Despre calitatea jurnalismului științific din România (Episodul 1)

M-am tot gândit în ultimele luni să scriu despre jurnalismul științific din România. Știu că este posibil să exagerez când îl numesc jurnalism științific, fiindcă este cel mult o reflectare josnică a mult-iubitului furt literar și intelectual pe care-l practică o parte dintre compatrioții noștri. Sigur că nu pot să am așteptări de la niște lingăi care execută ordine primite de la partid și care sunt plătiți din bani publici ca să mintă populimea, sub masca jurnalismului transparent și obiectiv. Și poate nici nu-i așa mare lucru, de vreme ce Sorin Tâmpeanu, fost ministru al educației, a plagiat masiv, probabil inspirat de Ciucanezu și de Bode, alte minți luminate aflate la conducerea țării. De ce se află aceștia doi din urmă în continuare în poziții de conducere? Din vina noastră, bineînțeles. Dar asta-i altă poveste. Să revenim la jurnalismul științific.

Am observat în ultima perioadă că jurnaliștii noștri s-au trezit străpunși de spiritul cunoașterii și al adevărului senzaționalo-bombastic aducător de click-uri și trafic al științei. Da, știința…știți voi, marea știință care deține Adevărul! „Nu crezi în știință?” mă întreba acum vreo doi ani un individ care făcea o apologie a vaccinurilor, de parcă ar fi căutat să mă pârlească pe vreun rug pentru lipsa mea de credință atunci când îi explicam că am niște dubii cu privire la calitatea și motivațiile fabricării lor. Adică îmi permit să am îndoielile mele față de niște indivizi, cum sunt cei de la Pfizer, care au plătit o amendă de 2.3 miliarde de dolari pentru fraudă în domeniul medical și care n-au fost prea riguroși cu privire la metodologiile lor de cercetare și de întreținere a vaccinurilor (Thacker, 2021), nu?

Bine, bine, asta-i o nimica toată în comparație cu suma totală de aproximativ 11 miliarde de dolari pe care au avut-o de plătit pentru tot felul de încălcări ale legii în ultimii 23 de ani. Oricum nu se compară cu băieții de la Johnson & Johnson care i-au depășit fără se privească-n urmă și care au ajuns la suma de aproximativ 24 miliarde de dolari în aceeași pereoadă (cum ar zice Klaus Vodă). Cei de la AstraZeneca sunt ceva mai fraieri, doar 1.5 miliarde de dolari în ultimii 23 de ani. Băi, fetele și băieții din Guvernul României, de ce nu-i rugați pe cei de la Pfizer sau de la Johnson & Johnson să vă împrumute cu dobândă nerambursabilă ca să acoperiți gaura aia de 20 de miliarde de lei din buget? Oricum știți să produceți datorii publice de 700 de miliade de lei, ce mai sunt alte 20 de miliarde? Și așa solicităm nerambursabil…

Oamenii ăia lucrează zi și noapte ca să ne salveze!” încerca individul respectiv să mă convingă (referindu-se la oamenii de știință, că doar n-ar fi fost așa naiv să se refere la guvernanții noștri), probabil din nevoia sa disperată de a găsi puțină alinare în fața conștientizării finitudinii și nimicniciei vieții omenești. Poate că i-ar fi prins bine să-i citească pe existențialiști. Dar bineînțeles căcred (sic!) în știință. În metoda aceea aplicată obiectiv și care-și recunoaște limitele. În știința aceea care are curajul să se ridice împotriva opiniei publice și a intereselor politice, care vorbește și despre efectele adverse ale vaccinurilor, în special cele de la nivelul sistemului cerebrovascular, precum tromboza venoasă cerebrală, atacul ischemic tranzitoriu, hemoragia intracerebrală, accidentul vascular cerebral ischemic sau cele asociate tulburărilor demielinizante, cum ar fi neuromielita optică și scleroza multiplă (Hosseini & Askari, 2023).

Sar dintr-una-ntralta și mă îndepărtez de subiect: jurnalismul științific. Intru azi dimineață pe internet ca să citesc presa. De câteva ori pe săptămână dau de câte un articol care transmite vreo informație revoluționară de prin știință. Informația conform căreia ființa umană își poate controla sistemele autonome ale organismului și implict reacția imună înnăscută în mod voit (Kox et al. 2014; Muzik et al., 2018; Buijze et al., 2019) a trecut neobservată prin mass-media, dar așa ceva e deja prea mult pentru reducționismul care caracterizează o mare parte din comunitatea științifică internațională din prezent și pentru internauții cvasi-cititori plictisiți. Și în această dimineață dau de un articol al cărui titlu este următorul: „Elementul care poate ajuta celulele nervoase să se regenereze după leziuni”. Elementul, băi! Cum care element? M-am uitat în DEX și am avut de ales dintre partea componentă a unui întreg, piesele componente ale unui calorifer, principul, baza, mediul, pila electrică și substanța chimică. Am presupus că-i vorba despre o substanță chimică, deci…element chimic?

Accesez articolul și încep să-l citesc. Aflu că cercetătorii, care cercetători nu știu, au arătat cum compusul chimic „1938 a crescut creșterea celulelor nervoase”. Ce-a făcut, mă? A crescut creșterea? Alo, domnișoara/doamna redactoare a articolului, cum vă sună în limba românește a crescut creșterea? Poate a sporit creșterea. Voi n-aveți vreun redactor șef care să vă tragă de urechi pe acolo pe la Mediafax? Iar exagerez, știu, n-ar trebui să am astfel de pretenții într-o țară în care 42% dintre elevii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani sunt analfabeți. Bun, deci a crescut creșterea…

Acest 1938, numit de fapt UCL-TRO-1938, se referă la un activator alosteric direct al fosfoinozitidei 3-kinaze (PI3Kalpha [PI3Kα], i.e., o moleculă responsabilă de semnalizarea celulară) (Vanhaesebroeck, 2023). PI3Ks sunt de fapt o familie de kinaze lipidice (enzime) responsabile de reglarea unor procese celulare cum ar fi proliferea, adeziunea, supraviețuirea și motilitatea celulelor (Larsen et al., 2015). PI3Kα este împărțită în două grupe: catalitică și inhibitorie (Zhang et al., 2020), însă organizarea PI3Ks este mult mai dificilă și implică patru clase cu structuri și funcții diferite la nivelul codificărilor genetice (Leevers et al., 1999). Despre kinazele lipidice s-a scris o groază în literatura științifică, fiindcă ele joacă un rol important în apariția și în tratamentul cancerelor umane (Garcia-Echeverria, 2009). Cei interesați pot să găsească o mulțime de informații pe tema aceasta la o simplă căutare pe Google. Deci cercetarea în cauză vizează o moleculă care este capabilă activeze căile de semnalizare ale PI3Kα.

Aflăm apoi din articol că cercetătorii aceștia provin de la Universitatea College din Londra, Laboratorul de Biologie Moleculară al Consilului de Cercetare Medicală (din cadrul Universitiății Cambridge, că autoarea nu menționează) și de la AstraZeneca. Afilierile cu Universitatea din Dundee, Unifersitatea din Candiff, Institutul Babraham și cu Institutul de Biologie Structurală și Moleculară al Colegiului Birkbeck au fost omise, pentru că cine naiba a auzit de aceste instituții?

În orice caz, studiul la care face referire autoarea și a cărui trimitere nu apare în articolul respectiv este cel realizat de Gong et al. (2023) și a fost publicat în urmă cu trei zile. N-am reușit să-l accesez în întregime, ci doar să-i citesc rezumatul. Din articolul publicat pe Mediafax aflăm că 1938 „a redus leziunile țesutului cardiac după traumatisme majore în modelele animale și a regenerat funcția motorie pierdută”, că „administrarea de 1938 în primele 15 minute de restabilire a fluxului sanguin după un atac de cord a oferit o protecție substanțială țesuturilor” și că „a crescut semnificativ creșterea nervilor” (la prima abatere am înțeles-o, la a doua abatere încep să suspectez că suferă de nu-prea-multe-sinapse). Ce mai aflăm din articolul de pe Mediafax este faptul că „cercetătorii au testat (…) un model de șobolan [sic! – haha, model nou de șobolan, cu aripi, capabil să se ferească de mături – n.r.] cu o leziune a nervului sciatic [ah, d-asta este model nou, iese direct cu leziuni la nivelul fibrelor conductoare n.r.] și au constatat că adăugarea de 1938 la nervul lezat a dus la o recuperare sporită a mușchiului piciorului posterior.”.

No, bine…mă uit în rezumatul studiului și aflu că într-adevăr 1938 activează căile de semnalizare PI3K în celulele rozătoarelor și în cele ale oamenilor, ceea ce duce la răspunsuri celulare de proliferare și de creștere a neuronilor (Gong et al., 2023). Mai citesc și că administrarea de 1938 la modelele care implică rozătoare (deci nu la modelul de șobolan, cum ne spune autoarea) îmbunătățește regenerarea nervilor și asigură un efect cardioprotectiv împotriva leziunilor produse de restabilirea fluxului sanguin în urma ischemiei (i.e., ischemia-reperfusion injury) (Gong et al., 2023). Deci aflăm că cercetătorii respectivi vorbesc despre ischemie, însă doamna/domnișoara redactoare confundă ischemia cu atacul de cord per-se. Că ischemia miocardică poate conduce la atac de cord e una…eh, tot pe acolo, la final oricum ne mănâncă viermii.

Nu găseam totuși de unde-i scoasă acea informație referitoare la traumatismele majore. Adică eu nu reușesc să accesez articolul integral la momentul redactării acestui text nici măcar de pe Web of Science (pentru că nu-l găsesc indexat, momentan), iar dumneaei are această informație de undeva. Mă uit mai atent și observ că în articolul publicat pe Mediafax apare sursa de informare: The Independent. Accesez articolul sursă și mă înfior: probabil fostă studentă a domnului Sorin Tâmpeanu, domnișoara Mihaela Ioniță copiază textul cuvânt cu cuvânt. Apoi nu știu dacă se pune că-i plagiat, că textul e în engleză și dumneaei l-a tradus în limba română. Poate exagerez eu. Să vedem:

Ne aflăm deci în punctul în care putem să justificăm un plagiat grosolan prin intermediul unei traduceri? Adică nu se consideră plagiat faptul că am luat un text mot a mot dintr-un loc, traducându-l, dacă am trimis către sursa respectivă o singură dată în textul meu? Alo, cum rămâne cu cerințele de tehnoredactare, implicit cu citarea? Ah, stai, am uitat, că dacă merge la Bode, ditamai ministrul de interne, la lingăii de jurnaliști cum să nu meargă? Să vedem în continuare…

Poate mi se pare mie, dar parcă seamănă nițel. S-a inspirat și ea, domne, ce atâta rigurozitate. Păi astea-s știri care să iasă pe unde au intrat, nu să-ți rămână ție vreo informație întipărită-n memorie. Nici nu știu de ce m-am complicat să adaug liniile alea strâmbe în Paint. În orice caz, plagiatul continuă…

Cam pe aici ne aflăm cu jurnalismul științific în România. O fi vreun efect al României educate, mulțumim dom` președinte. Măcar jurnaliștii sunt ceva mai transparenți decât matale care ai secretizat cheltuielile asociate deplasărilor tale în străinătate din banii publici. Vreau să spun că ei nu ascund faptul că au furat. Ah, da, aș mai adăuga ceva. Poate că nu există medicamente pentru regenerarea nervilor, însă există o mulțime de nutrienți care au efecte semnificative asupra regenerării lor (El Soury et al., 2021; Abushukur & Knackstedt, 2022). Dar nu faci bani din a le spune oamenilor asta, ce-i drept. Și nici nu-ți vinzi produsul pentru care ai muncit atât de mult.

Surse bibliografice:

Abushukur, Y., & Knackstedt, R. (2022). The Impact of Supplements on Recovery After Peripheral Nerve Injury: A Review of the Literature. Cureus, 14(5). doi:10.7759/cureus.25135

Buijze, G. A., De Jong, H. M., Kox, M., van de Sande, M. G., Van Schaardenburg, D., Van Vugt, R. M., . . . Baeten, D. L. (2019). An add-on training program involving breathing exercises, cold exposure, and meditation attenuates inflammation and disease activity in axial spondyloarthritis – A proof of concept trial. PLoS One, 14(12). doi:10.1371/journal.pone.0225749

El Soury, M., Fornasari, B. E., Carta, G., Zen, F., Haaster-Talini, K., & Ronchi, G. (2021). The Role of Dietary Nutrients in Peripheral Nerve Regeneration. International Journal of Molecular Sciences, 22(14). doi:10.3390/ijms22147417

Garcia-Echeverria, C. (2009). Protein and lipid kinase inhibitors as targeted anticancer agents of the Ras/Raf/MEK and PI3K/PKB pathways. Purinergic Signal, 5(1), 117-125. doi:10.1007/s11302-008-9111-5

Gong, G. Q., Bilanges, B., Allsop, B., Masson, G. R., Roberton, V., Askwith, T., . . . Vanhaesebroeck, B. (2023). A small-molecule PI3Kα activator for cardioprotection and neuroregeneration. Nature. doi:10.1038/s41586-023-05972-2

Hosseini, R., & Askari, N. (2023). A review of neurological side effects of COVID-19 vaccination. European Journal of Medical Research, 28(102). doi:10.1186/s40001-023-00992-0

Kox, M., van Eijk, L. T., Zwaag, J., van den Wildenberg, J., Sweep, F. C., van der Hoeven, J. G., & Pickkers, P. (2014). Voluntary activation of the sympathetic nervous system and attenuation of the innate immune response in humans. Intensive Care Medicine Experimental, 2(1). doi:10.1186/2197-425X-2-S1-O2

Larsen, J. E., Govindan, R., & Minna, J. D. (2015). Molecular Basis of Lung Cancer. In J. Mendelsohn, J. W. Gray, P. M. Howley, M. A. Israel, & C. B. Thompson, The Molecular Basis of Cancer (pp. 475-490). Saunders.

Leevers, S. J., Vanhaesebroeck, B., & Waterfield, M. D. (1999). Signalling through phosphoinositide 3-kinases: the lipids take centre stage. Current Opinion in Cell Biology, 11(2), 219-225. doi:10.1016/S0955-0674(99)80029-5

Muzik, O., Reilly, K. T., & Diwadkar, V. A. (2018). „Brain over body” – A study on the willful regulation of autonomic function during cold exposure. NeuroImage, 15(172), 632-641. doi:10.1016/j.neuroimage.2018.01.067

Thacker, P. D. (2021). Covid-19: Researcher blows the whistle on data integrity issues in Pfizer’s vaccine trial. BMJ, 375. doi:10.1136/bmj.n2635

Vanhaesebroeck, B. (2023). PI3Ka activator 1938. Retrieved from Cancertools: https://www.cancertools.org/small-molecules/161068?hsLang=en. Accesat la data de 27.05.2023.

Zhang, M., Jang, H., & Nussinov, R. (2020). PI3K inhibitors: review and new strategies. Chemical Science, 23. doi:10.1039/D0SC01676D

Cum să cităm?

Vă rugăm să citați acest articol în felul următor: Mihai, R.-A. (2023, Mai 27). Despre calitatea jurnalismului științific din România (Episodul 1). Retrieved from Lumeninmundo: https://lumeninmundo.com/2023/05/despre-calitatea-jurnalismului-stiintific-din-romania-episodul-1/

Sursă imagine reprezentativă: europafm.ro/acord-pentru-noi-reguli-de-solutionare-a-sesizarilor-de-plagiat-in-tezele-de-doctorat-audio/

Lasă un răspuns

This Post Has One Comment