Moshe Idel cu ‘‘Mircea Eliade, de la magie la mit’’ sau calul troian (al sacrului) în lumea noastră profană

 Un cal troian în lumea academică, se declara Mircea Eliade într-o scrisoare pierdută către Julius Evola. Prin imensul ocol al erudiției, el aduce la lumină religia arhaică, religiozitatea cosmică uitată, acel strat acoperit de binecunoscutele religii, acoperit, dar nu pierdut. Aducerea religiozității arhaice, cosmice, în discuțiile din istoria și știința religiilor, în cercetările profane ale erudiților, este ca un cal troian (p. 278).

 Un cal troian al sacrului camuflat în profan, în profanul erudiției academice, în profanul lumii moderne (și postmoderne), o lume ce a pierdut sacralitatea activităților de bază ale vieții precum mâncatul, sexul sau munca. Acordând atenție religiei preariene din India, religiilor premonoteiste la israeliți sau religiei dacilor, Eliade a căutat ‚‚religia originală’’, încercând revenirea la ea. El vrea recuperarea religiozității autentice prin ocolul erudiției academice, apărând ca un reformator religios.

amazon

 Eliade este cel care ne reamintește întorcându-ne în illo tempore că sacrul poate fi/este în banalitatea existenței, că adevărata religie pierdută nu a dispărut definitiv, ci poate fi redescoperită (pp. 264-265). Creștinismul după înlăturarea sacralității gesturilor obișnuite ale vieții, după golirea naturii de divinități se poate reconecta la religiozitatea arhaică, precum cea a țăranilor din spațiul mioritic, unde sfântul soare apune, fiecare om are o stea, ce se prăbușește când el moare.

 Eliade este calul troian (al sacrului) pentru cucerirea profanului dominant în lumea noastră cenușie și banală, pentru revelarea ascunderii, deghizării, camuflării sacrului în profan. O piatră, un drum, un eveniment obișnuit sau o femeie banală ori un bărbat mediocru pot camufla sacrul, căci coincidentia oppositorum, întrepătrunderea a ce este profund opus și diferit se află în tot ceea-ce-este.

 Nu numai Dumnezeul lui Cusanus este coincidența atributelor contrarii, ci întreaga existență. Sacrul este camuflat în profan, iar activitatea academică este camuflajul unei vieți secrete, viața lui Mircea Eliade, ce sesizează într-o femeie obișnuită, ca Nina Mareș, sublimul, care caută absolutul chiar în fenomene politice precum Garda de Fier (p. 47). Sacrul este irecognoscibil (Solilocvii) și are nevoie de discernământul omului, atât cât este (pp. 45-47).

Ontologia poroasă, hermeneutica creatoare, a indistincției și hermeneutica oblică

 Calul troian din istoria religiilor deschide porii lumii profane pentru a lăsa sacrul să intre. Eliade pare să aibă rolul unui mistagog, fiind afirmația lui Culianu cu privire la literaria, la opera sa literară. Astfel Eliade inventează mituri pentru a-l ajuta pe om să redobândească sensul pierdut al existenței (p. 29).

 Eliade vizează în literatura sa o hierofanie a sacrului, creația sa fiind o ocazie de dezvăluire a sacrului, intuițiile din literaria contribuind la scrierile sale științifice (p. 66). Așa încât rolul de mistagog poate fi extins și la academica, la opera sa din cadrul istoriei, științei și filosofiei religiilor, fiindcă Eliade susține că istoria religiilor vizează schimbarea omului. Acest rol al lui Eliade fiind originat în viața secretă a lui, în credința despre destinul său unic în lume (pp. 28-29).

 Dacă în prima parte a operei sale, Eliade este preocupat de ontologia poroasă, de schimbarea realității banale prin tehnici precum yoga, o orientare ce poate fi socotită magică, în partea a doua este o deplasare spre mit, spre o recuperare a semnificațiilor miturilor, practicând o hermeneutică de recuperare (David Tracy), a ceea ce părea ascuns, acoperit sau pierdut. O hermeneutică creatoare este prezentă în inventarea de sensuri noi în narațiunile religioase, în interpretarea miturilor pentru recuperarea dimensiunilor mitice camuflate în istoria omului modern. Deplasarea spre mit și simbol a fost o modalitate a calului troian de a cuceri auditoriul din Paris sau Chicago, ce putea fi mai puțin convins de tehnici sau ritualuri arhaice (pp. 29-31).

eliade

 Probabil Eliade nu a teoretizat camuflarea sacrului în profan, deși o anunțase în 1976 (p. 63), pentru că se baza pe această hermeneutică creatoare, pomenită de Moshe Idel, ce trebuie dusă mai departe, o practică ca o tehnică ce transformă interior și care n-are nevoie de o teoretizare canonică.

 ‚‚Să vezi semnele, sensul ascuns, simbolurile în suferințele…secătuirile de zi cu zi…orice existență reală reproduce Odiseea’’ (p. 28). Aici este implicată o hermeneutică a indistincției, adică o reducere a evenimentelor diverse la o serie de mituri arhetipale, în acest caz la Ulise și călătoria sa, desigur că această reducere se face tot creând o corespondență, adică implicând o interpretare creatoare (ibid.).

facebook
Moshe Idel

 De asemenea, Eliade practică o hermeneutică a indistincției în interpretarea sa creatoare când vede în toate tehnicile yoga o coincidentia oppositorum, o reintegrare în androginul primordial, contopirea masculinului și femininului, o recuperare a plenitudinii care precedă creația (p. 102 după lucrarea lui Eliade – Yoga. Nemurire și libertate). Astfel el transportă un arhetip făcându-l universal în macrofenomene religioase diferite, acel arhetip, acea temă, fiind înțeleasă diferit în acele macrofenomene religioase și culturale, nu cum aplică Eliade hermenetica sa a indistincției, spune Moshe Idel (p. 108).

 O totalitate universală, o unitate în care omul se reintegrează prin practici orgiastice, prin tehnici de eliberare ascetică, prin mistică, prin căutarea androginiei, ca simbol al perfecțiunii umane, o astfel de totalitate i-a permis lui Eliade să utilizeze o hermeneutică oblică, susține Moshe Idel. După Moshe Idel, în acest tip de hermeneutică, Eliade a asociat un subiect dintr-un corpus de surse cu un alt corpus, importând subiecte dintr-un context religios foarte diferit în altul, el demonstrează o teorie plimbându-se prin documentele din diverse contexte religioase cu ajutorul imaginației creatoare, umplând lacunele, diferențele, distincțiile dintre ele (pp. 83, 101, 104-105). Hermeneutica creatoare susținând astfel și această interpretare oblică. Eliade interpretează Tikkun ca restaurare a ordinii, ca reintegrare în totalitatea primordială, însă acest Tikkun din Cabala lurianică este o reparare a unei structuri celeste antropomorfe prin ritual (p. 101).

Eliade și Garda de Fier

 Dedicarea lui Mircea Eliade către tema morții sacrificiale, creatoare, precum în Meșterul Manole, apropierea de religiozitatea cosmică, de un creștinism cosmic, de religia arhaică a țăranului român, depășirea binelui și răului prin orgie, sacrificiu, tehnici ascetice etc., pentru reintegrarea în unitatea primordială, neînțelegerea iudaismului cu religiozitatea sa cosmică reducându-l la monoteismul intolerant, susținerea laturii spirituale a Gărzii de Fier, latură pusă în umbră de violențe și de ucideri, admirația pentru Ion Moța și moartea sa, integrată în temele morții și strigoiului, acești factori l-au apropiat pe Mircea Eliade de Garda de Fier (cap. 3-8).

 Moshe Idel nu-l consideră pe Mircea Eliade fascist sau antisemit, deși antisemitismul apare în unele din foiletoanele sale, antisemitismul nu a jucat un rol semnificativ în scrierile sale. În ciuda conexiunilor sale, Moshe Idel nu vede în Garda de Fier o mișcare fascistă, ci una ortodoxă și ultranaționalistă (pp. 12, 281).

Calul troian, cărțile și salvarea prin cultură, camuflare a sacrului

 Într-o scrisoare din vârsta senectuții (1979), Eliade îi scrie unui prieten că suntem condamnați să găsim drumul mântuirii prin cultură, prin cărți, înțelegând mai bine dialectica coincidenței opuselor, a sacrului camuflat în profan. Resacralizând creator momentul nostru, noi îl transformăm, îi dăruim, ne dăruim, o altă dimensiune decât cea banală, obișnuită, comună a existenței (p. 64).

 Astfel îl urmăm pe calul troian (al sacrului) în profan, Mircea Eliade, cucerind realitatea prin resacralizarea ei creatoare, alături de alți cai troieni, precum Moshe Idel, cu cărțile lor, pe drumul mântuirii prin cultură.

                                                                                                             – scris de Cătălin Spătaru

Sacrul camuflat în profan și māyā hindusă

 Irecognoscibilitatea sacrului este determinată de procesul de camuflare în banal, iar ființa umană este obligată să identifice revelațiile sacre prin intermediul semnelor (p. 43). În acest sens, întreaga operă a lui Eliade se află sub semnul sacrului camuflat în profan, căci fiecare lucrare reprezintă o încercare de revelare a sacralității ascunse în banalitatea profanului. Personalia, literaria și academica reprezintă cele trei forme de texte realizate de către Eliade pe parcursul vieții sale. Acestea s-au aflat într-un proces de influențare reciprocă, fiind interdependente. Încercarea de revelare a sacrului a căpătat multiple forme prin intermediul textelor lui Eliade, poate ca o modalitate de experimentare empirică a sacrului, de utilizare a banalității cunoașterii științifice și a celei literare cu scopul de a descoperi semnele divine.

 Ipoteza înaintată de Eliade este asemănătoare conceptului hinuds de māyā: sacrul se manifestă prin misterul evenimentelor, întâlnirilor banale, dar și prin banalitatea indivizilor umani pe care îi întâlnim pe parcursul existenței noastre. Māyā ascunde și revelează sacrul, fiind sursa misterului existențial. Prin māyā este posibilă înțelegerea conceptului de coincidentia oppositorum, reunirea contrariilor care formează această realitate. Eliade a considerat că māyā a încercat să-i ofere semne prin intermediul partenerelor sale, semne pe care istoricul religiilor nu a știut să le descifreze la momentul potrivit. Odată cu reconvertirea la creștinismul ortodox, termenul de māyā a fost înlocuit cu cel de Dumnezeu, însă fără a modifica în vreun fel convingerea profundă a lui Eliade că propriul său destin constă în evadarea din universuri care îi blochează posibilitățile de dezvoltare spirituală și intelectuală. Universurile respective sunt, de fapt, femeile de care Eliade a fost legat prin intermediul relațiilor intime pe care le-a avut cu acestea (pp. 51 – 57).

Simbolul androginului ca formă a întregului și căutarea întregului religios

 În viziunea lui Eliade, androginul este integrarea perfectă a ființei umane. Atât Adam de dinaintea căderii, cât și androginul sferic (Platon), reprezintă simboluri ale întregului. Pentru ca ființa umană să poată căpăta forma androginului este necesară transcenderea dualității sexuale și recăpătarea stării primordiale nedeterminate. Istoricul român al religiilor este de părere că Zoharul atestă forma de androginie umană prin intermediul căsătoriei. În acest sens, Eliade vede androginia ca o formă tradițională de căutare a perfecțiunii, care precede Evul Mediu și Antichitatea, datând încă din perioada arhaică a existenței umane (pp. 75 – 85).

 Moshe Idel afirmă faptul că interesul lui Eliade pentru simbolul androginului s-a concretizat prin relația dintre ideile tinereții referitoare la totalitate, paradox și reintegrare cu contextul cultural al României din perioada interbelică. Înțelegerea principiilor yoga și a celor șamaniste s-a realizat, în cazul lui Eliade, prin intermediul simbolului androginului, ceea ce a condus la fundamentarea teoriei pe care acest istoric al religiilor a dezvoltat-o în vederea religiei universale. Fiindcă Eliade a considerat că autenticitatea religioasă este una singură, simbolul androginului s-a aflat la baza căutării unei modalități de identificare a religiei unitare (p. 99). Totuși, Moshe Idel atrage atenția asupra obscurității termenilor de „totalitate”, „reintegrare” și „androgin”, aceste „laimotive” ale teoriei lui Eliade, dar și asupra faptului că utilizarea unui arhetip individual în cazul vastității religioase reprezintă o sursă de confuzie în acest context. De asemenea, Moshe Idel afirmă că simbolul și arhetipul beneficiază de însemnătate în funcție de sursa generatoare, dar și de cea consumatoare. Confuzia lui Eliade s-ar datora faptului că acesta a legat arhetipul întregului de semnificațiile unor macrofenomene religioase, pe când acestea din urmă, chiar dacă manifestă același arhetip, nu presupun aceeași semnificație în contextul unor culturi diferite (pp.107 – 108).

Mircea Eliade

Tanatologie, plenitudine, Garda de Fier și folclorul românesc

 Eliade a văzut în moarte o posibilitate de reintegrare a ființei individuale în întreg. Conform lui Moshe Idel, istoricul român al religiilor și-ar fi susținut prima lucrare despre moarte în 1928, în cadrul unui seminar al profesorului P. P. Negulescu, însă lucrarea propriu-zisă a fost publicată abia în 1987, cu titlul de „Problema morții naturale și semnificația ontologică”. Se pare că Eliade distingea moartea corporală de viața spirituală, considerând că moartea se datorează participării temporare la viața materială, în timp ce viața spirituală este eternă, întrucât sufletul există independent de corp, acesta din urmă fiind considerat un vehicul al sufletului (pp. 123 – 124). Astfel, moartea este o întregire, o întoarcere la întreg, un „mijloc de îmbrățișare a unității, a totului” (p. 126).

 Moshe Idel se întreabă dacă, într-adevăr, concepția despre moarte a lui Eliade a fost influențată de ideologia Gărzii de Fier, la care istoricul religiilor a aderat după anul 1935. În perioada dintre 1920 și 1930, Eliade a dezvoltat ideea morții sacrificiale, fiind cel mai probabil influențat de celebrele opere folclorice românești „Meșterul Manole” și „Miorița”. Spre exemplu, în „Meșterul Manole” este evidențiată necesitatea unei jertfe umane în vederea stabilizării durabilității unei construcții, în timp ce „Miorița” indică posibilitatea atitudinii de moarte împăcată, precum o formă de nuntă, o întoarcere a sufletelor morților. Aceeași moarte sacrificială reprezintă și o parte a ideologiei Gărzii de Fier, pe care Eliade a idealizat-o în urma sacrificiilor legionarilor care au luptat și au murit în războiul civil pe care Francisco Franco l-a purtat în Spania, împotriva republicanilor. Cu toate acestea, Eliade a considerat că moartea omului beneficiază de două forme distincte, întrucât există o moartea extatică/cosmică (împlinirea individuală a sinelui prin moarte) și o moarte colectivă/religioasă (unde lupta pentru idealurile grupului sau ale religiei reprezintă împlinirea acestora). În acest sens, Moshe Idel afirmă faptul că ideea primului tip de moarte o precedă pe cea de-a doua în scrierile lui Eliade, motiv pentru care aceasta idee morții extatice nu a suferit influențe din partea ideii de moarte colectivă (p. 135, p. 138, pp. 144 – 145).

Relația lui Mircea Eliade cu Garda de Fier

 Eliade considera că Garda de Fier este o mișcare religioasă, spirituală și mistică, precum și faptul că această mișcare nu are nici o implicație politică sau vreo activitate violentă. Moshe Idel atrage atenția asupra relației dintre Mircea Eliade și Ion I. Moța, relație care a continuat chiar și după ce au fost evidențiate actele de violență pe care membrii Gărzii de Fier le-au realizat înainte de anul 1940. Eliade a considerat că Garda de Fier și-a pierdut ideologia în urma asasinatelor lui Armand Călinescu și Nicolae Iorga, din 1940, aspect asupra căruia Moshe Idel își exprimă reținerea. Cum este posibil ca Eliade să nu fi cunoscut ideologia lui Nae Ionescu, de vreme ce acesta i-a fost profesor? De asemenea, cum este posibil ca Eliade să nu fi cunoscut ideologia lui Ionescu, de vreme ce acesta a fost unul dintre ideologii principali ai Gărzii de Fier? În „Jurnalul” lui Mihail Sebastian este relatată o discuție dintre acesta și Nae Ionescu, în care cel din urmă afirmă că Garda de Fier urmează să ucidă un milion de evrei din România, dar că va face acest lucru „cu durere în suflet” (pp. 214 – 216).

 Moshe Idel afirmă că deși Eliade recunoaște în 1940 o parte din asasinatele realizate de Garda de Fier în perioada 1933 – 1940, el nu aduce în discuție asasinarea lui Constantin Manciu de către Zelea Codreanu sau încercarea lui Moța de a-l ucide pe studentul trădător din anul 1924. De asemenea, Eliade nu menționează despre asasinarea lui Stelescu, din anul 1936, care era membru al Gărzii de Fier, dar care l-a criticat pe Zelea Codreanu. În anul 1941, Garda de Fier a ucis 138 de evrei în București, iar Moshe Idel susține că instigările realizate de legionari au influențat uciderea evreilor din perioada anilor 1940 – 1941, evidențiind faptul că în vara anului 1941 au fost uciși, în Iași, sub ordinul lui Ion Antonescu, între 10.000 și 15.000 de evrei într-o singură zi (pp. 217 – 218).

 Moshe Idel insistă asupra faptului că Eliade a aderat la Garda de Fier prin intermediul relațiilor care s-au construit între prelegerile lui Nae Ionescu, ideologia Gărzii de Fier și „o anumită formă de creștinism ortodox cuplat cu naționalismul românesc.” (p. 232). Ca și în cazul lui Moța, în gândirea lui Eliade este accentuată importanța poporului român, în vederea determinării unei semnificații speciale a existenței națiunii noastre – centralitatea națiunii fiind o idee fundamentală a gândirii lui Ionescu: „Dacă acest răspuns mai complex, bazat pe existența unui numitor cultural-religios comun semnificativ, este acceptat, atunci e mai greu de admis teoria unei „alunecări” a lui Eliade, așa cum a formulat-o Culianu, decât cea a unei anumite forme de sinergie între gândirea lui Eliade și ideile naționaliste creștin-ortodoxe, care deveniseră mai la modă după apariția României Mari, și a confruntării cu probleme economice, culturale și sociale cărora elitele române considerau că le era greu să le facă față într-o manieră democratică.” (p. 232).

Text scris de Radu Mihai.

Sursă de comprehensiune, explicație și meditație: Moshe Idel, Mircea Eliade. De la magie la mit, trad. Maria-Magdalena Anghelescu, editura Polirom, Iași, 2014

surse poze: polirom.ro; amazon.com; rfi.ro; facebook; radioromaniacultural.ro


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.