Viziuni asupra preconștientului din cadrul celui de-al 46-lea Congres al psihanaliștilor de Limbă Franceză

 În perioada 8 – 11 mai a anului 1986, în orașul belgian Liège, s-a desfășurat cel de-al 46-lea Congres al Psihanaliștilor de Limbă Franceză. Unul dintre subiectele principale ale acestei ediții a fost preconștientul: mai precis, modul în care acesta se formează, particularitățile sale de manifestare, relațiile pe care le întreține cu anumite procese psihice, dar și rolul pe care acesta îl are în viața psihică a individului uman, în special în dezvoltarea tulburărilor psihice.

 Toate cele 9 studii și rapoarte de cercetare referitoare la preconștient sunt disponibile în cadrul unei lucrări intitulate „Preconștientul”, care a fost publicată în România, în anul 1996, la Editura Științifică, traducerea fiind realizată de Argentina Firuță. Aceasta reprezintă și sursa principală a articolului. Scopul acestuia din urmă constă în clarificarea diferitelor perspective referitoare la conceptul de preconștient, precum și în evidențierea importanței acestuia în Sistemul Psihic Uman.

Visul: sursa revelatorie a preconștientului

 În lucrarea intitulată „Studii asupra isteriei” (1895), Freud & Breuer considerau că visul reprezintă o serie de combinații între diverse reprezentări care nu beneficiază în mod evident de o legătură logică, dar care indică existența unei gândiri latente. Totuși, Freud a continuat să se întrebe care este sediul acesteia din urmă – de vreme ce elementele respective sunt latente, ele nu pot fi conștiente; atât timp cât ele apar la nivel oniric și pot accesa conștiința sub formă de memorii, ele nu sunt nici inconștiente. Acest lucru indică existența unui nivel psihic intermediar – ceea ce Freud va numi „preconștient” în prima sa teorie asupra structurii psihicului uman.

 În încercarea sa de explicare a caracterului halucinatoriu al visului, psihanalistul austriac a legat acest proces de transferul de energie existent la nivelul proceselor primare – altfel spus, caracterul halucinatoriu este determinat de impulsurile inconștiente. Chiar și așa, Freud greșea atunci când asimila figurarea cu percepția. Conform lui Andreea Bauduin (p. 20), „caracterul halucinatoriu, cel mai adesea vizual, al visului cere ca el să aibă o figurare, dar aceasta se construiește în mare măsură plecând de la Pcs (preconștient – n. r.). Totuși, în lucrarea intitulată „Interpretarea viselor” (1900), Freud considera că preconștientul beneficiază de un rol secundar în formarea visului – acesta din urmă este determinat de impulsurile inconștiente. Din punct de vedere teoretic, psihanalistul austriac vedea visul ca fiind o formă de împlinire a dorințelor inconștiente: „Visul realizează dorința întrucât el face posibil drumul cel mai scurt, regresiunea la halucinarea percepției, sub efectul principiului (ne)plăcerii” (p. 21). Apoi, Freud adaugă o nouă ipoteză referitoare la manifestarea visului: regresia individului către narcisismul primitiv, regresie care este posibilă prin intermediului faptului că elementele refulate nu se supun „dorinței de a dormi”. Dar pentru ca halucinarea percepției să aibă loc este necesară implicarea figurabilității – ideea inconștientă suferă o transformare, devenind astfel o imagine: „Regresarea ideilor onirice din Pcs la imaginile mnezice de lucruri este în mod evident consecința atracției pe care aceste reprezentante impulsionare ale Ics-ului (inconștientului – n. r.) – de exemplu, amintirile refulate ale unor evenimente trăite – o exercită asupra ideilor formulate în cuvinte.” (p. 22). Așadar, ceea ce derivă din Inconștient trebuie să se afle în raport cu nivelul Preconștient. Relația dintre vis și starea de veghe este determinată de alegerea reziduurilor diurne. Acestea din urmă pot reprezenta atât idei, cât și obiecte de interes în starea de veghe, determinând astfel modul de construire al visului – apariția lor în vis fiind travestită (p. 23). În anul 1963, Fain și David evidențiază concluziile unor cercetări realizate de Fischer, conform cărora întipărirea experienței perceptive în memorie determină procesul de formare al visului: „cu alte cuvinte, travaliul oniric care pornește de la reziduurile diurne nu are loc doar în timpul somnului, ci începe deja în starea de veghe.” (p. 24).

Organizarea preconștientului prin intermediul refulării

 Andreea Bauduin oferă o clarificare a conceptului de refulare, indicând faptul că acesta reprezintă un proces care se manifestă pe întreg parcursul activității psihice umane, operând cu prezentul și trecutul (actualizat în mod continuu), determinând asocierea dintre lumea internă și cea externă. Relația care are loc între procesul de refulare și întoarcerea elementului refulat este cauzată de un derivat al Inconștientului – impulsia refulărilor precedente (p. 32). O definiție analitică a acestui concept ne spune că el reprezintă „un ansamblu de adaptări ale Eului la mișcarea impulsională, de interacțiuni între derivatul formal (rezultat al refulărilor precedente) și posibilitățile de contrainvestire a Eului care fac mișcarea impulsională mai mult sau mai puțin aptă de a fi tradusă în gândire, în acțiune sau în simptom.” (Cl. Le Gouen & colab., 1986, apud. Ibid.).

 Elementul structural al personalității responsabil pentru comanda refulării este Eul. La nivelul acestuia, preconștientul (ca limită între Eu și Sine) reprezintă sediul de operare a refulării, mai precis zona în care se produc „schimburile între derivatele Ics-ului, refulatul revenit și percepțiile luate din lumea externă.” (p. 33). Totuși, Bauduin afirmă faptul că există posibilitatea ca anumite refulări să nu treacă prin nivelul preconștient pentru a ajunge la Eu – este vorba în acest caz de efecte economice sau de inhibiții. Referitor la efectele economice, acestea presupun reținerea energiei sau inhibarea tendinței de descărcare, motiv pentru care refularea trebuie să se manifeste prin alte modalități. În acest sens, în preconștient vom identifica reprezentări care provin din inconștient și care se combină între ele. Elementele opuse care interacționează în inconștient sunt reprezentate în preconștient ca fiind separate, motiv pentru care doar procesul conștientizării permite identificarea cuplului de elemente opuse. Așadar, la nivel preconștient se manifestă mecanismele de bază ale refulării, precum inversarea sau transformarea (metamorfozarea) elementelor refulate (pp. 34- 36).

Rolul limbajului în procesul de refulare

 În lucrarea intitulată „Inconștientul” (1915), Freud realizează diferențierea dintre reprezentarea inconștientă și cea conștientă: prima menționată este legată de lucruri, în timp ce a doua menționată este legată de atât de lucruri, cât și de cuvinte. În viziunea psihanalistului austriac, apariția preconștientului are loc în momentul în care reprezentarea lucrului primește o suprainvestire, fiind legată de cuvintele care îi corespund acestuia (pp. 42 – 43).

 Este important de menționat viziunea pe care Bauduin o are asupra limbajului: acesta beneficiază de o organizare proprie, de autonomie în fața aparatului psihic, o dovadă fiind indicată în lucrarea lui Ruth Menhem, „Langage et folie”, referitoare la lipsa corelației dintre dezorganizările mentale și tulburările de limbaj. Pentru individul uman, cuvântul reprezintă atât „iluzia de a putea fi înțeles”, cât și „locul minciunii, al posibilei păcăleli, cu consecințele pe care aceasta le implică asupra reperelor de certitudine ale copilului (p. 45). Astfel, separarea reprezentărilor exterioare și a reprezentărilor lingvistice indică existența unui sistem de reprezentări specific limbajului. Bauduin afirmă că limbajul reprezintă întâlnirea dintre corp, zonele erogene și afecte, prin intermediul metaforei cuvintelor, metafore pe care J. Cornut le numește „locuțiuni stereotipe impersonale”: „cap sec” / „cu mâna pe inimă” / „inima în palmă” / „sătul până-n gât” / „a-i lăsa gura apă” / „a-i lua ochii” / „prost ca o cizmă” / „a-și ține nasul sus” / „a-și păstra sângele rece” etc. Cu 40 de ani înainte de Cornut, adică în 1940, Ella Freeman Sharpe publica un articol în „International Journal of Psychoanalyse” (vol. XXI), în cadrul căruia concluziona că imaginea verbală a experienței este situată în Preconștient, astfel încât limbajul devine predeterminat precum un lapsus sau un act ratat.

 Bauduin insistă asupra importanței capacității preconștientului de a utiliza limbajul atât pentru procesul de refulare, cât și pentru întoarcerea refulatului: „În viziunea sa a unei precizii semantice, precum și în faptul că nu știe ce spune, că există un întreg joc de permutări și substituiri de sensuri posibile, limbajul poate să se pună în serviciul refulantului. Întoarcerea refulatului va putea profita chiar de această combinare a reprezentărilor.” (p. 47). Deoarece limbajul dispune de o organizare eterogenă față de aparatul psihic, el determină apariția faptului inconștient – cuvintele transformă procesele intrinseci de gândire în percepții: „orice cunoaștere provine din percepția externă. Printr-o suprainvestire a gândirii, ideile sunt percepute efectiv ca venit din exterior.” (p. 48). Întocmai această relație este posibilă prin intermediul activității preconștiente.

De la inconștient la preconștient

 În raportul intitulat „Formarea sistemului preconștient și elementele gândirii”, Pierre Luquet și Michelle Luquet afirmă că inconștientul reprezintă elementul primordial al mentalizării. La nivelul acestuia acționează investiția halucinatorie primară, care creează materiale ce ajung să fie utilizate de el. Afectul acționează asupra reprezentării, iar aceasta din urmă are ca scop suplinirea unei realități absente, care a produs satisfacție în prealabil. Reprezentarea cu afect este denumită „simbol primar”, în timp ce „reprezentarea mișcării impulsionale născute în contact cu Celălalt care devine obiect” este denumită „fantasmă primară”. În acest sens, impulsia este creată de amintirea individului referitoare la contactul cu obiectul real, aceasta (impulsia) investind zona erogenă. Odată realizată separarea între inconștient și preconștient (teoretic, după perioada libidoului oral), fantasmele primare și cele elaborate considerate inacceptabile sunt refulate în inconștient, unde sunt (re)investite cu energie și chiar modificate de contactul cu sistemul primar. Acestea reprezintă derivatele care încearcă să pătrundă în preconștient (pp. 97 – 98).

 În viziunea celor doi autori menționați anterior, preconștientul beneficiază de rolul de creator al gândirii: simbolul primar, provenit din inconștient, este transformat în simbol secundar, urmând ca astfel să apară gândirea simbolică, iar mai apoi, la interacțiunea obiectului cu cuvântul (simbolul-semn), gândirea verbală. Din punct de vedere teoretic, conștiința dispune la începutul vieții umane de capacitatea de a se deplasa prin nivelurile vieții psihice, urmând să abandoneze nivelurile respective odată cu concretizarea lor: altfel spus, conștiința este disponibilă la nivelul inconștientului, urmând ca apoi să treacă spre preconștient și, în final, să devină caracteristica principală a nivelului conștient. Mecanismele de apărare existente la nivel preconștient sunt produse prin intermediul mișcării orale a Eului (perioada orală) și a separației dintre acesta și obiect. De asemenea, Eul este responsabil de formarea imago-ului (obiect intern stabil) prin reunirea caracteristicilor individuale ale părților obiectului. În acest fel, dezvoltarea sistemului de funcționare al Eului este condiționată atât de imago, cât și de mediul de dezvoltare al acestuia. La rândul ei, funcționarea va fi condiționată de legăturile cu imago-ul, acestea din  urmă fiind controlate prin intermediul mecanismelor de apărare (pp. 98 – 99).

Despre prima și cea de-a doua secundarizare

 Prima secundarizare se produce în perioada în care Eul își organizează relația cu obiectul. Acesta este momentul propriu-zis de naștere al preconștientului, prin faptul că realitatea, obiectul real și imago-urile acționează asupra Eului, stabilind relații cu acesta. Procesul de refulare are ca scop respingerea fantasemlor primare în afara nivelului conștient, iar mecanismele de apărare care participă la procesul de refulare se vor lega de derivatele inconștientului astfel încât imago-ul să beneficieze de protecție „împotriva violenței fantasmei de descărcare impulsională și ca Eul să nu aibă a se teme.” (p. 100). În acest sens, preconștientul are ca scop modificarea reprezentărilor primare prin intermediul diminuării afectelor cauzale: proiecția și introiecția reprezintă principalele mecanisme care se ocupă de acest proces, prin modificarea progresivă în contact cu realitatea.

 Pierre și Michelle Luquet realizează următoarea afirmație: „În cazul perioadei orale, obiectul interacțiunii, devenit obiect intern, caracterizat exclusiv prin utilitatea sa funcțională, este deplasabil, toate reprezentările care dau aceeași satisfacție fiind interschimbabile. Pcs-ul va folosi această posibilitate de deplasare când stabilește lanțurile de reprezentări asociate (…). Una dintre reprezentările asociate rămâne, păstrând o parte a afectului împreună cu fenomenele de condensare. Reprezentarea conținută în fantasma primară este în acest caz refulată. O parte a fantasmei este salvată, dar nu mai este accesibilă conștiinței. Deplasarea se poate produce între două reprezentări, de fiecare dată când este vorba ca una să se disimuleze în fața conștiinței.” (p. 101). Astfel, procesul de investire determină modalitatea în care individul uman percepe elementele din realitate. Acestea din urmă se regăsesc la nivelul Eului prin intermediul acelor elemente care au determinat existența unui interes sau a unui afect pentru acestea. Totodată, elementele din realitate beneficiază de figurabilitate prin intermediul simbolului secundar – existent în contextul unei semnificații comune. Simbolul secundar beneficiază de investiri, precum și de afecte primare, urmând ca asupra sa să acționeze preconștientul prin noi investiri (pp. 101 – 102).

 Referitor la cea de-a doua secundarizare, aceasta are loc în momentul de însușire al limbajului. Acesta din urmă reprezintă o organizare defensivă care permite dezvoltarea unei formei noi de gândire: „un nou tip de apărare, bazat pe gândire.”. Totuși, care este procesul specific prin care are loc această a doua secundarizare? Pierre și Michelle Luquet susțin că interesul, simbolul și afectul obiectelor psihice joacă un rol extrem de important, fiindcă doar prin intermediul lor copilul poate învăța cuvintele și semnificațiile acestora: „Reprezentările simbolice secundare sunt acelea care exprimă „substratul cognitiv al cuvintelor.”.” (p. 105). În comparație cu simbolul, cuvântul dispune de semnificații multiple, iar procesul de (de)numire are ca scop separarea obiectelor și formarea noțiunii de lucru în sine. Aceeași doi autori consideră că dificultățile pe care un individ le are în învățarea limbii sale natale reprezintă un „refuz de secundarizare”. Odată deprinsă capacitatea de a formula propoziții cu mai mult de două cuvinte, putem vorbi despre structura frazei ca fantasmă a acțiunii: „verbul eliberează dorința în acțiune” / „Calificativul permite să se distingă caracteristica de utilitate funcțională a obiectului de investirea sa libidinală și de rolul său narcisic auxiliar.” / „Conjuncțiile sunt elementele-cheie de secundarizare (…). <<pentru că-ul>> mamei introduce cauzalitatea.” / „Timpul verbelor precizează deosebirea dintre realitatea psihică și cea exterioară.”. (pp. 106 – 107).

Caracteristicile preconștientului

 În raportul intitulat „Preconștient și timp”, Julien Rouart analizează următoarea afirmație a lui Freud – „Totalitatea proceselor psihice se prezintă ca regatul preconștientului” – și deduce existența a două caracteristici ale funcțiilor preconștiente: prima dintre ele constă în conceptul de proces, care presupune existența unei activități desfășurate în timp, deci opusă atemporalității inconștiente, în timp ce a doua se referă la capacitatea preconștientului de a se implica în procese care sunt dincolo de nivelul său: „fie de partea inconștientului, pentru a-l înfrâna, la nevoia, organiza sau refula în plan secundar, ori de a se opune contra-investirii cu amenințările sale de revărsare și extindere a derivaților săi; fie de partea conștientului, incluzând intervenția procesului secundar și îmbinarea între reprezentarea lucrurilor și reprezentarea cuvintelor.” (p. 179). Rouart afirmă că preconștientul este cel care realizează substituiri ale derivatelor inconștiente – aceste substituiri au ca scop deplasarea și orientarea descărcărilor pulsionale în maniera în care ele pot „păcăli” mecanismele de cenzură preconștiente. Totuși, acest proces poate determina apariția unor conflicte la nivel psihic. În orice caz, preconștientul are rolul unui „sistem de alarmă”, căci acesta reacționează la impulsurile inconștiente și permite manifestarea contra-investirilor: „funcția preconștientă devine aceea de a tempera și a prevedea întoarcerea ofensivă a Sinelui” (p. 180).

 Pornind de la o afirmație referitoare la angoasă, pe care Freud o realizează în lucrarea intitulată „Inhibiție, simptom, angoasă” (1926) – „Afectele angoasei sunt sedimente ale unor evenimente traumatice foarte vechi: ele sunt semnalul unei situații de pericol dată de experiența insatisfacției și de creșterea tensiunii care rezultă din neputința de a face să înceteze această insatisfacție, provocată de pierderea obiectului: afectul de angoasă este consecința unei mișcări impulsionale activate în Sine: autenticul loc al angoasei este Eul, Sinele neputând avea angoasă și nici judeca situația; dar în Sine se află procesele care determină dezvoltarea angoasei în Eu. Eul dă un semnal de neplăcere… (Angoasa) nu are ca origine refularea: ea este aceea care produce refularea și nu invers.” – Rouart ajunge la concluzia că procesul de refulare care neutralizează afectul reprezintă și momentul de organizare al apărării preconștiente. În acel moment are loc organizarea economică: protectoare – pentru că activează refulări secundare și pentru că menține în afara nivelului conștient acele elemente impulsionale care îl pot afecta negativ; creatoare – pentru că elaborează și substituie relațiile elementelor inconștiente cu elementele percepute de Eu (p. 180).

 Procesul preconștient de refulare se manifestă în momentul apariției angoasei. Aceasta din urmă împiedică figurarea, căci Eul nu „suportă” reprezentările primare (originare). Astfel, refularea vizează „separarea de efect și de reprezentare și distribuirea energiei spre alte reprezentări substitutive.” (p. 186). La nivel preconștient se realizează diminuarea tensiunii create de reprezentările primare, deci de impulsurile inconștiente, prin deplasarea energiei spre o altă reprezentare, de această dată acceptată de Eu, deci dezirabilă ca sursă de plăcere. Din punct de vedere teoretic, preconștientul are rolul de a crea „reprezentări substitutive care să fie suficient de „afectate” prin deplasarea energetică a dorinței și prin compatibilitatea lor cu cerințele personale și exterioare.” (p. 187). Pentru ca preconștientul să realizeze cu succes aceste substituiri este necesar ca acestea să poată satisface impulsurile inconștiente, însă fără a afecta în mod negativ idealurile Eului și ale Supraeului. Rouart afirmă că preconștientul trebuie să modifice realitatea exterioară și să creeze o realitatea psihică (internă) deghizată, care să se îndepărteze de reprezentările primare și care să permită satisfacerea lor într-un mod dezirabil.

Text scris de Radu Mihai.


2 gânduri despre “Viziuni asupra preconștientului din cadrul celui de-al 46-lea Congres al psihanaliștilor de Limbă Franceză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.