Tovarășul Boris Groys nu a murit. El este viu. Este o stafie activă, iar cu sprijinul unor oameni iubitori de stafii, ne aiurește cu o mizerabilă carte.
Dar să înțepăm în inimă strigoii minții umane. În traducerea cărții din 2006 (Das kommunistische Postskriptum), autorul, bucurându-se de deliciile capitalismului, ne spune că orice critică la adresa capitalismului durează cât se vinde bine, și că societatea criticabilă total este doar cea care devine comunistă, așa cum înclinația spre comunism se găsește la cine este înzestrat cu conștiință critică (pp. 6-7). Dacă aveați conștiință critică și nu știați spre ce vă îndeamnă instinctul critic, atunci Groys vă (re)descoperă comunismul în voi.
Tov. Boris nu neagă, ca alți ‘‘gânditori’’, că în URSS s-ar fi înfăptuit comunismul, dar o face de formă, pentru că nu putem întreba asupra eșecului comunismului. De ce? Pentru că doar pe piața capitalistă poți eșua, iar în comunism nu era piață liberă, ci piață dirijată de partid, deci partidul decide totul, inclusiv eșecul comunismului. Desigur oamenii puteau protesta împotriva salamului și pantofilor comandați de partid pentru piață, că doar era societatea criticii totale(pp. 8-9). Că era o critică subterană sau dacă era fățișă, te vizitau băieții de la siguranță, tov. Boris nu mai amintește. Oricum în afara ideologiei nu te poți situa pentru că ea era totul. Ideologia exprimată prin limbaj domina masele, iar în dominația victorioasă se proba corectitudinea ei (p.10) Însă ideologia nu este precum instinctul criminal de pe piața capitalistă (un ‘‘adevăr’’ rămas în mintea tov. Boris despre capitalismul sălbatic afectând masele în trecut).
Discursul comunist materialist-dialectic arată iluziile de pe piața capitalistă, printr-o rațiune dialectică, el este un discurs paradoxal vrând să ajungă la starea de ‘‘a fi total’’, depășind modernitatea raționalistă și limbajul logic corect, de care se slujește capitalismul. ‘‘A fi total’’ înseamnă să decizi singur cine-ți sunt dușmanii având puterea suverană în această decizie căci nimeni nu poate decide să-i fie adversar conducerii comuniste, dacă nu este făcut adversar de către aceasta (pp. 25-30). Astfel, așa cum descrie Soljenițîn în Arhipelagul Gulag, ofițerii de la Securitatea statului aveau norme cu un număr de oameni declarați adversari ai partidului, pe care trebuiau să-i interogheze, să-i tortureze, să-i suprime. Și aceasta pentru că URSS-ul era condus de comuniștii ce se pretindeau filosofi (p. 30) asemenea celor din Republica lui Platon, și că doctrina filosofică marxist-leninistă era filosofia ce guverna statul sovietic. Mai mult, omul sovietic, cetățeanul, pardon tovarașul obișnuit putea să trăiască doar cunoscând global situația luptei comunismului cu adversarii, gândind dialectic comunist și anticomunist. Se pare că tov. Groys confundă filosofia de viață proprie fiecărui om, cu una dintre viziunile filosofice, prezentată ca unică de el, și pe care o enunță sentențios la sfârșitul cărții: eliberarea de limbajul logic corect, susținerea unui limbaj paradoxal, contradictoriu, precum cel comunist, dorința acestui limbaj de a fi extins asupra întregii societăți (p. 93). Cu alte cuvinte cum spunea tătuca Marx, filosofia trebuie să schimbe lumea, iar tov. Boris repetă sentențele maestrului, deși a citit și alți filosofi.
Deși au avut viziuni totalizatoare, unii filosofi nu au marginalizat limbajul logic corect, nici nu au trecut sub tăcere raționalitatea științifică legată de acest limbaj, așa cum face tov. Boris pentru a ne face să înțelegem logica totală a materialismului dialectic care are paradoxul ca principiu al vieții, ce include și moartea, formând o icoană a totalității în care sunt incluse toate contradicțiile (p.37). Acum ne luminăm: pe baza unei logici totale moartea este necesară pentru viața totului. Iar aceasta nu este o imputare. Vreți să vă lamentați că au murit milioane de oameni în sistemele comuniste? Nu înțelegeți! Orice critică, orice dovadă că sistemul este contradictoriu, că doctrina este contradictorie nu face decât să o confirme, căci chiar este contradictorie doctrina (p. 38), ea este ‘‘a fi totul’’ în care sunt incluse toate contradicțiile. Admirabil! Numai că ‘‘a fi totul’’ este doar o fantasmă a gândirii, o iluzie, o stafie precum comunismul sovietic, pentru că în ciuda aspirației spre ruperea tuturor limitelor, rămânem limitați și nu putem fi totul, nu ajungem la ‘‘a fi totul’’ niciodată. Succesiunea gândirii paradoxale a materialismului dialectic urmând logica totală a creștinismului oficial ce exclude ereziile exclusiviste, ca excludere a exclusivismului și ca incluziune a ereziilor neexclusiviste, nu face decât să readucă în minte ideea unei religii comuniste ce voia un paradis terestru.
Tov. Groys recunoaște că pe baza logicii totale omul poate acționa cinic și arbitrar (p. 41), dar în jobenul totului plin de contradicții se integrează fără probleme și aceste mici și neglijabile aspecte. Unul dintre filosofii citați atent și comentați în această carte este ‘‘filosoful’’ legendar Stalin (legenda spune că el ar fi scris textul citat, ne spune tov. Groys, probabil încântat să deslușească semnele maestrului – mulțumim pe această cale editurii Idea, că a consumat hârtia și cerneala pentru a ne încânta cu scrisul legendar al tătucii Stalin, vă mulțumim alături de victimele comunismului). După acribica analiză stalinistă asupra limbajului ș.a., marele filosof Stalin amintește de focul lui Heraclit dialecticianul. Și tov. Boris Groys încheie apocaliptic că focul aprins de la scurtcircuitul contrariilor s-a extins provocând arsuri grave, ardere până la moarte multora, apoi focul s-a stins până data viitoare.(p.57). Adică? Renașterea comunismului? A, nu, doar vorbăraia cu dorința filosofului care vrea să impună viziunea sa într-o societate. Eu nu cred aceasta.
Tov. Groys susține fiind documentat doar în marxism-leninsm că inițial în Occident s-a criticat raționalitatea rece a adversarului comunist, apoi critica s-a întors împotriva instituțiilor occidentale inumane, reci, tehnologizate etc. Însă critica culturii împotriva mecanizării, birocratizării, aparatului de stat s-a făcut de la începutul secolului XX, de exemplu Leopold Ziegler sau Karl Jaspers. Dar toate criticile deja sunt incluse în logica totală a materialismului dialectic, care este un administrator magic al tuturor discursurilor contradictorii, rămânând în contradicții, pe care nimeni nu le poate deconstrui căci ar merge la infinit iar resursele, capitalul necesar pentru deconstrucție este finit. Orice creativitate, orice creație este limitată din cauza resurselor (pp. 70-71). Doar jongleria dialecticii este fără margini, totul este de nedeconstruit dar orice eșec al comunismului pe baze materialist-dialectice în țările est-europene poate fi explicat prin acest abracadabra al contradicțiilor. A eșuat comunismul? Nici vorbă. Pe lângă faptul că ‘‘a fi totul’’ are în el toate contradicțiile(inclusiv moartea a zeci de milioane de oameni), comunismul este o opera de artă. Și precum se încheie opera de artă, la fel și opera comunistă.
Stalin a înfăptuit ‘‘opera de artă totală’’ creând o societate prin cultivarea foamei în milioane de ucrainieni și nu numai. Pol Pot a fost grandios pustiind orașele și făcând creația, ca și Stalin, a operei proprietății în comun, rupând de statul tradițional și ajungând la ‘‘opera de artă totală’’ (p.90- îmi vine să aplaud, precum aplaudacii de la plenară, probabil tov. Groys a făcut-o în tinerețe). Nu putem spune dacă o ideologie sau o religie sunt perimate istoric căci nu avem criterii clare, spune Groys (p. 84). Probabil putem vorbi precum religiozitatea mascată în profan și de un comunism mascat într-o așa zisă carte post-comunistă. Nu numai probabil, când citești că de fapt comunismul s-a suprimat singur și nu s-a prăbușit (p.86), așa interpretează tov. Groys istoria. Trecerea la capitalism a comuniștilor a fost o soluție care face parte din a fi total, în a fi/ a avea toate contradicțiile. Sacrificarea de sine arată cât de artificial e capitalismul privatizând cadavrul statului socialist (p.91), consumarea cadavrului ducând firește la posibilitatea unei renașteri, unei repetări (p.92). URSS nu s-a prăbușit singur căci republicile puteau ieși oricând, zice tov Boris, Stalin vrând să facă dialectic un stat și un nonstat din URSS. Că aceasta a vrut Stalin, filosoful Boris o detectează în constituția URSS, dar firește nici o republică n-a vrut (constrânsă fiind) să părăsească opera de artă totală, iar Stalin știa aceasta, deși tov. Boris se străduiește să ne amintească cât de dialectic este tătuca când nu a luat în seamă sfaturile specialiștilor în drept international, care l-au avertizat pe Stalin că deschide calea spre dizolvarea URSS, menținând un astfel de articol în Constituție (p.88). Doar Elțîn în acord cu Ucraina și Belarus a dizolvat opera de artă totală (p.86), Tov. Boris uitând de tancurile sovietice din Lituania (1990 dinaintea lui 1991 când s-a dizolvat ‘‘opera de artă totală’’, un acord forțat de referendumul din Ucraina) , dar probabil balticii nu au înțeles cum este să fii total și cum este cu opera de artă totală. Spectrul comunist, amintit de tov. Groys în legătură cu Derrida, s-a încarnat ca un demon ce a bântuit mințile multor oameni, ca un strigoi ce sleiește neamuri întregi de sânge, de viață și de suflet. După moartea a milioane de oameni bântuiți de strigoii comuniști, după alungarea strigoilor, ei încă mai bântuie mințile unora ca tov. Groys, ajutați și de cei care pun în vânzare astfel de ‘‘cărți’’ (editori, redactori, etc.). După ce am ascultat limbajul strigoilor, să-l îngropăm pentru totdeauna fără a mai aștepta vreo repetare. Amin!
Articol de Cătălin Spătaru
pozele sunt proprii
