960), cel mai curajos text erotic era tot al lui Cervantes,  ce pomenea de sfârcuri în al lui Don Quijote(pp. 191, 196, 235).

Damnatio memoriae nu mai e posibilă pe internet

Ștergerea unui om și a operei lui din memoria istoriei se făcea printr-o damnatio memoriae, distrugând orice urmă a acelui om. Dar să ștergi acum toate urmele nu mai este posibil cu internetul. Ar mai fi fost posibil Holocaustul dacă exista netul? Cazul Rushdie cu ‚‚Versetele satanice’’ este grăitor în lupta cu cenzura. Și totuși este netul ceva ce n-ar putea dispărea? (pp. 175-178).

Autocondamnarea la uitare când nu scrii iar bijuteriile sunt cele mai prețioase

Tracii, strămoșii noștri au lăsat în mormintele lor bijuterii, și-au păstrat ce era mai prețios pentru ei. Dar cine-i mai ține minte? Bijuteriile lor sunt pomenite în cărțile scrise despre ei de cei din alte neamuri, căci tracii s-au autodamnat la a fi uitați nefolosind scrisul.

Kircher este Internetul

Pe net se găsesc de-a valma informații false și adevărate, fantastice și verificate. Internetul seamănă cu operele unui cunoscut savant, călugăr iezuit, Athanasius Kircher ale cărui scrieri sunt un amestec de fantezie și de știință, Umberto Eco fiind pasionat de a-i dobândi cărțile pentru că în oglinda unor astfel de opere poți elimina erorile, poți privi mai bine situația omului, această ființă pe jumătate genială, pe jumătate imbecilă(pp. 9, 65, 103-106).

Cursuri de prostie la școală, nu despre adevăr

Pentru că spiritul nostru este delirant, iar prostia urlă pe net, la tv și pe străzi

Carriere scriind un dicționar al prostiei, împărtășește cu Umberto Eco preocuparea pentru prostie, ei recomandă studiul ei la școală pentru a ne putea feri pe cât putem de ea, noi ființele în parte geniale, în parte imbecile, trecând de obicei sub tăcere incomoda prostie. De ce e o prostie să spui precum un abate că Iisus era dintr-o familie bună? De ce să știm că Kircher imagina o mașină de curățat vulcanii sau o orchestră de pisici pusă în funcțiune trăgându-le de coadă? Că mulți oameni se înscriu la concursuri tv știind că vor fi huiduiți oricum? Că fac propuneri realizatorilor tv fiind gata să se sinucidă în direct, să se lase biciuiți sau torturați doar pentru 15 minute de glorie? Că au fost scrise cărți despre binefacerile ciomăgelii încasate de personalități precum Mozart sau Voltaire?…(p. 149, 159-161, 163, 168, 169, 173, 198-199). Mai greu este să demonstrezi că un original este un original, că un adevăr este un adevăr decât că un fals este un fals raportându-l la original așa cum eliminarea erorilor și prostiilor este mai lesne deschizând calea spre adevăr (p. 102). Așa încât și internetul are nevoie de verificator al informațiilor. Dar cine va fi el și cine-l va verifica pe verificator?(pp. 57-58).

Cultura nu este neapărat să știi când a murit Napoleon, dar să știi cum să dobândești și să verifici această cunoștință

Oricum verificând informațiile, învățând să discernem, să le judecăm, atunci memoria, inteligența, vor rămâne în formă susținând transmiterea culturii, filtrând ceea ce este valoros, eliminând erorile și minciunile. Cultura se transmite prin memoria individuală și colectivă, iar cartea, bibliotecile păstrează memoria culturii, în timp ce cimitire de cărți, de informații, de obiecte sunt uitate și abandonate printr-o filtrare necesară(p. 53).

Memoria mută a cărților, nu avem sunete înregistrate anterioare secolului XIX, Augustin fiind  uimit de Ambrozie că nu citește evanghelia cu voce tare. Să fie această tăcere a citirii cărții o neglijare a transmiterii sunetului în defavoarea semnelor scrise?

Dacă grecii și romanii erau vegetarieni, ce s-ar fi întâmplat cu miile de pergamente, de volumina scrise pe piele de vițel?(pp. 96-97)

Capodoperele devin capodopere citite unele prin celelalte: îl citești pe Kafka prin Cervantes, dar și invers, Cervantes, înțelegerea lui poate fi influențată de înțelegerea lui Kafka, dacă este citit după Kafka(p. 125).

Dar dacă citești o grămadă de cărți banale ce vor fi filtrate de viitor și apoi citești Cervantes sau Homer, mai sunt ele capodopere? După recenziile citite de mine pe net de la astfel de cititori, capodoperele devin niște cărți comune pentru că lectorii care fac recenziile citesc numai cărți banale la modă. Legat de obsesia editorilor de a publica scriitori neconfirmați în timp, vorbesc și cei doi autori, Umberto Eco construind și o farsă editorilor pe tema asta, unii căzându-i pradă.

Iisus și Shiva

Iisus ar fi trebuit să scrie, îi reproșează Mani, așa ar fi fost astfel o mare autoritate, nu să-i lase pe alții să scrie despre el. Iisus a preferat să vorbească, iar scrisului i-a destinat doar nisipul cu urmele sale efemere(p. 91). Orice de pe lumea această este supus celor patru brațe ale lui Shiva: creația, distrugerea(prin foc), a treia mână face gestul abaya(nu aveți teamă) și al patrulea braț: ‚‚grație spiritului m-am desprins de la pământ’’(p. 193).

Cărțile pe care le citiți sunt post-incunabule

Să ne desprindem spiritul citind post-incunabule căci nu vom scăpa de cărți în ciuda speranțelor unora. Să citim ce este un incunabul atât de dorit de bibliofil, la fel de dorite fiind și post-incunabulele mai vechi și mai noi. Să citim:

când casa arată ca o ciornă,

de ce hoții ar trebui să citească mult

ce răspunsuri se dau când ești întrebat dacă ți-ai citit toată biblioteca

de ce și cum să vorbești despre cărțile necitite

care-i legătura dintre Vergiliu, coborârea în infern și lumea virtuală a netului

cum unele descoperiri din prezent se găseau în poveștile imaginate de demult

care e legătura dintre hardul unde depozităm milioane de cărți și aristocrații călători din secolele trecute

de ce Umberto Eco deși avea o bibliotecă de zeci de mii de volume nu mai vrea să jurizeze poeți

că religia e cocaină, nu opiu pentru popor ori eventual ambele

cum statul puternic sau o monarhie centralizată sufocă poezia

cum pot scăpa scriitorii de filtrarea uitării

că un limbaj nu poate fi înțeles fără context

multe altele prin care ne dăm seama cât de puține știm despre cărți și mai ales pentru a nu ajunge în ceasul morții regretând că n-am citit(trăit) ‚‚În căutarea timpului pierdut’’, neieșind astfel din ciclul nașterii-distrugerii prin desprinderea spiritului.

Nu vă temeți de cărți  căci oricum nu veți scăpa de ele.

                                                                                                                 articol de Cătălin Spătaru

Jean-Claude Carriere, Umberto Eco, Nu sperați că veți scăpa de cărți, moderator Jean-Philippe de Tonnac,  trad. Emanoil Marcu, Humanitas, București, 2010

 Jean-Claude Carriere este scriitor, scenarist, actor, a colaborat cu mari regizori precum Bunuel, Milos Forman sau Volker Schlöndorff, cărți precum Cercul mincinoșilor(povestiri filosofice din întreaga lume) fiind traduse și în română.

surse foto: elefant.ro; haibun.md; wikipedia.org; babelio.com; medioambientesimbolico.asumearagon.es

 

Lasă un răspuns

This Post Has 2 Comments

  1. LazOrtansa

    Parfumul cărților,răsfoirea paginilor sunt incitante.