,,Intrarea pe calea iluminării’’ cu Śāntideva

Cu totul un exercițiu spiritual poate fi privită cartea lui Śāntideva. De altfel întregul text este considerat o recitare în fața celorlalți, o recitare ca exprimare a vorbirii cu sine însuși, ca mărturisire, ca angajament, textul-recitare fiind construit adesea cu verbe la viitor. Viața lui Śāntideva, scrierile lui sunt învăluite în legendă, însă ideile și exercițiul său fac parte din buddhismul Mahāyāna, școala Mādhyamika. Ca și Buddha, el părăsește destinul său de prinț moștenitor dedicându-se meditației în solitudine fugind de lumea plină de imaturi, de mulțimea ignorantă cu mințile împrăștiate, ce aude doar ce vrea să audă, dușmănind pe cei care nu-i spune ce vrea să audă, ființe greu de mulțumit, arogante cu supușii, invidioase pe superiori, îngâmfate când sunt prețuite, prețuindu-se pe ele însele și plăcerile  acestei lumi formate din ignoranți. Fugind de aceste ființe ignorante în care intră și prietenii și rudele, Śāntideva vrea să poată dobândi o minte calmă, liniștită, detașată, recâștigând simțul deziluzionării, într-o concentrare absorbită (samādhi) (Nedu, pp. 86-87, VIII, 1-13).

Śāntideva vrea să fie o prezență plăcută când se va întâlni cu ignoranții dar nu se va atașa de nici unul, nici de prețuirea lor, căci atașamentele nasc frământări și frici. Și totuși deși pare o ruptură de lume, detașarea este pentru lume. Gândul iluminării, aspirația și dobândirea iluminării sunt înfăptuite și ca dedicare pentru bunăstarea celorlalți, pentru fericirea lor, fiindcă oamenii sunt prinși în țesătura de atașamente, iar fericirea nu este găsit în ea (I, 25-27, 33, IV, 35, VIII, 1-13).

Călăuzitorii sunt iluminații care au fost modele pentru Śāntideva și alături de care el vrea să se dedice nașterii gândului iluminării în ceilalți, să le arate calea adevăratului bine și a fericirii alături de cei iluminați. În fața maeștrilor iluminați, Śāntideva rostește binecuvântări și mărturisiri ale limitărilor din viața omului vrând să-i urmeze pe ,,preafericiții’’ care au generat gândul iluminării, urmând și ei calea maestrului iluminat (II, III, 23).

Śāntideva acceptă disprețul, gluma, agresiunea asupra propriului trup ca exercițiu de detașare de trup, dar și pentru ca cel care vrea să-l rănească în vreun fel să poarte șansa purificării în continuare prin el, Śāntideva, ce invită toate ființele la eliberare (III, 12-17, 33). 

Ideea trupului luat ca ,,împrumut’’ (IV, 16), acest exercițiu mental de detașare este întâlnit și la stoici precum Epictet, unde trupul de care suntem atașați, al nostru, al celuilalt drag, îl primim, apoi îl dăm înapoi. Afecțiunile care produc atașamente, mânie, ignoranță…trebuie distruse, lăsându-le doar pe cele care distrug afecțiuni, care nimicesc iluzii (IV, 43, 47, p. 128).

Mintea hoinară este pe măsura celor ignoranți care hoinăresc în lume căutând fericirea în zadar. Śāntideva îndeamnă la străduință susținută în a ne păzi concentrarea și vigilența minții, o minte tulburată de pasiuni este ca un trup bolnav ce nu are putere asupra acțiunilor lui, eșecurile și memoria scurtă sunt efecte ale lipsei de vigilență și de concentrare, urmări ale minții ce vagabondează nestatornic.

Atenția, ca poartă a minții, este susținută prin exerciții dobândite de la maeștrii, prin amintirea nefericirii provocate de lipsa vigilenței și de lipsa concentrării. Meditația trebuie întreținută constant, nici pentru o clipă nu este lăsată slobodă practica concentrării absorbite. Dacă este cazul unei acțiuni mintea trebuie absorbită cu totul în realizarea acțiunii. Distracțiile, distragerile, acțiunile inutile și vorbăria trebuie lepădate, reamintind mereu sfaturile treziților, exercițiul de reamintire al sfatului înțelepților apărând și în tradiția școlilor de filosofie greacă.

,,Mintea neclintită’’ ca o bucată de lemn este o repliere în fața prea încrederii în sine, nerăbdării, lașității, o luptă cu atașamentele față de propriile interese, față de atenția devoților, o detașare de atașamentul câștigului, onoarei, faimei, laudelor, blamărilor, lăcomiei, aroganței, supraexcitării și tendinței de a fi sarcastic, zeflemitor… Mintea va fi neclintită ca Muntele Meru aflat în centrul lumii, cel mai înalt dintre munți. Cu fața surâzătoare, Śāntideva va menține auto-controlul, acționând ca iluminații, veșnic la fel, folosindu-se de trup ca o barcă, ca suport al venirii în lume și al plecării (V, 16-18, 21-26, 29-30, 32, 43, 45-46, 48-53, 58, 70-71, 73, p. 137).

Răbdarea perfecționată, exersată cu perseverență va fi pavăză împotriva mâniei ce poate devasta mii de fapte bune. Exersarea răbdării o face Śāntideva minimalizând problemele la stadiu de înțepături de insecte, la starea de neplăcere provocată de foame, de mâncărime sau de sete, firește unele astfel de neplăceri sunt deja uriașe pentru unii. Dar învățarea cu micile neplăceri, cu măruntele dureri construiește îndurarea marilor dureri. ,,Voi respinge așadar toate durerile și nu voi ceda în fața suferinței’’ se îndeamnă pe sine Śāntideva ca-ntr-o incantație, recitându-și compunerea minții sale.

,,Toate țin de starea minții’’: unii se îmbărbătează când văd sânge, alții leșină. Sensibilitatea trebuie înlăturată ,,la căldură și frig, ploaie și vânt, captivitate, bătaie și altele’’, dacă nu este potolită această sensibilitate prin perfecționarea răbdării, neplăcerile sunt sporite iar mânia gata să erupă, raționează Śāntideva. Toate obiectele dorinței sunt miraje, își spune Śāntideva, mulți oameni fac rău și își fac rău pentru că n-au aceste obiecte, înfuriindu-se, mâniindu-se, producând emoții negative. Cu aceeași întorsătura ca a stoicilor, Śāntideva se întreabă: ,,insultele, limbajul crud și cuvintele defăimătoare nu rănesc acest trup; de ce atunci, minte, ești cuprinsă de mânie?’’.

Exprimată manifest de maeștrii zen ce vin din aceeași tradiție a buddhismului Mahāyāna, pentru Buddha și celelalte ce țin de cele sfinte nu există vătămare deci nu există motiv să mă mânii dacă ceilalți ocărăsc, distrug imagini, texte sacre…

Există mereu condiții ale apariției mâniei iar efortul de înțelegere va feri de mânie cultivând eforturi pozitive și iubirea față de ceilalți. Śāntideva este recunoscător celor care contribuie la a fi nu simpatizat de semeni sau prețuit de aceștia, pentru că faima, afecțiunea celuilalt, dorința de ele sunt atașamente copilărești, așa încât nu poate fi mânios pe cei care-l ponegresc și îl defăimează față de alții. Mai mult, intrând în tradiția spirituală a maeștrilor protectori ai lumii, a celor eliberați, cei care s-au sacrificat pe sine pentru ceilalți. Śāntideva este gata să suporte umilințele mulțimilor, chiar de ar fi să-și piardă și viața. Toate pentru a merge el însuși, pentru a-i conduce și pe ceilalți, spre calea iluminării (VI, 1,2, 14-18, 31, 35-38, 53, 64-69,  93, 97, 99-100, 121, 125).

Calea luminării este calea plenitudinii: ,,Visător la câștiguri fără efort! Ființă plăpândă! Risipitor al plenitudinii! Asaltat de moarte, păstrezi încă aerul de zeu nemuritor! Oh, dragule! Urmând această mizerabilă cale, mergi doar spre propria pierzanie’’, un fragment ce se adresează tuturor și sieși, așa cum par multe fragmente din cartea sa recitată. Iluminarea este pentru toți, plenitudinea este pentru toate ființele ce perseverează spre ea. Autocontrolul este preluat prin perseverență, intenție nestrămutată, fermitate, determinare, cu bucurie învingând mândria, desfătarea, delăsarea…Intenția se menține nestrămutată prin meditația la fructele negative ale karmei: durere, proastă dispoziție, temeri etc., de unde vin ele, cum apar, cum pot fi împiedicate… (VII, 13, 16-18, 31-32, 40-41).

(sursă imagine: dharmacloud.tsadra.org)

Exercițiul meditativ folosind moartea pentru a se rupe de atașamentele lumii se construiește comparând trupurile dorite cu niște schelete ce nu pot fi niciodată în posesia doritorului; chipul tulburător născând dorința este de fapt cel mâncat de animalele sălbatice; trupul ca masă de carne, hrană a fiarelor, este de fapt cel căruia i se oferă daruri când era dorit; trupurile dorite pline de excremente și mizerii, trupul doritorului, la fel, sac de excremente și de mizerii, arătându-și natura în duhoarea cadaverică; trupurile cu pielea dată la o parte, cu mirosul de carne și de sânge sunt ascunse în parfumuri, fiind atras de mirosul altuia decât al trupului, cel care dorește fiind atașat de plăcerile senzuale pentru cadavrele ambulante într-o lume nebună cu oameni care muncesc mult pentru a se amăgi. 

Chiar dacă s-ar replica împotriva acestor idei cu fericirea obținută în această lume prin satisfacerea plăcerilor, Śāntideva își spune că și pentru cel care a fost fericit un veac sau un moment, fericirea este ca un vis, ce nu se mai întoarce. Viața lungă sau scurtă nu se va întoarce cu fericirile din ele.

Că este azi sau după o viață îndelungată suferința morții tot va fi cunoscută, să mori azi fiind preferabil unei vieți îndelungate și corupte, căci oricum cel corupt după ce a apucat cât a putut din această lume, pleacă cu mâna goală din această lume atât de dorită, despuiat precum cineva jefuit de tâlhari. Desprinși de atașamente, plăcerea solitudinii sporește în codrii unde hoinăresc cei bucuroși meditând prin locurile stâncoase, palate ale naturii, relaxați, fără grijă, neîngrădiți de nimeni, cu bucuria unei liniști profunde, Śāntideva va medita alături de ei la gândul iluminării (VI, 56-60, VIII, 42-46, 53, 56-57, 61, 63-70, 85-89).

Lupta cu eul, acest ,,demon îngrozitor’’, este una grea pentru că violențele, temerile, suferințele apar din atașamentul față de ego. Eul este ca focul ce trebuie stins pentru a nu te arde, eul trebuie înlăturat. Eul este rezultatul unei practici prin care din agregatul de sânge și de sămânță, din trupul care nu are ,,eu’’ se naște un eu: eul ca efect al obișnuinței. Dacă este luată fiecare parte a trupului nu găsești un eu. Nici în tipurile de conștiință. 

Durerile sunt insuportabile tocmai pentru că ele sunt atribuite unui eu, suferința este evitată în masă când nu va exista un posesor al suferinței, un eu care suferă. Mintea a fost eoni nenumărați legată de țeluri egoiste, istovită cu gânduri aducătoare de suferință, dar Śāntideva nu va ține partea propriului eu, ci va trăi abandonându-se în slujba iluminării celorlalți, statornicindu-se în absorbția meditativă, alungând întunericul atașamentelor (VIII, 92, 103, 111, 115, 134-135, 155, 166, 170, 187, IX, 57-59).

Toată discuția cu obiecțiile contra iluzoriei conceptualizări a realității lucrurilor, inclusiv a conștiinței, este ca un exercițiu de autoconvingere a detașării de cunoașterea convențională, abandonând percepția a ceva dorit ca fiind ceva real, pentru a produce obișnuirea cu vacuitatea lucrurilor, obișnuirea cu faptul că lucrurile nu sunt ceva. Când fenomenele convenționale ca entități nu mai sunt nici existente, nici non-existente în fața minții, atunci are loc pacificarea plenară, lipsită de orice obiect. Bodhisattva acționează chiar când este în nirvāna căci a fi aici sau a fi trecut în nirvāna este același lucru.

Prin compunerea intrării pe calea iluminării, Śāntideva vrea ca toate ființele să fie precum bodhisattva, toate ființele să obțină oceane de fericire prin actele sale pozitive, inclusiv prin această ,,compunere’’, prin această recitare.  Śāntideva vrea ca goii să fie îmbrăcați prin cartea sa recitată conducând spre iluminare, cei flămânzi să fie îndestulați, orbii să vadă, surzii să audă, femeile să nască fără dureri, cei temători să devină neînfricați, cei lipsiți de tărie să fie puternici, întemnițații eliberați…. În lumea celor care urmăresc longevitatea și sănătatea trecându-și viața repede și zadarnic, între flămânzire și istovire, somn și calamități, între ignoranți, zbătându-se în confuzie, Śāntideva își țese în continuare pânza meritului de a-i învăța vacuitatea pe cei ruinați de atașamente, arătându-le intrarea pe calea iluminării   (IX, 1-34, 37-38, 150, 159-160, 167, X, 18-19, 22).

scris de Cătălin Spătaru

sursă:

Śāntideva, Intrarea pe calea iluminării (Bodhicaryāvatāra), trad. Radu-Claudiu Canahai, stud. introductiv Ovidiu Cristian Nedu, editura Herald, București, 2006


7 gânduri despre “,,Intrarea pe calea iluminării’’ cu Śāntideva

    1. Daca da, înseamnă ca rama tăiată în două, in trei…va avea dintr un eu doua euri, trei euri…
      Sacks vedea un fel de conștiință chiar la viețuitoarele cu sistem nervos precum al ramelor.
      Eul mi se pare un construct mental uman folosit in diverse domenii, in ce măsură „exista” este discutabil.

      Apreciază

      1. Au fost și sunt diverse poziții despre măsura în care gândirea și cultura europeană poate înțelege Orientul. Fiindcă au existat oameni precum Krishnamurti sau Guenon care au putut să treacă dintr o gândire în alta traducandu-si în experiența interioara termenii dintr o cultură/gândire/limba în alta, atunci nu exista chiar o ruptură ce ar împiedica traducerea unor termeni. Oricum este frecventa aceasta distanțare de „eu” în cărțile traduse din filosofia orientală. Apoi chiar în cultura creștină, în mistica creștină cu precădere, este o distanțare de ego și chiar o suprimare în anumite experiențe. Sau în filosofie, la Nietzsche, in critica metafizicii, ego-ul este înșelătorie gramaticala nu ceva ca o substanță…

        Apreciat de 1 persoană

      2. P.S. Problema multiplicării persoanelor prin divizarea unui corp se poate extinde.

        Probabil că în curând se vor putea separa cele două emisfere cerebrale ale unui om, rezultând două ființe omenești perfect funcționale. Sau se pot uni două creiere în unul singur.
        Mă întrebam cândva dacă, de exemplu, doi gemeni siamezi care au practic un singur creier sunt o ființă sau două. Nici nu știu ce spune Biserica în cazurile oamenilor-himeră: au un singur suflet sau două?

        Apreciat de 1 persoană

      3. la cei suferinzi de epilepsie am citit ca au fost despartite cele doua emisfere dar despre aparitia a 2 ,,oameni” nu cunosc asa ceva, foarte putin probabil dat fiind ca nu exista localizari stricte ale memoriei intr-o emisfera sau cealalta. memoria fiind legată de identitate. problema siamezilor cu acelasi creier daca sunt doi sau un om poate fi cunoscuta si prin experienta exteriorizarii celor doi sau unul. sufletul nu este neaparat legat de creier nu doar in religii ci chiar si in experientele parapsihologice, de exemplu, cuiva i-a aparut intr-o astfel de experienta sufletul precum un nor ce plutea deasupra trupului…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.