Sofi Oksanen încercând o ,,purificare’’ a trecutului-prezent

Estonianca Aliide stă îngenuncheată în fața torționarilor ei comuniști bătăuși și violatori. Prohaburile lor îi rămân fixate în memorie înainte de a se desprinde de femeia cu sacul pe cap, cu hainele sfâșiate de tovarășii care băteau și violau pentru a apăra statul comunist de ,,bandiți’’ (rezistența anticomunistă). Peste 50 de ani nepoata lui Aliide, Zara, stă și ea în fața prohaburilor clienților, oameni liberi într-o lume liberă unde Zara este traficată precum o sclavă sexuală împărtășind viața a mii de femei traficate din Estul Europei. Gustul de spermă de la oamenii ,,liberi’’ este la fel de persistent ca imaginile și traumele trecutului comunist sau capitalist. Bietul om sub tăvălugul vremilor este un produs ce oferă plăceri sexuale în capitalism sau un element ce ajută bandiții anticomuniști, anti-URSS, un element zdrobit, violat, din care se poate face săpun, ce se simte ca un scuipat sau ca o muscă ce vrea să evadeze (p. 126).

Musca de la începutul romanului poate fi un bun simbol pentru individul pe care ,,face pipi istoria’’ (Noica). Probabil filosoful român se referă la vremurile de război, la dictaturi, dar pentru Zara, sclava sexuală traficată este cam la fel, chiar dacă este prostituată într-o lume ,,liberă’’. Este tot o muscă ce vrea să fugă, așa cum Aliide voia să evadeze din camera torturii, din camera unde trebuia să țină becul pentru ca executanții regimului comunist să-i violeze nepoata de 7 ani (p. 133).

Evadarea sclavei sexuale este tot în trecut, acolo, unde cândva, undeva, ar putea fi găsită salvarea ca o întâmplare schimbătoare a drumului vieții afectate profund de război, dictatură, persecutare, sclavaj sexual. Undeva, cândva, poți regăsi rădăcina, un loc abandonat la care te reîntorci după ce ai fost deportat, așa cum estonienii au fost obligați să plece în timpul lui Stalin în Siberia. Un loc unde regăsești o rudă, ce sub tăvălugul istoriei ce face pipi pe ea, își ia pavăză un bărbat informator al comuniștilor pentru a-și salva cumnatul  iubit: un  ,,bandit naționalist antisovietic’’ căutat de regimul comunist.

Istoria se repetă: oamenii sunt îngenunchiați, sunt înrobiți, se înstrăinează de sine, se ascund, fug, suferă, se trădează, mor, se întorc, se ridică. Diferă doar timpul și locul: acolo unde un om suferă, se salvează ascunzându-se pentru un timp până la moartea sa, un alt om în alt timp suferă, se ascunde și se salvează din acel loc pentru a muri în altă parte. În urma celor peste care epocile vin ca tăvălugul, zdrobindu-i, mai rămân crâmpeie din viețile lor în povești, în hârtiile informatorilor din dosare, în declarații îngălbenite de trecerea timpului, în relatările despre ,,muștele’’ prinse în arhivele trecutului.

Romanul lui Oksanen are firul evenimentelor frânt între anii instaurării regimului stalinist în Estonia, în anii de după prăbușirea URSS, în timpul interbelic și în timpul războiului: dacă ai lega cu linii aceste capitole cu timpii dispersați ar rezulta un hățiș unde ,,muștele’’ își trăiesc viețile și dispar în pânzele țesute de alții pentru ele. Biete muște ce nu pot evada decât din fir în fir, din plasă în altă plasă. Povestea se sfârșește în file din dosare, note de carnet, de parcă ar vrea să fie o istorie elucidată prin lumina îngălbenită a arhivelor și a caietelor personale pe care doar hazardul le poate salva. Dar nu este elucidată. Și nu este nici purificarea. Abia bănuim o purificare de suferința trecutului.

Bătrâna Aliide împușcând ,,peștii’’ care au traficat-o pe Zara face doar un act tardiv eliberator. Zara putea fi ea și ea victimă sufocată unde murise sufocat bunicul ei, Hans, ,,banditul naționalist’’. În schimb a scăpat, luând carnețelul bunicului. Aceasta este acea regăsire a lui undeva, cândva, unde drumul unui om își poate reîncepe curgerea tulburată, afectată, distrusă de semeni, regimuri și oameni. Este eliberarea, scurta eliberare dintr-un fir al plasei istoriei, dintr-o plasă a ei, până când musca este prinsă de un alt fir, de o altă plasă. Zarra, sclava sexuală fuge de ,,peștii’’ răpitori împușcați de mătușa sa, fuga ei este ca o scăpare de tenebrele trecutului.

Din păcate această violentă purificare este doar în poveste, și nici acolo, povestea sfârșindu-se scufundată în filele relatărilor turnătorilor, în extrasele din carnetul ,,banditului’’ Hans.

Purificarea este doar după ce nu uităm trecutul pentru un timp citind povestea și filele din arhiva trecutului. Apoi când închidem cartea și filele, purificarea se pierde odată cu hățișul trecutului unde muștele cu traiectoriile lor fragile, expuse, au pierit căutând zadarnic ieșirea. Peste hățiș se așterne întunericul uitării, uitarea ca o iluzorie purificare de trecut.

Sfârșitul romanului, sfârșitul interpretării trecutului nu aduce izbăvirea muștelor, o purificare abia întrevăzută este doar când citim, recitim, interpretăm trecutul, îl înțelegem, îl reînțelegem, reinterpretăm hățișul unde au pierit muștele, unde vom pieri și noi ca ele. Doar atunci este o palidă purificare a destinului nostru trecut-prezent.

scris de Cătălin Spătaru

Sofi Oksanen, Purificare, trad. Adela Victoria Korshin, Polirom, Iași, 2013

surse imagini: proprie, wikipedia.org


Un gând despre “Sofi Oksanen încercând o ,,purificare’’ a trecutului-prezent

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.