Kim Ki-duk: excesul în artă și în viață

Depășind 12 ani de regizat, Kim Ki-duk se retrage într-o cabană dormind în cort afectat fiind de un accident din timpul unor filmări. Nu putea să scape prilejul să facă un documentar despre cearta regizorului cu sine (Arirang, 2011). Următorul deceniu avea să fie ultimul din viața sa, Kim Ki-duk murind în timpul pandemiei (2020), aflat în Letonia după 3 ani de procese cu actrițe ce l-au acuzat incognito de agresiuni sexuale. În timpul filmărilor de la filmul Moebius ar fi fost implicat și un actor copărtaș la agresiunile sexuale asupra actrițelor A, B și C (nu și-au dezvăluit identitatea). Se pare că Kim Ki-duk a avut parte de unificarea filmului și vieții prin practica excesului din ele, excesul ca o punte între cinema și viață. Voi parcurge creația regizorului sud-coreean împărțind-o în 3 etape.

Primele filme

Până în anul 2000 filmele lui Kim Ki-duk aveau să anunțe structura fundamentală a creațiilor lui cinematografice, el fiind pentru multe din filmele regizate și scenaristul, editorul sau producătorul lor. În primul film, Ageo (Crocodilul) din 1996 apare un violent jefuitor de sinucigași, care salvează o sinucigașă pentru a o folosi ca obiect sexual, obiectul sexual se atașează de hoț, gândurile de sinucidere nu o părăsesc, hoțul violent nu este cu totul insensibil, iar scena de sfârșit de sub apă este  caracteristică filmelor lui Kim Ki-duk. Pe pământ nu este loc pentru legătura dintre un crocodil și o sinucigașă, doar sub apă, pe o canapea, cu un decor de cameră subacvatică, pot fi cei doi. Următorul film tradus ,,Wild animals’’ a fost tradus potrivit: crimele și violențele sunt viața și moartea animalelor ce la început se joacă cu violența apoi o învață și desigur o suportă. În filmul din 1998, Paran daemun, eroina, o contemplatoare a mării, cărând după ea o copie după un tablou de Egon Schiele, este de asemenea și o prostituată blândă și iubitoare. Filmul anticipează unele subiecte din filmele lui Kim Ki-duk precum Samaria. Devenită chiriașă, curtezana contemplatoare atrage aproape pe toată lumea indiferent de sex. În ciuda tensiunilor și scandalurilor, fata iubitoare, iubită și dorită devine un factor unificator, alungând prejudecățile, scandalul, violența și fricile legate de sexualitate.

imagine din Seom

Perioada de mijloc până la Arirang

Începând cu anul 2000, cu Seom/Insula, filmul se deplasează de la ,,realitate’’ spre simbolic. Sfârșitul filmului cu intrarea eroului în ostrovul cu trestie și papură ce devine păr pubian este o ruptură în narațiunea ce forțează să nu urmărești doar firul ei natural: oameni care pescuiesc în cabine lacustre, o prostituată furnizând servicii clienților, se îndrăgostește și neputând prinde inima iubitului, își prinde cu furie vulva în cârligele de pescuit ale bărbatului insensibil…Insula este precum scurtul răgaz când este savurat(ă) prinderea unui pește sau actul sexual, în rest doar apa neliniștită și nesigură din care a apărut viața. Insula este iubirea ce are ceva din paroxismul sexului, din exuberanța prinderii unui pește frumos și gustos dar unde nu lipsesc nesiguranța, incertitudinea și neliniștea vieții.  

În Shilje sanghwang (2000), pictorul umilit devine el însuși un agresor făcând cotitura prin teatru încât viața devine un teatru filmat al violenței. Filmul și filmarea sunt prinse în țesătura violentă unde realitatea, dacă există una, și ficțiunea se contopesc. Realitatea violentă devine printr-o ficțiune  o ,,realitate’’ și mai violentă, una în care violentații devin violenți și agresori. La sfârșitul filmului comanda ,,tăiați’’ a regizorului este și ea una violentă întrerupând violențele fictive, așa cum unii ,,regizori’’ din societate încearcă să rupă cercul vicios al violențelor, când realitatea și ficțiunea se întrepătrund în mințile noastre.  

Istoria dureroasă a Peninsulei Coreene nu putea fi uitată, iar în Suchwiin bulmyeong (2001) scrisoarea neajunsă la destinație este doar un mic semn al fracturării lumii de după războiul din anii ’50. Un soldat american și o fată fără un ochi se folosesc unul de celălalt dar eșecul este rezultatul firesc. După ce și-a redobândit vederea, fata își orbește ochiul sănătos pentru că într-o lume sfâșiată de violențe și de interese diferite, nici măcar doi ochi nu pot sta împreună pe același drum al vieții.

Nabbeun namja (2001) este opera unui băiat rău ce neputând avea femeia dorită, o transformă forțat în prostituată: dacă nu o are el, măcar să o aibă toți. Din spatele oglinzii, creatorul voyeur privește femeia dorită, ajunsă prostituată, privindu-se în oglindă. Egon Schiele reapare și el, ,,băiatul rău’’ făcându-i cadou ,,creației’’ lui un album al pictorului austriac. Prin obișnuitele violențe și atracții fatale, Pygmalionul-pește se atașează de creația sa iubită într-o relație ce nu rămâne la stadiul afectiv, ci păstrează și negoțul carnal.

,,Paza de coastă’’ din 2002 este o revenire la istoria de neuitat a ruperii peninsulei, a fricilor de comuniști, de spioni, a îndatoririlor de a lupta cu dușmanii, de parcă o țară tăiată prin violența războiului nu poate trăi mai departe decât retrăind măcar simbolic trecutul mult prea dureros. De la o împușcare accidentală, un șir de violențe are la capăt râsul sardonic al unei femei înnebunite scufundându-se în apă, în timp ce o patrulă se sperie de uniforma goala a unui soldat, semn că în conflictele imaginare și reale de multe ori uniformele se luptă între ele, ființe uniformizate în instrucție, în gândire, în scopuri, în atitudini.  

imagini din Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom cu regizorul-actor Kim Ki-duk

Unul dintre cele mai vizionate și cunoscute filme ale regizorului este Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom (2003) adică succesiunea anotimpurilor într-un timp ciclic, succesiunea generațiilor ce-și arată ignoranța, eșecurile, încercând să ajungă la un temei al vieții, temei simbolizat prin locuința lacustră din film aflată pe un lac de munte, ca o insulă sacră unde un călugăr scrie literele legii sacre. Însuși Kim Ki-duk este în rolul unui discipol rătăcitor prins în roata vieții: de la explozia vieții, prin chinul dragostei arzătoare din vara vieții, el ajunge la prăbușirea din toamna vieții pentru ca în iarna desăvârșirii înțelepciunii și forței interioare să ia locul maestrului, practicând exercițiile spirituale, modelându-și propria ființă precum simbolurile cunoașterii sacre modelează cercul timpului lumii.

imagine din Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom

În Samaria (2004), din prietenie și milă o fată se culcă cu toți cei cu care prietena sa prostituată defunctă s-a culcat. Desigur că tatăl, simbol al legii, află și îi ,,arde’’ pe toți doritorii de sex gratuit: ei trebuie să plătească. Dar tatăl nu este doar lege ci și iubire, astfel el ajunge să se împace cu gesturile caritabile ale fiicei, o samariteancă a sexului. 

În Bin-jip (2004), al treilea om nu este doar o umbră a minții plecate în vacanță hoinărind după satisfacții pierdute, nu este doar o imagine din trecut apărută în mintea nesatisfăcută de prezent, nu este doar imaginea ce bântuie mințile celor doi aflați într-o legătură, ,,al treilea’’ este chiar prezent, în spatele celor doi, atât de prezent încât pentru o clipă îl simți în spate, dar când te întorci, dispare. Doar pentru o clipă.  

L’arc Hwal 2005 real : Kim Ki Duk Han Yeo Reum COLLECTION CHRISTOPHEL

Dacă privitorul vizionează filmul Hwal (2005), lăsând la o parte simbolicul și alegoria, doar cu mintea înțesată de prejudecățile corectitudinii morale și politice va vedea: un bătrân ce crește o fată pentru a o lua în căsătorie, ce trage cu arcul în ea în timp ce fata se leagănă în fața imaginii unui zeu, ce o apără de orice eventuală legătură cu orice străin de care s-ar putea îndrăgosti, care cântă cățărat pe catarg cu arcul său transformat în instrument muzical cu coarde. Acțiunea filmului este din nou pe apă adică acolo unde legăturile stabile, împământenite, devin oscilante, se rup, pe apă relațiile dintre oameni devenind altele. Cei ce trăiesc pe ape înțeleg mai bine. Este mai puțin înțeles faptul că bătrânul este un zeu ce devine invizibil, pe care-l simte doar fata desfăcându-și picioarele pentru a-i primi ,,săgeata’’, după ce a adormit-o cu cântecul arcului său. Un adolescent îndrăgostit de fată este un ,,al treilea’’ venind să o întrebe dacă a pățit ceva, în timp ce adolescenta geme de plăcerea străpungerii divine. Ca un Amphytrion, ,,al treilea’’ ia locul zeului, ducând fata însângerată și deflorată pe pământ pentru a restabili ordinea lumii suspendată pentru o durată de săgeata intensă a zeului.

,,Timp’’ (2006) este despre bătălia cu timpul și plictiseala prin intermediul chirurgiei plastice și estetice. Din gelozie, iubire și plictiseală o femeie își schimbă chipul, apoi și-l schimbă și iubitul ei, într-un joc al măștilor și ascunderii, al raportării dintre față și identitate. Însă timpul nu iartă pe nimeni, schimbă chipul până la sfârșitul vieții, iar schimbarea plastică și estetică încât nimeni să nu te mai recunoască este încă un act zadarnic.

Tot imaginea obsedantă este și în Soom (2007): un condamnat se îndrăgostește de o imagine crezând în ea ca fiind eliberarea, dar ca și în ,,Timp’’ imaginea poate fi înrobitoare, omorând ceea ce se află în spatele ei. Dorința de a poseda ce se află în spatele imaginii poate fi sufocantă: scena de sex dintre condamnat și sculptorița ce încearcă să-l sufoce prin sărut mușcându-l până la sânge, schimbă rolurile, încât condamnatul la moarte vrea să trăiască posedând imaginea, dar condamnata la a fi viața unei imagini vrea să moară pentru eternitate într-un sărut cu adoratorul ei.

În Bimong (2008), imaginile ce leagă oamenii sunt cele din vise: un visător visează realitatea executată de o somnambulă. Această somnambulă care face realitatea amintește de ,,Cabinetul Doctorului Cagliari’’ dar povestea este diferită. La sfârșitul filmului, scena cu fluturele și sinuciderile trimite la visul filosofului Chuang-Tzu: ,,am visat că sunt un fluture apoi m-am trezit și am redevenit Chuang-Tzu, dar nu știu sigur dacă am fost un fluture care s-a visat Chuang-Tzu sau Chuang-Tzu care s-a visat fluture’’. Și putem continua ca în ,,viața este vis’’ că este un fluture care s-a visat Chuang-Tzu ce s-a visat un fluture… Astfel în transformarea și legarea dintre vis, imagine, moarte, realitate totul este posibil ca-ntr-un film. ,,Realitatea’’ cu toate fațetele ei este ea însăși excesivă, iar viața, realitatea ei, bate chiar filmul produs al imaginației, sursa viselor celor mai rupte de așa-zisa realitate.

Kim Ki-duk în Arirang

Arirang și sfârșitul

În documentarul Arirang (2011) după trei ani de pauză, Kim Ki-duk doarme în cort într-o cabană neîncălzită certându-se cu sine înainte de a reveni la regizarea filmelor. El se declară șocat, traumatizat de incidentul de la o filmare, rememorând evenimentele când unii actori aproape au fost răniți la unele filmări, unde voia să fie totul filmat cât mai realistic. El crede că a spus totul în filmele de până în 2011 și în parte îi dau dreptate. Regizorul în cearta sa cu sine afirmă că incidentul ce l-a făcut să ia o pauză de trei ani de la regizat, scris și produs filme, era în timpul filmărilor pentru o creație cinematografică despre moarte urmând celei despre vis (Bimong din 2008). Se pare că destinal a fost vorba despre o moarte, ca moarte a creației pentru un timp. Sau regizorul a evitat subiectul morții știind că acest ultim exces al existenței umane este tocmai acolo unde realitatea și visul se întâlnesc, ca în film.

În Amen, apărut în același an, o femeie ajunge să călătorească fără o țintă, este violată în tren, apoi protejată și urmărită de violator. Ea se confruntă cu sarcina în urma violului, cu cerința violatorului de a nu avorta, violatorul punându-și viața în mâinile ei, un violator ce nu-și poate arăta fața din spatele măștii, rămânând ca o umbră. Violata contemplând imaginea Fecioarei cu Pruncul divin, Christul răstignit, conexiunile cu lumea divină se fac imediat, iar de la un act sexual condamnabil la o unire misterioasă precum în Hwal nu este decât un pas. Va zice ,,Amen’’ femeia sorții care a însărcinat-o cu o povară grea? Chiar și a fi mamă poate fi ceva excesiv când ești mama unui criminal.

În Pieta (2012) iubirea mamei îmblânzește inima unui răufăcător, acesta redevenind un băiat iubitor și docil, mami masturbându-l cu pudicitate pentru a-l îmbuna. Dar este mama ce pretinde sau este doar o mască în fața căreia un ticălos își redescoperă pietatea filială?

Moebiuseu (2013) reia legătura familială și filială în care tatăl, mama și fiul sunt prinși ca-ntr-o bandă a lui Moebius: în accese de furie geloasă, mama încearcă să-i taie penisul soțului, nu reușește, dar are sorți favorabili în cazul fiului. După ce-i taie organul fiului, ea și-l bagă în gură în fața tatălui, ce-l voia pentru a salva chirurgical bărbăția fiului. Dar în zadar, singura soluție după ce violențele și sexualitatea au dezvăluit lipsa penisului la fiu, doar transplantul de la tată era singura salvare, așa încât tatăl salvează bărbăția fiului cedându-i penisul. Dar fiind deja castrat psihic, fiul nu are erecții chiar cu penisul atașat al tatălui. Cine poate să-i redea vigoarea? Doar mângâierile și mâna mamei castratoare și tăietoare de penisuri.  Dacă credeți că totul se încheie aici, vă înșelați, banda lui Moebius nu are sfârșit. Chiar când indivizii umani își sfârșesc povestea în violență, sex și moarte imediat banda se răsucește și ne arată o altă lume, cea divină, în fața căreia fiul emasculat se pleacă în noaptea lumii.

Ildaeil (2014) pune problema crimelor executate la ordin, pentru ,,binele comunității’’, pentru țară, pentru sistem etc. Un grup vrea să pedepsească pe cei care execută ordine criminale și rămân nepedepsiți, fiind protejați de sistem. Torturile din film aplicate criminalilor îi aduc pe cei care vor dreptate la asemănare cu criminalii într-un cerc al violenței din care se poate ieși doar suportându-le și ieșind victorios împotriva lor. Așa se întâmplă într-un film (Namyeong-dong 1985) despre activistul Kim Geun-tae torturat de dictatura militară sud-coreeană, filmul descriind detaliat torturile pe care activistul, apoi politicianul sud-coreean, și le-a amintit bine, filmul fiind după autobiografia sa. Dacă  torționarul lui Kim Geun-tae s-a ascuns fiind căutat pentru a fi judecat, în multe cazuri, ca și în țara noastră, torționarii sunt liberi sau ,,judecați’’ precum torționarii lui Gheorghe Ursu. În filmul Ildaeil, unii dintre cei care sunt vânați pentru a face dreptate sunt militari, semn al unui trecut dureros lăsat de dictaturile militare în Coreea de Sud după decenii de la căderea lor.

Tot trecutul, ce ne bântuie prezentul conștient și ne poartă, ne susține cu răul și binele lui în mod inconștient, este tratat în Geumul (2016). Ca plasa unui pescar este trecutul unui popor unde sunt prinși/se prind oamenii ca niște pești, zbătându-se să scape de el, dar în zadar, trecutul este o rețea de care nici prin amnezie nu poți scăpa. La fel, eroul filmului este prins în plasa trecutului coreean, trecând involuntar din Coreea de Nord în Sud și înapoi în mod voluntar, sărind dintr-o parte în alta dar fiind de fapt același trecut de neșters al unui popor în două state și sisteme. În Coreea democratică și liberă, nord-coreeanul este privit ca ,,spălat pe creier’’, ca potențial spion, fiind bătut și maltratat. Întors în Coreea de Nord la familia sa și la pasiunea de a pescui, este din nou considerat spion, bătut și maltratat: trecutul este o povară grea, iar omul se zbate ca un pește prins în plasă până la suflarea cea de pe urmă.

În dialogurile din film recunoaștem unele prostii vehiculate și în societatea noastră ,,liberă’’ despre cum sunt alții ,,spălați pe creier’’, despre cum facem noi ,,bine’’ prin bunuri donate nevoiașilor, despre falsa superioritate și aroganța tâmpă a omului pseudo-liber din sistemul democratic consumerist. Omul ,,liber’’ nu este spălat pe creier precum ,,spălații pe creier’’ din dictaturi, precum cea nord-coreeană, dar cenzurează pe spălații pe creier care nu vor să accepte ,,adevărurile’’ oficiale despre pandemie, războiul din Ucraina și lista va continua, ce urmează? Politicile verzi ca nouă dogmă ,,adevărată’’ ce va cenzura/afecta orice ,,spălat pe creier’’ ce nu se va supune religiei verzi? Cine pe cine spală pe creier?

,,Oameni, spațiu, timp si oameni’’ din 2018 este ca o distopie, o societate formată ad-hoc pe un vas rupt de lume, într-un alt spațiu, într-o altă lume, oglindă însă a lumii noastre. Câțiva oameni buni, în rest grupuri, violență, agresivitate și sex. Oamenii ajung să se mănânce între ei, în timp ce un bătrân, ca un Noe, crește plante și păsări cu carnea și sângele celor care s-au omorât între ei. Bătrânul, socotit un zeu, își taie bucăți din el pentru a hrăni ultima pereche de oameni și mai ales pentru viitoarea mamă ce purta un copil rezultat în urma unui viol în grup. Mai există speranță? Speranța copilului rezultat în urma violului în grup. El va deveni bărbat, apoi își va alerga prin pădurea noii lumi propria mamă, singura femeie disponibilă pentru perpetuarea noii specii. Speranță este mereu dincolo de orice morală.

Dacă credeți că am povestit prea mult despre filme vă înșelați, filmele lui Kim Ki-duk sunt complexe și descrierile, interpretările sunt mereu insuficiente, scenariile au multe idei, (contra) argumente, pe care intelectul privitorului le pierde în goana imaginilor. Nu vă lăsați influențați de unele note de pe imdb, ele sunt date de mulți oameni obișnuiți, singurul lor exces fiind de a fi comuni în gândire și faptă.

În încheiere vreau să-mi exprim recunoștința pentru pirații de pe Pirate Bay, Rarbg, Filelist etc., care întrețin memoria culturală uriașă, la care individul are prea puțin acces chiar legal (exemplu: unele filme nu pot fi cumpărate), dar fiecare poate contribui cu puterea lui limitată la întreținerea ei, fiind ferm convins că multe creații culturale sunt salvate de pierdere și uitare prin redistribuirea lor. În cultura ca exces al vieții, cum spune Noica, pirateria culturală este un exces al culturii, iar în legătură cu piratarea filmelor lui, îl aud deja pe Kim Ki-duk din iadul sau raiul regizorilor, ambele niște excese ale imaginației, cântând: ,,Arirang! Arirang!’’

scris de Cătălin Spătaru    

surse foto: pinterest.com, tumblr.com, sentieriselvaggi.it


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.