„Metamorfoza” lui Franz Kafka

Cătălin Spătaru:

Motto 1:

 ”Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniți, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul deplasării în spațiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. În același timp, sunt oamenii cei mai slabi de înger, cei mai dependenți de confort și de consum, cei mai aserviti bunului plac al liberului arbitru, cei mai puțin autonomi în judecățile lor, cei mai gregari (față de Stat), pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea…Omul recent este omul care, dorind să se sature de toate fenomenele lumii (…) s-a trezit într-o bună zi că nu mai este decât un epifenomen al curgerii, scurgerii și prelingerii lor. Este momentul când Gregor Samsa, după o noapte agitată de vise neliniștite, se trezește dimineața metamorfozat într-un uriaș gândac. Pe noi, oare, cum ne va găsi dimineața?” („Omul recent” de H.-R. Patapievici)

Motto 2:

”Ia vino-ncoace, nițel, măi gândacule!” (”Metamorfoza” de Franz Kafka)

 Dacă într-o zi te vei trezi gândac, zilele îți sunt numărate, iar timpul gândăcesc nu va dura.

 Dar cine moare? Un om, un gândac sau un gândac-om?

 Dacă m-aș trezi gândac într-o dimineață, n-aș fi prea surprins, căci l-am citit pe Kafka. Nici nu ar veni cineva de la locul de muncă cum i s-a întâmplat lui Gregor Samsa, a cărui absență de la program era intolerabilă. Probabil cel mult un telefon în cazul meu. ‚‚A? E bolnav? Da, la spital e deja.’’. Căci acolo voi ajunge cu siguranță, apoi vor face experiențe pe mine, voi ajunge în presă și în fiecare zi popii vor citi să piară demonul gândac. Iar dacă nu voi putea comunica cu (ex)semenii oameni voi ajunge acasă izolat în cameră, ca Gregor Samsa, după ce autoritățile s-au convins că n-am nici un virus. Și încet voi muri…

 Dar dacă voi putea comunica cu homo sapiens din trupul meu de gândac, atunci poate voi putea sta la catedră în continuare. Radu Mihai ar scrie încă un articol pe „Lumen in mundo” despre metamorfoza kafkiană iar Vlad Țepeș, pe malul mării, ar scrie o poezie numită ‚‚El, gândacul’’. Iar la școală mi s-ar spune profesorul-gândac. ‚‚Bună ziua, domnul profesor gândac Spătaru!’’. (Radu, tu cum mi te-ai adresa?). Unii s-ar amuza ’’l-a luat gândacul pe Spătaru’’, dar totul ar fi frumos, numai să nu dea puii sapienșilor cu nițicai insecticid în clasă, c-o să aterizez cu picioarele în sus, sedat și dând în zadar din ele. Dar dacă voi fi ca Samsa, neputincios în a comunica cu ceilalți, dar în rest aș gândi ca un om, cât timp își vor păstra credința ceilalți că în trupul meu de gândac se află încă o minte de om? Mai devreme sau mai târziu voi avea soarta lui Samsa. Înlocuit ca și el în rolurile mele sociale, căci nimeni nu-i de înlocuit, uitat de rude căci nu mai sunt cel ce eram în mintea lor, nemaifiind tratat ca om, ci  treptat ca un gândac, într-o zi, dacă nu voi fi zdrobit de sapienși, voi deveni un gândac sinucigaș…

 A, nu, nu, îmi pare rău, nu-mi place acest sfârșit, voi fugi în pădure, voi evada, mă voi bucura de flori și de iarbă, până când o pasere mă va ingurgita sau vreun țăran mă va storcoși ca pe un gândac. Na, gândacule! Și în agonie voi zice: amin.

 Radu Mihai:

  Pot să privesc „Metamorfoza” lui Franz Kafka din perspectivă proprie și să susțin faptul că esența sa constă în evidențierea degradării societății din care facem parte. În ce anume constă această degradare și la ce nivel existențial se manifestă ea? Esta vorba despre degradarea propriu-zisă a vieții umane, o viață trăită într-un sistem sufocant, care „cere”, oferind promisiunea falsă a unei zile de mâine mai bună. În ce consta, de fapt, viața lui Gregor Samsa? În munca depusă pentru obținerea unei sume de bani, prin intermediul căreia era nevoit  să plătească datoria părinților lui către propriul său șef. O zi de mâine mai bună? Bineînțeles, există și acest vis: „Dacă nu m-aș stăpâni, de dragul părinților, de mult mi-aș fi dat demisia, m-aș fi prezentat înaintea șefului și i-aș fi spus părerea mea pe șleau. Sigur ar fi căzut de pe pupitru! […] Ei, dar nu-i pierdută cu totul orice speranță; când voi avea, odată, strânși laolaltă toți banii ca să plătesc datoria părinților mei față de el – s-ar putea să mai dureze vreo cinci-șase ani până atunci – am să fac neapărat și acest lucru. Și apoi să vezi ce mai viață!” (pag. 7). Astfel, degradarea despre care scriu se manifestă atât la nivel spiritual, cât și la nivel fizic, metamorfoza fiind exemplul cert al acesteia.

 Omul este un gândac, un parazit dedicat propriilor interese și plăceri, dar cu posibila capacitate de a se elibera din această existență, folosind „metamorfoza”. Astfel, această capacitate de metamorfozare trebuie interpretată ca fiind puterea umană de a schimba viața. În cazul lui Gregor, nu se insistă absolut deloc asupra motivului pentru care el se trezește preschimbat într-o gânganie uriașă, accentul fiind pus pe relațiile sale cu persoanele din jur. Odată cu metamorfoza personajului principal, asistăm și la metamorfoza persoanelor din familia sa: Personal, privesc transformarea lui Gregor ca reprezentând un eveniment inevitabil și obligatoriu pentru revelația membrilor familiei sale, ce au fost nevoiți să realizeze gravitatea unei „vieți de gândac”, pentru a putea să se elibereze din propriile lor vieți, ajungând, în final, o variantă mai bună a lor. Totuși, și în acest caz intervine perspectiva din care este privită situația respectivă, dat fiind faptul că exact cei dragi îl părăsesc pe tânărul Samsa, speriați de înfățișarea și comportamentul său, uitând cine este el cu adevărat.

 Ce aș face eu dacă m-aș trezi metamorfozat într-un gândac? Probabil că în primă fază aș încerca să îmi păstrez calmul și aș înainta pe cât de rapid posibil către un laborator de experimente, pentru a afla motivul datorită căruia a avut loc transformarea și dacă există vreo posibilitate să redevin ceea ce eram înainte. Aș încerca să nu intru într-o stare de disperare, având în vedere minunata mea fobie de gândaci și m-aș ține departe, până într-un anumit punct, de obiectele ce mi-ar putea provoca moartea, acest lucru din cauza faptului că stările de suicid mi-ar inunda gândirea. Totuși, dacă aș avea îndeajuns de mult curaj, probabil că m-aș distra copios pe seama activităților pe care aș putea să le înfăptuiesc, printre care se numără speriatul oamenilor sau mersul pe pereți. Dacă stau să mă gândesc mai bine, viața de parazit nu este atât de rea, având în vedere că există un număr mare de astfel de vietăți pe Terra, cei mai mulți aflându-se în societatea din care facem parte și noi.

 Să vă explic perspectiva transformării mele, văzută prin ochii celor din jurul meu? Probabil că aș ajunge în același stadiu precum personajul kafkian despre care discutăm, renegat de prieteni și de familie, văzut ca un monstru, ca un subiect de teste și experimente, o creatură ce poate face rău societății și care merită să moară cât mai rapid. Dar îmi permit să am o dorință, și anume aceea de a deceda într-un mod glorios, intrând în istorie ca omul-gândac datorită căruia știința și medicina au avansat la un alt nivel și care, chiar dacă nu a zburat și nu a înfrânt rău-făcători în New York, a oferit umanității șansa de a mai urca o treaptă pe scara evoluției. Grandios, nu? Moartea provocată de un măr sună mult prea banal.

 *Domnule profesor, m-ați întrebat în rândurile anterioare cum m-aș adresa dumneavoastră dacă v-ați metamorfoza într-un gândac…Probabil că v-aș spune în cotinuare „domnule profesor”, căci respectul va exista și în acele momente, dar dacă eu aș trece prin această transformare, dumneavoastră ați mai folosi vreodată, în preajma mea, expresia „Treceți în celule, paraziților!”? *Ba dum tss*

:))) (Eu? N-am folosit niciodată această expresie! Poate era vreo metamorfoza la mijloc:) )

Surse foto:

www.elefant.ro/commons.wikimedia.org/ en.wikipedia.org/partofthebook.blogspot.com/

letterpress7.blogas.lt/ www.vanturalume.com