O viață a lui Mozart de Paul Johnson

 ‘‘Te ador de mor’’ îi scria Wolfgang la 21 de ani scumpei verișoare-buclișoare după ce ‚‚venit-a de la tata scrisorica. Ha! Ha! Și mi-a picat în lăbuțe-gheruțe’’. În ton cu glumele grosolane ce se purtau în secolul XVIII și nu numai, Mozart îi scrie soției:’’spune-i mamei tale că încă o iubesc…cât timp o să aibă bășini în fund. Să fii sănătoasă draga mea, bucură-te, veselește-te, și faceți din când în când amândouă câte un scurt duet de bășini’’(p. 26). Muzica este atotprezentă.

 Ce este diferit în această biografie scrisă de Johnson față de altele?

 Atitudinea pozitivă față de Constanze, soția lui Mozart. Johnson o consideră o soție bună, pe care Mozart a iubit-o, aducând argumente pentru bunătatea soției împotriva celor 2000 de biografii ale lui Mozart unde Constanze este criticată în diverse feluri(pp. 74, 146). N-am citit 2000 de biografii despre geniu, dar din ce am reținut, într-adevăr Constanze era privită negativ, ca incapabilă cumva să-l înțeleagă pe Mozart.

 Johnson remarcă ironia sorții: geniul rămâne în Viena îngrijorat de sănătatea soției deși i se propusese să plece în Londra pentru concerte. În Viena se îmbolnăvește  din cauza unei epidemii. Geniul moare, soția îi supraviețuiește jumate de secol, recăsătorindu-se((pp. 157-158). Desigur este doar o poveste imaginată de mintea noastră dornică de a admite posibilitatea ca trecutul să fi fost altfel, cu Mozart scăpând de epidemia din Viena, prin plecarea la Londra.

 Salieri nu era dușmanul lui Mozart, ci dimpotrivă, îl aprecia. Mulți compozitori italieni erau calomniați în vremea aceea în teritoriile germane(p. 146).

 Mozart se împrumuta mult, era sărac și-i împrumuta pe alții, ce profitau de bunătatea lui. Mozart era mason, masoneria era printre altele, o organizație ce promova lupta pentru accesul la educație și la cultivare a cât mai mulți oameni, dar și o rețea prin care oamenii se împrumutau între ei. Cei de la care se împrumuta Mozart erau masoni, la fel și cei care se împrumutau de la el(p. 76). Mozart avea un venit în ultimii 11 ani de viață cu care putea trăi ca un aristocrat, dar numeroasele cheltuieli, precum cele pentru călătoriile și sejururile cu tratamente ale soției bolnave necesitau împrumuturi(pp. 127-129, 144). Oricum Constanze avea să plătească toate datoriile după moartea geniului.

 Îngroparea într-o groapă comună era ceva obișnuit atunci. Nu a fost înmormântat ca un om uitat. După moarte au avut loc ceremonii precum Missa funebră de la Praga cu 120 de muzicieni și 4000 de spectatori sau la Viena un concert de binefacere pentru Constanze în prezența împăratului(pp. 143-144).

 Paul Johnson este vrăjit desigur de muzica lui Mozart.

 K. 466, concertul nr. 20 pentru pian și orchestra, preferat și de Beethoven, este un concert pentru gândire.

 K. 488, concertul nr. 23, face parte din trioul concertelor de vârf pentru pian alături de K. 491 și K. 503. Într-adevăr adagio din concertul nr. 23 și allegro din concertul nr. 24 sunt de vârf.

 

 Da Ponte exilat din Veneția pentru depravare sexuală avea să lucreze ca libretist cu Mozart la opere precum Don Giovanni sau Nunta lui Figaro. Da Ponte nu-l consideră pe Mozart superior lui Salieri și mai ales lui Martin y Soler, compozitori recunoscuți atunci ca exemplari pentru operă(pp. 96-97).

 Este cunoscută scena de sfârșit a prăbușirii lui Don Juan(Giovanni), Don Giovanni prin care Mozart a transformat opera într-o formă adultă de artă(p. 117).

Simfoniile:

 K. 183, simfonia nr. 25 întunecată, scrisă de un adolescent la 17 ani. Intensitatea vieții exprimată într-un mod clasic.

 K. 338 este socotită extraordinară de Johnson remarcând-o, alături de Linz(K. 425) sau Haffner(K. 385) pe care Mozart aproape o uitase redescoperind-o cu surprindere când a revenit asupra ei. Însă ultimele trei simfonii alături de simfonia concertantă sunt capodopere. 39 este genială, 40 visătoare, 41 imperială pentru Johnson, iar pentru Wittgenstein 39 îți dă curaj, 40 te îndeamnă la reflecție iar 41 îți dăruiește o privire spre paradis(pp. 132-134). Să ascultăm muzica genială devenind curajoși.

 O altă capodoperă este K. 622(p. 137) concertul pentru clarinet și orchestra cu un frumos adagio:

 Nici regina instrumentelor(p. 35), pe care Mozart a încercat-o cu plăcere, nu o uităm(K. 594).

 Requiem-ul meu, numea Mozart, lucrarea din care n-a terminat pe patul morții decât primele două părți, restul fiind schițate. ‘‘Nu dispera niciodată’’ ar fi mesajul interpretat de Johnson în Requiem, requiem-ul este o muzică a morții, dar nu a disperării, ci a blândeții, iubirii, păcii. Moarte nu este sfârșitul, ci cheia căii spre fericire(pp. 115-116, 139-140).

 Mozart a avut de multe ori parte de instrumentiști recalcitranți, ce se plângeau de numărul prea mare de note din opusurile lui. Dar cu umor și deschidere a depășit greutățile. Când trebuia să concerteze și să dirijeze la Paris, simfonia nr. 31 ‘‘Paris’’, el a promis Domnului că, dacă se descurcă cu instrumentiștii recalcitranți din orchestră, îi va dărui un rozar. Sarcină grea: 15 Tatăl nostru, 150 Ave Maria, 15 Gloria. După succesul concertului, și-a plătit datoria grea. Apoi, cum scrie într-o scrisoare, merge și savurează o înghețată tutti frutti uriașă(pp. 132-133). Privește cerul, străzile, oamenii. ‘‘Mozart ne delectează tot timpul, deseori ne emoționează, ne pune pe gânduri, ne trezește interesul, ne convinge cu blândețe, ne intrigă și ne învăluie în mister, ne întristează și la fel de des ne consolează, produce melancolie și introspecție, ne oferă infinite momente de veselie și râs’’(p. 146). Savurându-și înghețata, Mozart zâmbește unei doamne trecând alene, încântat de albastrul ochilor ei, se oprește la câțiva nori nemișcați pe cer, alunecă în seninătatea imensă acoperind totul. Se oprește un moment.

 Dintr-odată aude muzica, în mintea lui sau aievea, mereu muzica, muzica pentru totdeauna.

Paul Johnson, Mozart. O viață, trad. Liliana Donose Samuelsson, Humanitas, București, 2015

                                                                                                              articol de Cătălin Spătaru


6 gânduri despre “O viață a lui Mozart de Paul Johnson

  1. Singurul lucru care m-a pus un pic pe gânduri, a fost îngheţata ce-a mâncat-o Mozart. N-am văzut în filmele istorice mâncându-se îngheţată, pt că, logic, nu existau congelatoare. Nici măcar frigidere. O să trebuiască să caut şi să văd cum îşi făceau cei de-atunci îngheţatele 🙂 Oricum, un articol foarte frumos! Mulţumesc!

    Apreciat de 1 persoană

    1. M am gândit ca ar putea fi o problema de traducere a scrisorii lui Mozart, dar se pare ca francezii cunoșteau inghetata din secolul XVI datorita reginei Caterina de Medici, iar înghețata ar avea chiar o istorie milenara. Probabil era sezonul rece când savura Mozart inghetata. Din istorisirile rudelor știam ca la sate în trecut înghețata se făcea în zăpadă și era păstrată afara cat era frig, dar de obicei nu mai ramanea:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.