Mai este fata sau a fost mâncată? Reportajul lui Salman Rushdie despre ‘‘Surâsul jaguarului’’

 O fată călărea voioasă un jaguar, iar după un timp jaguarul s-a întors singur și zâmbitor. Cam așa ne vorbesc versurile unui anonim despre o tânără din Nicaragua, motto al cărții lui Rushdie, dar și metaforă de bază a scrierii lui despre revoluția din Nicaragua.

 La apariția cărții (1987 în SUA) Rushdie a fost întrebat de un jurnalist american, cât de mult este o marionetă a comuniștilor, în sfera politicii nemaiavând parte de aceeași benevolență, ca în cea a literaturii (p. 11). Deși critic la adresa regimului instaurat prin revoluția sandinistă, inevitabil, cititorul neavând habar despre ce este vorba în carte, despre contextual ei, se atașează de acei oameni care vor să lupte pentru transformarea țării, care au susținerea populației împotriva celor susținuți de SUA, grupările Contras, fidele sau nu regimului Somoza, înlăturat prin revoluție. Chiar dacă sprijinul țărilor comuniste în frunte cu sovieticii este amintit, el este pus în umbră de versuri revoluționare precum:

‚‚Curg râuri prin mine,

Trupul îmi e sfredelit de munți,

Iar eu încep să mă transform

În geografia acestei țări,

În lacuri, hăuri, râpe,

Pământ pentru semănat iubire

Ce se deschide ca o brazdă

Și mă umple de dorința de-a trăi,

De–a o vedea liberă, frumoasă,

Plină de zâmbete.

Vreau să explodez de iubire…’’ (pp. 42-43).

 Redescoperirea  legăturii cu Nicaragua prin revoluție produce astfel de versuri, însă și înclinația poetică a nicaraguienilor este un alt motiv, prin această înclinație semânând cu românii, ce s-au născut poeți, ca și nicaraguienii. Nici preoții nu au fost feriți de fiorul revoluției și al poeziei:

‘‘Cel mai mult ne-au radicalizat

 Evangheliile.

Le-am discutat la slujbe

…

Și-au început să înțeleagă esența mesajului

divin:

Vestirea împărăției lui Dumnezeu,

Adică întemierea ei pe pământ

A unei societăți drepte…

La început am preferat

O revoluție nonviolentă.

Dar apoi am înțeles că acum,

În Nicaragua,

Lupta nonviolentă nu e posibilă…

Acum totul s-a sfârșit

În comunitatea noastră ’’(p. 45).

 Într-adevăr crimele și atrocitățile Frontului sandinist revoluționar (susținând alături de Cuba mișcările marxiste, precum cea din El Salvador) și ale grupărilor Contras, susținute de Reagan și de CIA, au făcut ca totul să se sfârșească în ceea era o comunitate înainte.

Daniel (comandante) Ortega

 Și el poet își descrie experiențele din închisorile regimului Somoza:

‘‘ Lovește-l așa, uite așa,

În coaie, în coaste, în față

Dă-mi fierul roșu, ciomagul

Vorbește! Vorbește, jigodie,

Încearcă apa sărată

Vooorbeșteee, nu vrem să te nenorocim’’ (p. 36).

 Suprimarea unui ziar independent, cenzura instituită, a fost una dintre criticile la adresa sandiniștilor. Motivele: ziarul era finanțat de CIA, în timpul revoluției sunt necesare astfel de măsuri. Ziarul suprimat La Prensa era totuși un simbol: uciderea conducătorului ziarului, Pedro Chamorro, în timpul regimului Somoza, se pare fiul președintelui Somoza fiind implicat, a dus la greva generală și declanșarea treptată a Revoluției. Daniel Ortega revoluționarul se pare că repeta metodele lui Somoza.

 În 1990 avea să fie învins în alegeri de văduva lui Chamorro. În 2006 avea să fie reales președinte al Nicaraguei. De atunci se pare, conform informațiilor, el folosește aceleași metode ca ale lui Somoza: acapararea mijloacelor media (doar un post tv nu e controlat de el), alegeri ‘‘libere’’ în care adversarii nu prea au șanse, fără observatori la realegerea din 2016, o încercare eșuată de a controla toată media online, suprimarea violentă a demonstrației studențești din 2018 ș.a.m.d. Dacă un Jose Mujica nu a imitat metodele regimului, pe care le-a trăit pe pielea lui, înainte de a ajunge președintele Uruguayului, devenind dimpotrivă unul dintre conducătorii exemplari de la începutul mileniului trei, se pare că Daniel Ortega nu a scăpat de înclinația de a-și imita fosții adversari din regimul Somoza, deși amândoi, Mujica și Ortega au orientări de stânga, dar nu ideologia este cea care determină neapărat omul ca individ în activitatea lui.

Fata, jaguarul, revoluția și noi

 Rushdie interpretează jaguarul ca fiind geopolitica ori politica SUA iar tânăra revoluția sau în altă variantă interpretativă, tânăra este Nicaragua și jaguarul Revoluția (pp. 152-153). Extinzând orizontul interpretativ, tânăra este orice țară care vrea să se transforme și jaguarul calea revoluției. Dacă ne gândim la România din 1989 și de după, mai trăiește tânăra sau a devorat-o revoluția? Un jaguar atât de viclean încât pare că nici n-a fost, cu zâmbetul ascuns pe bot, probabil când își umple căruciorul cu prostii consumeriste și capitaliste, mulțumind vânzătoarei, pe a cărei mamă a bătut-o în beciurile securității, pe a cărei soră a tras-o de păr în Piața Universității…

Surse:

Salman Rushdie, Surâsul Jaguarului, trad. Dana Crăciun, Polirom, Iași, 2013

wikipedia.org

surse poze:

polirom.ro; salmanrushdie.com; calisphere.org;  thefamouspeople.com; elconfidencial.com; ; wellesley.edu.