O carte de actualitate în care autorul încearcă să facă legături între fascism, nazism și islamismul radical.
Astfel de conexiuni sunt, de exemplu, orientarea mișcării panarabe către Germania nazistă, printr-o alianță cu dușmanul dușmanilor teritoriilor arabe, Anglia și Franța fiind puteri coloniale ce dominau aceste teritorii sau refugierea unor naziști în țările arabe, unde au avut contacte cu mișcările islamiste radicale.
Plecând de la Armaghedon ca război final de purificare și transformare a lumii întâlnit la naziști, fasciști, la falanga lui Franco și comunism, Berman vede aceeași tendință și la ceea ce el numește ‚‚totalitarismul musulman’’ sau islamist. Toate aceste totalitarisme își au dușmanul comun în liberalism, liberalism ce trebuie eliminat din mințile oamenilor, o mare ispită de care vorbește unul dintre gânditorii arabi ai secului XX, Sayyid Qutb, pe care Berman ni-l arată ca unul din cei care au stat la baza Al-Qaida și a cărui concepție o dezvoltă, cunoscând astfel ideile și credințele unui gânditor arab mai puțin întâlnit în spațiul nostru și nu numai.
Prin poziția lui Qutb, asemănătoare cu a altora care au intrat în contact cu Occidentul precum Pol-Pot, este deschisă calea pentru înțelegerea islamismului radical, responsabil de eșecul procesului de pace în teritoriile palestiniene și de formarea statului Palestinian, proces încercat de Clinton, Barak și Arafat în 2000.
Ascensiunea islamismului radical a fost făcută și în contextual slăbiciunilor americane, precum lăsarea la putere a lui Saddam după eliberarea Kuweitului după principiul nixonian, mai bine cu dictator decât cu haosul democratic(p. 220), punând sub semnul întrebării liberalismul chiar acolo unde este susținut.
Ca un intelectual de stânga, Berman îi critică pe alți intelectuali de stânga(Mailer, Sontag), pentru că au susținut că SUA au primit ce merită prin 11 septembrie, că victimele atentatelor sunt neînsemnate pe lângă ravagiile capitalismului.
La fel, ca un intelectual de stânga, Berman spune că înlăturarea comunismului față de căderea regimurilor de dreapta(nazist, fascist) a avut loc ‚‚fără să se tragă un foc’’(sic!), un ‚‚eveniment aproape miraculos’’, spune el, ‚‚având în vedere probabilitățile’’(p. 206).
Se pare astfel că focurile trase în 1989 nu au dus la prăbușirea comunismului, ci doar la schimbarea comuniștilor între ei, sau Berman n-o fi auzit de împușcăturile și de morții de la așa-zisa Revoluție din România lui 1989. Cum el pomenește de prăbușirea doctrinară a comunismului, iar comuniștii noștri s-au vopsit treptat în democrați, rămâne a doua ipoteză a schimbării de fațadă a comuniștilor, reprofilați în susținători ai democrației liberale. Nici Tismăneanu nu pomenește nimic de acest aspect în prefață. Dincolo de unele mici neclarități, ce provin din traducere și/sau redactare, cartea este un prilej bun de a reflecta asupra situației politice contemporane și a surselor ei ideologice.
articol de Cătălin Spătaru
Sursă:
Paul Berman, Teroare și liberalism, trad. Veronica Tomescu, editura Curtea Veche, București, 2005
