Thomas Bernhard fără cruțare pentru Vechii Maeștri  și restul lumii

 Tirade, imprecații, perorații, uneori elucubrații împotriva tuturor, împotriva vechilor, noilor maeștri și restului omenirii căci nimeni nu pare să scape neatacat. Cartea este un lung discurs după un personaj, Reger, critic de artă, care-și petrece treizeci de ani din viață, de 3-4 ori pe săptămână într-un muzeu de artă din Viena, contemplând tabloul lui Tintoretto ‘‘Bărbatul cu barbă albă’’.

 Împletind pamfletul, comedia, invectivele, pare că nimeni nu este iertat în romanul publicat în 1985.

 Ziarele austriece sunt dezgustătoare și josnice precum societatea și politica din Austria, austriacul este căsătorit cu minciuna, austriacul este oportunist fin din născare, fiind în stare să acopere orice crimă, fiind un european interesant dar periculos: nazist josnic sau catolic stupid. Austria, dar nu numai ea, este ipocrită, stupidă, mincinoasă…

 Scriitorii ce-și citesc operele în public citesc din propriul gunoi fiind comedianți de bâlci, oportuniști, întâlniți des în Germania, Austria sau Elveția.

 Justiția austriacă este coruptă, ticăloasă, perfidă, cea mai haotică din Europa, înmulțindu-se erorile judiciare într-o proporție înfiorătoare.

 Medicii, niște cârpaci și șarlatani vinovați de moartea soției celui care perorează, aducând justificarea morții în ‘‘i-a sosit ceasul’’.

 Profesorii sunt îngrozitori, mărginiți, lachei sentimentali ai statului, oprimând natura din copii pentru a-i face slujbași ai statului, îndesând în elevi gunoiul statului catolic. Fericirea era petrecerea timpului la bunici pentru Reger, nefericirea este în instituțiile statului unde ești făcut om al statului căci omenirea este un stat gigantic.

 Arta este artă de stat, artă de stat catolică. Rembrandt, Velazquez, Giotto, vechii maeștri au slujit statul sau Biserica mereu, făcând artă comandată de ele, fiind calfe decoratoare ale autorităților catolice europene. Orice operă de artă este până la urmă ridicolă, orice opera eșuează. Mahler este fără valoare, mai prost decât Bruckner, plini de kitsch amândoi, Mozart nu este ferit nici el de kitsch în opera poznașă, în Beethoven se aude bubuiala, titanicul, stupizenia muzicii mărșăluitoare, fiind un eșec, acest artist al statului, interpretat de muzicieni imbecili, ridicoli precum burtosul de Bach puțind la orga din Thomaskirche…În prezent muzicienii compun gunoi, pictorii pictează gunoi, sculptorii sculptează gunoi, iar epoca este de o muzicalitate ieșită din comun.

 Peste tot în Viena auzi muzică de Bach, Mozart, Beethoven, încât extraordinarul muzicii devine ordinar într-un consumism bolnăvicios, industria muzicală comițând asasinatul în masă al omenirii: îndopați cu atâta muzică oamenii și-au pierdut orice sensibilitate pentru ea, devenind o banalitate cotidiană. Și Bernhard, adică Reger, vorbea doar despre muzica clasică…

 Dar și muzica este bună la ceva, căci de dragul muzicii clasice cel care a născut aceste tirade și-a putut depăși teama de toaletele mizerabile din Austria mergând la sălile de concerte. În Viena este mai murdar decât în Balcani, deși austriecii susțin contrariul, zice Reger. Toaletele vieneze, publice sau private, sunt înspăimântător de murdare, iar muzica l-a susținut pe criticul de artă să le suporte. O metaforă neintenționată poate pentru mizeria vieții și mijloacele de a-i rezista.

 Însă maeștrii cu arta, literatura, filosofia lor te părăsesc când te lovește moartea celui iubit. Reger nu găsește nici un sprijin în marile spirite la moartea soției. Kant, Goethe, Shakespeare nu sunt de nici un folos atunci. Doar Schopenhauer l-a mai consolat. Mai bine un pic decât nimic, nimicul ce par a fi toate, toți, chiar și vechii maeștri.

Articol de Cătălin Spătaru

Surse foto:

Wikiart.org

edituraparalela45.ro

amazon.de

azquotes.com

Lasă un răspuns

This Post Has 8 Comments

  1. LazOrtansa

    ,, În prezent muzicienii compun gunoi, pictorii pictează gunoi, sculptorii sculptează gunoi, iar epoca este de o muzicalitate iesită din comun” .Aici, aș fi pus ,,muzicalitate” în ghilimele pentru a fi cuvântul în ton cu contextul.
    La ce epocă se referă Regert?Contemporaneitatea? Fiecare epocă istorică a avut preaplinul ei ?!
    Thomas Bernhard a suferit toată viața de o vulnerabilitate fizică și incertitudine emoțională (da,și politică) care l-au marcat adânc. (Pot susține în numele meu că toaletele vieneze și salzburg-iene sunt O.K. comparativ cu ce se găsește la noi! )
    Desigur e exces (în unele zone ale lumii ) din toate produsele (inclusiv artistice) și intervine blazarea mallarmeiană de genul ,,… et j’ai lu tous les livres!” Există , însă, atâtea lucruri uimitoare de văzut, de citit , de ascultat. Limita este în noi și de acolo suferința neputinței!

    1. diuras

      muzicalitatea se refera la faptul ca peste tot se aude muzica in viena, ca industria muzicala a multiplicat muzica, ce era extraordinara in sala de concert, dar care in era reproducerii tehnice a devenit banala si comuna. intr-adevar in acea fraza, luata aparte, merg mai bine ghilimelele. anii la care se refera reger(bernhard) sunt deceniile de dupa ’45. desigur sunt multe exagerari in carte, probabil autorul a vrut sa-i coboare pe austrieci/occidentali cu maestrii si civilizatia lor de pe piedestalul pe care s-au pus.

  2. LazOrtansa

    Rău sau înrăit… rău ,Thomas Bernhard! Văd că austriecii (acea parte a lor care se considera deasupra celor desființați de către scriitor ?) i-au decernat premiul Anton Wildgans .

    1. diuras

      🙂 probabil cel putin in parte s-au recunoscut in „aprecierile” lui

  3. One Blue Sun

    A republicat asta pe The Blue Sun și a comentat:
    „Mai bine un pic decât nimic, nimicul ce par a fi toate, toți, chiar și vechii maeștri.”

  4. One Blue Sun

    Mi-am adus aminte de un film care se potriveste oarecum cu aceasta postare. Diferit, dar cumva asemanator: o alta Austrie, si alti austrieci decat cei cunoscuti, cei civilizati, cei promovati. Alta epoca, alte obiceiuri, alta civilizatie…
    The Dark Valley
    (Das finstere Tal)
    http://m.imdb.com/title/tt2650978/

      1. One Blue Sun

        Strange! (Am vrut sa scriu ciudat, dar ciudat te duce cu gandul la ciudatenie.) Ceea ce am citit imi pare cunoscut, dar sigur nu am vazut filmul si nici nu am citit cartea. Cine stie?! Multumesc pentru recomandare!