Perspectiva trăsăturilor: dezvoltarea personalității umane în teoria lui Gordon Allport

Perspectiva trăsăturilor

La începutul anilor 1920, perspectiva trăsăturilor a început să se concretizeze prin intermediul multiplelor puncte de vedere ale acelei perioade referitoare la mecanismele și activitatea personalității umane din afara contextului clinic (Carducci, 2009). Conform lui Allport (1922, pag. 11, apud. Ibid.), „problema psihologică a personalității este strict obiectivă”, astfel că studiul și evaluarea personalității ar trebui să se realizeze în conformitate cu o serie de reguli împrumutate din diverse discipline științifice.

Elementele comune ale teoriilor trăsăturilor evidențiază „orientarea de suprafață” a studiului personalității, adică descrierea aspectelor conștiente și concrete ale acesteia prin utilizarea unor termeni direcți și deschiși, în detrimentul explicațiilor referitoare la influența elementelor inconștiente asupra personalității umane. În acest sens, perspectiva trăsăturilor se bazează pe cercetări empirice mai mult decât pe observații clinice (Ewen, 2014). Diversele calități umane, cum ar fi rușinea sau agresivitatea, constituie dispoziții pe termen lung sau, altfel spus, trăsături a căror utilizare constă în caracterizarea personalității individului respectiv (Engler, 2014).

Conform lui Burger (2019), conceptul de trăsătură se referă la o dimensiune a personalității pe care o utilizăm cu scopul de a-i categorisi pe ceilalți indivizi umani, în conformitate cu gradul de manifestare a unor caracteristici particulare la nivel comportamental. Cele două ipoteze pe care se bazează această perspectivă sunt următoarele: 1) toate caracteristicile umane sunt relativ stabile pe parcursul timpului și 2) toate caracteristicile personalității umane sunt stabile pe parcursul diverselor situații și evenimente de viață (acest lucru nu înseamnă că personalitatea nu se modifică odată cu trăirea altor experiențe de viață, însă această modificare este mai degrabă o continuare a dezvoltării personalității în perioada adultă, motiv pentru care schimbările se produc în mod gradual).

Conceptele majore ale acestei perspective sunt: trăsăturile, tipurile, fațetele, factorii, extraversiunea, stabilitatea emoțională și nevrotismul. De asemenea, câteva dintre numele remarcabile care au contribuit la dezvoltarea acestei perspective sunt: Gordon W. Allport, Raymond B. Cattel, John McCrae și Paul Costa Junior (Corr & Matthews, 2009).

Dezvoltarea personalității umane în teoria lui Gordon Allport

Comportamentul uman este influențat de o varietate de factori de mediu, motiv pentru care trăsăturile de personalitate nu sunt folositoare în momentul în care este necesară prezicerea viitoarelor comportamente ale persoanei. Teoria lui Allport ne spune că trăsăturile de personalitate beneficiază de componente fizice aflate la nivelul sistemului nervos. Teoretic, trăsăturile se bazează pe o concepție de tip biofizic, reprezentând structuri neurofizice (Burger, 2019). În viziunea sa, Allport consideră trăsăturile ca fiind tendințe sau predispoziții de a răspunde evenimentelor extrinseci într-un mod specific. Trăsăturile sunt consistente și rezistente, desemnând ultima realitate a organizării psihice a individului uman. Acestea sunt împărțite în două categorii (Engler, 2014):

a) Trăsături comune – reprezintă un construct ipotetic, utilizat în compararea indivizilor din culturi diferite;

b) Dispoziții personale – reprezintă caracteristici generale determinante ale individului uman, fiind unice, deci aparținând doar acestuia. Dispozițiile personale sun împărțite în alte trei categorii, după cum urmează:

b.1.) Dispoziții cardinale – referitoare la influența pe care comportamentul individului o resimte din partea dispoziției personale omniprezente;

b.2.) Dispoziții centrale – referitoare la tendințele specifice ale unui individ de a-și descrie propriile caracteristici esențiale;

b.3.) Dispozițiile secundare – referitoare la tendințele situaționale și nu cruciale în vederea organizării structurale a personalității.

În teoria lui Allport, nucleu unificator al personalității poartă denumirea de „Proprium” („the proprium”). Acesta din urmă reprezintă elementul care se organizează în jurul situațiilor și lucrurilor considerate ca fiind cele mai importante și intime pentru individul respectiv, alături de dispoziții, intenții și instincte. În cadrul „proprium-ului” sunt identificate opt caracteristici personale, care se dezvoltă pe parcursul mai multor perioade diferite din viața umană (Ewen, 2014; Engler, 2014):

1) Simțul eului corporal: dezvoltarea acestuia se realizează prin intermediul senzațiilor organice și a stimulărilor externe; conceptul se referă la conștientizarea propriului corp și a limitelor impuse de acesta.

2) Identitatea de sine: se referă la sentimentul de similaritate și continuitate al individului uman; dezvoltarea identității de sine se formează în prima perioadă a copilăriei, atunci când omul își conștientizează propria continuitate.

3) Stima de sine: apare în jurul vârstei de 2 ani, atunci când copilul simte necesitatea exprimării propriei autonomii în relație cu ceilalți; conceptul se referă la mândria rezultată din utilizarea propriilor abilități cu scopul de a îndeplini diverse sarcini.

4) Extensia sinelui: se produce în intervalul de vârstă cuprins între 4 și 6 ani; sinele este extins la obiectele externe importante, referindu-se la conceptul de „al meu” – în cazul copiilor, acest „al meu” înseamnă „părinții mei”, „jucăriile mele” etc. Extensia sinelui reprezintă fundamentul alegerilor din viitor în ceea ce privește religia sau cariera individului respectiv.

5) Imaginea de sine: apare tot între 4 și 6 ani; în cadrul imaginii de sine se regăsește sentimentul „eului bun” și al „eului rău”; acestea din urmă se dezvoltă ca răspuns referitor la recompensele sau pedepsele provenite din partea persoanelor de referință, adică a părinților în general.

6) Sinele rațional: apare în jurul vârstei de 6 ani, ca reacție împotriva dificultăților impuse atât de mediul extern, cât și de cel intern; acest concept se referă la capacitatea individului de a-și forma planuri raționale de combatere a pulsiunilor instinctuale, a cerințelor impuse de mediu și a interdicțiilor ridicate de propria conștiință morală.

7) Eforturile centrale: se referă la acele activități orientate spre formarea intențiilor și a obiectivelor care oferă sens propriei vieți. Această caracteristică se dezvoltă în perioada de adolescență.

8) Eul cunoscător: este capacitatea Eului de a-și observa toate aceste funcții enumerate anterior, precum și aspectele conștiente ale personalității sale.

În momentul nașterii, individul uman nu dispune de simțul moral – acesta apare ca urmare a interiorizării standardelor de bine și de rău ale părinților. La vârsta adultă, individul uman manifestă cauze și motivații ca funcții autonome formate pe parcursul perioadelor de copilărie și adolescență. Astfel, este necesar ca la nivelul conștiinței să existe o anumită motivație. Adulții considerați ca având parte de o dezvoltare sănătoasă a personalității sunt conștienți (în general) de propriile acțiuni și de motivațiile care se află în spatele acestora. De asemenea, acești adulți realizează un proces de unificare a unui set de valori care mediază formarea scopurilor propriilor vieți prin intermediul dezvoltării elementelor din cadrul „proprium-ului”. În viziunea lui Allport fiecare personalitate umană este unică, fiindcă fiecare individ uman dispune de un stil propriu de viață și de capacitatea de utilizare a liberului arbitru, astfel încât el nu poate fi încadrat în anumite tipare și categorii (Feist & Feist, 2006; Ewen, 2014).

Vă rugăm să citați acest articol în felul următor: Mihai, R.-A. (2019, August 10). Perspectiva trăsăturilor: dezvoltarea personalității umane în teoria lui Gordon Allport. Retrieved from Lumen in mundo: http://lumeninmundo.com/2019/08/10/perspectiva-trasaturilor-dezvoltarea-personalitaii-umane-in-teoria-lui-gordon-allport/

Surse bibliografice

Burger, J. (2019). Personality. Boston: Wadsworth: Cengage Learning.

Carducci, J. B. (2009). The Psychology of Personality: Viewpoints, Research, and Applications. Chichester: John Wiley & Sons Ltd.

Corr, P., & Matthews, G. (2009). The Cambridge Handbook ok Personality Psychology. New York: Cambridge University Press.

Engler, B. (2014). Personality Theories – An Introduction. Wadsworth: Cengage Learning.

Ewen, B. R. (2014). An Introduction To Theories Of Personality. New York: Psychology Press.

Feist, J., & Feist, G. (2006). Theories of Personality. New York: The McGraw-Hill Companies, Inc.

Sursă imagine reprezentativă: verywellmind.com

Sursă imagine #1: reference.jrank.org