Trei corespondențe purtate între Rupert Dalton și James Ross, – Invitația pe care cel din urmă o primește, cu privire la participarea acestuia în cadrul unui prânz, alături de membrii Comitetului, unde va fi prezent și Daniel House. – urmate de alte două, autori fiind Daniel și James. – Invitația pe care House i-o oferă lui Ross: „Dacă ai sosi sâmbătă după-amiază și ai sta, să zicem, până în dimineața următoare, ți-ar mai rămâne timp și pentru întâlniri mai emoționante”, urmată de răspunsul afirmativ: „Îmi face multă plăcere să vă vizitez și voi ajunge spre mijlocul după-amiezii, în ziua de 22.” – Acesta este începutul aventurii în „Insula Pasiunilor”, scrisă de către Roy Fuller.
Vizita pe care James i-o acordă lui House, mai mult cu scopul de a îl convinge să realizeze o antologie, se va transforma în expunerea unei realități, văzută în prim-plan din perspectiva lui Ross, iar în plan secundar din cea a lui Daniel. Cu toate acestea, conceptele legate de subiectele pe care cei doi poeți le abordează, se înfășoară unul în jurul celuilalt, formând o legătură strânsă de prietenie între aceștia. Totuși, țin să subliniez prim-planul, căci gândurile lui James sunt cele urmărite pe parcursul întregii povești: momentele cotidiene, banale, revelatoare, erotice, de fapt, orice întâmplare petrecută pe parcursul istorisirii este prezentată sub forma complexă a gândurilor lui Ross. Mai mult decât atât, această dorință își face dispariția din mintea vizitatorului, revenind doar în scurte momente de gândire.
Totodată, James dă dovadă de o capacitate psihică dezvoltată de structurare a ierarhiei ființelor ce dețin un rol important în viața lui House, făcând legătura, în mod direct, cu poemul pe care gazda l-a scris în tinerețe: „Insula pasiunilor”.
Un lucru demn de menționat este ușurința prin care a luat naștere strânsa legătură de prietenie dintre cei doi bărbați, care abia s-au cunoscut. Chiar dacă această legătură nu este dezvăluită în mod direct, ea se simte, mai ales în apropierea finalului de week-end. Daniel pare să aibă nevoie de un astfel de prieten, datorită melancoliei prin intermediul căreia abordează trecutul, prezentul și viitorul din viața sa. Acest lucru se poate datora vârstei înaintate a poetului, care a trecut atât prin Marele Război, cât și prin cel de-al Doilea Război Mondial.
„Poți să îți imaginezi că trăiești într-o societate care a eliminat necesitatea ironiei?” sau „Crezi că poeții care visează fraternitate între oameni sunt rămășițele unei subdiviziuni mai puțin agresive a speciei noastre?” sunt două dintre întrebările pe care le-am simțit ca și cum mi-ar fi fost adresate mie. De fapt, consider că ne sunt adresate tuturor, la fel ca și finalul călătoriei celor doi poeți, reprezentat de îmbarcarea pe nava ce poartă numele de „Nimfa Mării” și trecerea de la un capăt al țărmului la celălalt. Un lucru atât de des întâlnit, dar lumea încă îi oferă o importanță enormă.
În final, doresc să închei folosind următoarea sintagmă: „Tät besser, das Leder zu strecken / Und liess alle Poeterei!” – ”Ar fi mai bine să vă vedeți de tăbăcitul pielor / Și să vă lăsați de poezie!”
Articol realizat de Radu Mihai.
Sursă foto: amazon.com
