„Cum să te aperi de stres la muncă” era de fapt o traducere mai potrivită. Dar nu este munca cea care ne împlinește în vremurile noastre? Nu ne spune mitul de la baza civilizației noastre că am fost blestemați să muncim, ca să trăim, după ce omul a fost izgonit din Paradis? Nu visăm la timpul liber ca pe o promisiune la o frântură din Paradisul pierdut? Nu disprețuiau unii nobili munca ca nedemnă pentru condiția lor, iar beatitudinea ființei divine la unii filosofi stătea în gândirea, prin care contemplativul putea fi fericit cu desăvârșire? Părem departe de contemplația antică, și totuși la fel de aproape, căci în ea stă salvarea, când prinși în vâltoarea activităților, suntem atât de împovărați, încât părem să cedăm și să ne prăbușim.
Și cum să nu cedăm când stresul are atâtea fețe: cultul reușitei, cât mai multă muncă, cât mai multe realizări, anxietatea de performanță ce afectează omul până-n budoar, nu ai voie să greșești, termene de respectat, întreruperi frecvente, tracasări, mii de mesaje virtuale, reducerea timpului de lucru dar nu a sarcinilor de muncă, schimbările din viață(loc de muncă, locuință, relații etc.), stresul supraviețuitorului ce a scăpat de concediere, incontrolabilul, imprevizibilul, frustrările legate de carieră, workaholismul, lipsa recunoașterii pentru munca depusă, stresul exigențelor, agresivității celorlalți, lipsa solidarității, lezarea demnității prin umilințe…
Cum să luptăm cu stresul? Înțelegându-l. Stresul face parte din viață, pentru că viața înseamnă reacție, reacție la factorii de stres. Hans Selye, ce trebuie menționat, fiind cel care a teoretizat prima dată stresul, i-a arătat cuiva un cimitir, ca răspuns la întrebarea, dacă există oameni fără stres. Încât stresul face parte din a viețui, iar a viețui implică o biologie a stresului. Printre altele: endorfinele eliberate în organism pentru a rezista în fața stresului sau morfina sintetizată din opiu ce îl făcea pe soldat să suporte mai mult durerea. Dar psihologia stresului e partea ce-l preocupă pe Legeron. Oamenii acționează prin încercarea de a rezolva problema stresantă pentru a controla situația stresantă sau lucrează asupra stărilor pe care le provoacă stresul(prin relaxare, activitate plăcută, relativizarea situației, imaginarea a ceva plăcut etc.).
Dar de ce încearcă omul să se apere de stres, dacă face parte din viața lui biologică și psihică?
Stresul este o cauză, o condiție, un factor important pentru tulburări psihologice precum anxietatea, atacul de panică, depresia, oboseala cronică, tulburările de somn, moartea pasională, Karoshi(un fenomen din Japonia prin care cei care muncesc se sinucid din cauza muncii, dar există cazuri și în Franța, recunoscute de tribunale), pentru consumul mare de psihotrope(tranchilizante, somnifere, antidepresive – 180 000 000 de cutii vândute în Franța în 2001), pentru boli somatice precum cele cardiovasculare, musculo-scheletice, pentru afectarea sistemului imunitar, pentru absenteism la muncă, instabilitate profesională, epuizare nervoasă, accidente de muncă, violență, cereri de daune(un profesor galez a primit 250000 de lire în anul 2000 pentru stres excesiv la locul de muncă).
Cum să luptăm împotriva stresului este partea esențială a cărții cu care orice cititor trebuie să se confrunte și să încerce a o aplica în viața lui. Comunicarea prin întăriri pozitive, critici eficiente, îmbunătățirea vieții salariaților prin programe de gestionare a stresului, susținerea celor agresați, pot reduce stresul la locul de muncă. Tehnicile de relaxare precum cele ale lui Schultz, raționarea și gândirea altfel a situațiilor, comportamentul pozitiv, de afirmare prin comunicare asertivă, acceptarea emoțiilor și gestionarea lor prin inteligența emoțională, comportamentele ce cresc rezistența la stres, (auto)cunoașterea prin această carte a lui Legeron, iată tot atâtea căi de a găsi măsura potrivită în fața stresului.
surse imagini:
hercampus.com
anticariat-logos.ro
odilejacob.fr
ladepeche.fr
Articol de Cătălin Spătaru
