,,Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răului’’ susțin Tzvetan Todorov și Boris Cyrulnik

,,Acolo unde se înalță zorii Binelui, copiii și bătrânii pier, sângele curge’’, spune Vassili Grossman în ,,Viață și destin’’. În locul Binelui, Todorov preferând binele făcut de un om altuia, cum ar fi să ajuți victimele unui război fără să crezi sau să accepți că vreo cauză dreaptă legitimează uciderea. Dar binele făcut persoanelor apropiate nu este suficient. ,,Am petrecut la Auschwitz cei mai frumoși ani din viața mea’’, spunea Rudolf Höss, comandantul lagărului, când a fost supus expertizei psihiatrice în timpul Procesului de la Nürnberg. El continuă spunând că se înțelegea bine cu soția, având patru copii, prezentând poze cu căsuța și fericirea domestică, dar plângându-se cât de greu îi era cu meseria de a face să dispară zeci de mii de trupuri. Un individ se poate așadar comporta etic cu apropiații, dar nu este la fel cu evreii, țiganii, ,,inferiorii’’ buni doar pentru muncă. Aceasta fiind o morală perversă, după Boris Cyrulnik, evreu scăpat de arestările în masă din 1944. Ca băiat de nici 7 ani, micul Boris era considerat ein Stück, adică un lucru de nimic, de aruncat fără a se simți vreo vină.

În numele unei morale sau a Binelui s-au comis crime imorale, în numele umanității s-au produs crime împotriva umanității. Fiindcă toți marii criminali ai istoriei au fost animați de voința de a răspândi în lume Binele, unic și exclusiv. Hitler voia Binele pentru rasa ariană, pentru germanii aleși. Dictatorii comuniști au vrut să realizeze Binele eliminând clasele indezirabile, piedici pe calea realizării societății socialiste și comuniste: burghezii, culacii, chiaburii etc. La fel, fanaticii religioși precum jihadiștii urmează un Bine, vrând să impună necredincioșilor unicul Bine al unicului Dumnezeu adevărat. O problema a Binelui este că în ciuda brutalității lui, este o tendință în om de a se învăța cu el și de a se lăsa ispitit, amăgit, pervertit de el, încât chiar îl acceptă ca fiind un bine. Astfel, noile gardiene SS ajunse la Ravensbrück erau bulversate de atrocitățile din lagărul național-socialist. Însă după câteva zile, deveneau la fel de crude și producătoare de atrocități precum cele cu experiență.

Plecând de la experiențele celor din lagăre care căutau să-i înțeleagă pe gardieni fără a-i diaboliza, care căutau umanitatea din ei, la fel, cei doi autori susțin înțelegerea celui ispitit, amăgit și devenit ucenic al Binelui. Jihadiștii caută un sens global, integrându-se într-un proces colectiv și punându-se în slujba unei unice și singure doctrine adevărate. Aceasta în condițiile în care, după ce în anii ’60 tineretul francez era angajat în organizații catolice sau comuniste, acum el este angajat doar pentru bani și consum. Venind într-o civilizație ce-și deplânge decăderea, precum Franța sau Occidentul, rezumată la sensul economic al vieții, ce desigur este insuficient, jihadistul urmărește, chiar într-o variantă degenerată, să dobândească un alt sens.

Reacția jihadistului este și față de o civilizație care, după Todorov, posedă resorturi autoritare însoțind mesianismul politic al Occidentului. Dorința de a eradica încălcările drepturilor omului, de a alunga nedreptatea de pe Terra, de a instaura o nouă ordine mondială, cea Bună desigur, unde nu și-ar avea loc violențele și războaiele, este un proiect ce se intersectează cu utopiile totalitare, ce vroiau să facă o lume mai bună într-un paradis terestru. Uniformizarea și conformismul din Occident slujesc de multe ori mesianismului politic occidental ce intervine uneori fără măsură pentru a face o lume mai bună. Afganistanul, Irakul, Kosovo pot fi exemple de lume mai bună creată de mesianismul politic al Occidentului. Cât privește Binele public, pe care ni-l flutură pe sub nas guvernările, am văzut efectele în ultimii ani: de exemplu, o guvernare formată din ,,liberali’’ și useriști a votat concedierea angajaților care nu se supun Binelui public și nu se vaccinează cu serul salvator. S-au comparat gardurile despărțitoare din magazine cu regimurile segregaționiste și s-a spus că se exagerează prin aceste comparații. Oare așa să fie?

Oricum ar fi, rămâne valabil îndemnul vecinului nostru de la sud de Dunăre, credința umanistului sceptic Tzvetan Todorov: ,,Este posibilă rezistența la rău, fără a sucomba ispitei binelui’’.

scris de Cătălin Spătaru

Boris Cyrulnik, Tzvetan Todorov, Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răului, dialog moderat de Nicolas Truong, trad. Doina Jela, Editura Spandugino, București, 2018, pp. 7, 14-15, 17-18, 20-21, 24-25, 28-29, 32-33, 48-49

surse imagini: proprie, fr.fnac.be

Lasă un răspuns

This Post Has One Comment

  1. imaginarycoffee

    Interesant studiu! Mulțumiri! 🍀