(Să nu uităm după 30 de ani zadarnici) Forme de rezistență spirituală în experiențele carcerale din România comunistă, vol. 2, de IICCR, Cosmin Budeancă (coordonator)

Colonelul Brânzaru, boxer de categoria grea, bătăuș al Securității îl lovește în cap cu un săculeț de nisip pe deținutul politic Tertulian Langa:

– Spune!

– Nu spun!

Lovitură în cap.

– Spune!

– Nu spun!

Lovitură în cap.

– Spune!

– Nu spun!

Lovitură în cap.

– Spune!

– Nu spun!

Lovitură în cap.

…

De sute de ori, de o 1000 de ori, de nenumărate ori.

Nu spun! Nu spun! Nu spun!

Amenințat că-i bate soția însărcinată de față cu el, strâns de testicule, bătut în toate felurile, bătut până când fesele îi erau o carne sângerândă și sfârtecată. Spânzurat de un cârlig până la asfixiere într-o anchetă ce a durat 2 ani.

Cum a rezistat preotul greco-catolic când aproape toți oamenii ar fi cedat? Cu credință, voință și psihologie. Știa că i se induce o idee fixă de către torționar și el răspundea cu o altă idee fixă – ‚‚nu spun’’, repetând-o în mintea lui de mii de ori (pp. 133-135).

‚‚Nu aveți voie să trăiți altfel decât eroic’’

Mort la Sighet în 1953, episcopul Ioan Suciu îi îndemna mereu pe preoții greco-catolici să fie eroi, să dea o mărturie eroică, episcopul face exerciții spirituale cu preoții pentru a-i pregăti, căci:

‚‚Vine stepa! Vine stepa roșie’’ îi avertiza el înaintea venirii comuniștilor.

‚‚Nu aveți voie să trăiți altfel decât eroic! Aceasta trebuie s-o învățați acum până când nu vine stepa peste voi. Să vă însușiți ideea că aveți de dat o mărturie eroică… vine pustiul roșu, ne așteaptă Vinerea Mare a Bisericii noastre’’ (pp. 128, 130-131, 137).

Tertulian Langa voia să plece din țară, dar episcopul i-a spus că Biserica nu are martiri, trebuie să mărturisească credința în Vinerea mare, ce îi așteaptă (pp. 131-132).

Eroismul în fața dezumanizării. O interpretare creștină a experiențelor din infernul comunist

Agere contra, adică a lupta cu o virtute contra viciului, curajul eroic contra manipulării, zdrobirii umanității, pe care o făceau securiștii în slujba regimului comunist.

Rugăciunea și raportarea la patimile lui Iisus au fost o rezistență în fața chinurilor îndurate.

Când se asfixia, Tertulian Langa s-a simțit ca un Iisus pe cruce, la fel de singur și de părăsit.

O altă idee fixă cu care se autosugestiona era ‚‚nu vreau să mor’’ folosită în Zarca din Arad. Cu înțelegerea suferinței ca având sens religios, preotul Tertulian Langa îi mulțumește lui Dumnezeu, pentru jertfa și chinurile sale, acceptându-le cu seninătate. De asemenea, mulțumește pentru că i-a adus pe oameni în închisoare, ca să-l descopere pe Dumnezeu, pentru că afară nu știau să-L caute. El vede în securiști instrumente ale mântuirii sale, iar închisoarea o ispășire pentru păcate.

Vasile Aftenie, episcop greco-catolic nu a cedat torturilor până la moarte, n-a acceptat unirea cu Biserica Ortodoxă sub influența comuniștilor și sub conducerea patriarhului controversat Justinian Marina (pp. 134-135, 143, 148-149).

La fel, episcopul Alexandru Rusu nemaiputând să se ridice  la percheziție, a fost lovit, el spunând :

‚‚dă, domnule, dă, dar să știi că cu fiecare  lovitură se-nalță la cer o rugăciune pentru mântuirea ta’’ (p. 144). Pentru mântuirea episcopului în lumea aceasta și în cea de dincolo.

Credință, poezie și detașare

Explicația supraviețuirii omului la Periprava, Siberia României, este de natură mistică, spune Emil Secărescu, amintindu-și de frigul, înfometarea, mersul deținuților prin gheață…(p. 273).

Detașarea de toți și de toate, credința în Dumnezeu și poezia detenției, sunt pentru Mihai Păvăluță, bazele rezistenței în fața schingiuirilor din penitenciarele comuniste. Poezia detenției memorată, învățată, i-a întărit, i-a menținut în viață pe deținuții politici (p. 55).

Petru Baciu compune versuri când stătea la Neagra în Suceava, dezbrăcat, în apă și în lanțuri, auzind cântecele de Crăciun ale copiilor (p. 32).

Viziuni

Petre Grigorescu chinuit la anchetă, într-un moment de cumpănă, de a turna niște fete, gândindu-se la sinucidere ca să nu le toarne, a avut viziunea chipului mamei în întunericul celulei (p. 87).

Preotul Alexandru Capotă l-a văzut la Neagra pe Ștefan cel Mare, cum stă și se roagă la iconostas, o imagine proiectată pe geam, imaginea a durat 2-3 zile și n-a mai simțit nici o durere, nici trupească, nici sufletească, deși a stat 7 zile la izolator, mâncare la 3 zile, două zile apă cu sare, pe jos fiind apă (pp. 251-252).

Maestrul, întâlnirea spirituală și libertatea interioară

Monseniorul Vladimir Ghika a fost unul dintre deținuții politici memorabili din închisorile comuniste. În închisoare îi spune lui Matei Boilă că este în biserică deși acesta avea îndoieli. În fața deținuților, care așteptau eliberarea, monseniorul Ghika spunea:

‚‚ Să ne eliberăm? Dar când am fost mai liberi ca acum?’’

Este important ca deținutul să aibă libertate sufletească.

Matei Boilă susține că mai liber ca în închisoare nu a fost niciodată și că a fost atât de bine.

El totuși vedea la deținuți că doar puțini erau eliberați interior, mulți îndurau suferința, dar nu erau eliberați în interior.

Monseniorul Ghika abia răsufla, însă discuta cu zecile de deținuți care-l căutau pentru sprijin, pentru a vorbi cu el. El era acolo pentru ei până la ultima răsuflare (p. 112).

Rugăciunea, tortura și prăjiturile

Matei Boilă se ruga, ca să nu fie torturat mai mult decât poate îndura, iar rugăciunile i-au fost ascultate căci rezista la frig, foame, singurătate, dar la tortură avea limite. Vida Nedici, o torționară și spioană sârbă, era torturată în multiple feluri și rezista, dar a cedat când a văzut un torționar mâncând prăjituri (pp. 114-115).

Cărți și învățătură

Ca să nu te dai cu capul de pereți, se învăța de la oameni instruiți istorie, limbi străine, morse, se scria cu DDT pe tălpi (pp. 171-172, 203, 231, 351).

Un evreu le povestea istorioare cu tâlc pentru a-i sprijini pe mulți deznădăjduiți (pp. 238-239).

Cărțile din biblioteca de la Salcia, vreo 2000 de volume, erau raiul pe pământ în mijlocul infernului coloniei de muncă, Artemie Diaconescu amintindu-și că a citit acolo Proust (p. 92).

Ulcer, autosugestie și autoînfometare

Același Artemie Diaconescu a folosit autosugestia înfometându-se, deși era înfometat în penitenciar, pentru a scăpa de ulcerul ce-i provoca dureri îngrozitoare. A scăpat de ulcer după 6 luni de program de autoînfometare (pp. 91-92).

Sfidare și rezistență

Constantin Emil Secărescu, bătut rău, îi amenința pe cei care-l băteau că-i va reclama, netemându-se de ei. El spune că unii erau înfricoșați de gardieni și anchetatori, dar alții îi sfidau pur și simplu. Exemple aveau destule pentru sfidarea lor,  în eroii din rezistența anticomunistă, în multele grupări înarmate din munți, unele dintre ele băgând spaima în securiști (pp. 263-264, 268-269).

Raul Volcinschi refuză să stea în genunchi la ordinul fraților Șomlea, gardieni de temut la Gherla, motivând că doar în fața lui Dumnezeu îngenunchează. El câștigă respectul gardienilor de temut pentru că evadase, lovind niște securiști (pp. 155-157).

Matei Boilă nu cedează pentru a nu fi disprețuit de securiști și pentru ca aceștia să nu capete control asupra vieții lui (pp. 119-120).

Tertulian Langa din mândria de a nu lăsa un nume compromis, din orgoliu, nu a acceptat compromisuri cu Securitatea (p. 147).

Rezistența morală: glume, ironii, manipulare, speranțe

‚‚- Nu ți-e foame? întreabă anchetatorul.

– Mi-e foame…de vreo câțiva ani’’, răspunde Constantin Emil Secărescu, într-o anchetă legată de o grevă a foamei la Periprava, în care se foloseau diverse metode pentru a o opri, inclusiv punându-le înfometaților mâncare sub nas. Dialogul este chiar spumos, cu contre și ironii, rezistând într-o situație dramatică, Secărescu și alți deținuți erau gata de revoltă în 1963 la Periprava.

Un ziar, plasat probabil de Securitate, despre experimentele rușilor cu rachete, a fost ascuns de Secărescu, pentru ca deținuții să nu se demoralizeze definitiv (pp. 273-274, 277-278, 280-281).

Eugen Bălașa devine indiferent, când aude de divorțul soției pentru a nu o lua razna, știind că se fac presiuni asupra ei, c-o dau afară din serviciu, dacă păstrează numele infamului deținut politic. O indiferență, asociată cu lipsa speranței că va mai ieși de acolo, o trăia deținutul politic în anii de încarcerare, știind că o condamnare era urmată de o alta…(pp. 206-207).

Solidaritatea

O comuniune spirituală se înființa când preoți de diferite confesiuni făceau liturghia împreună, se cânta în cor operă, alături de artiștii închiși, în română și în maghiară (pp. 146, 171).

Sprijinul moral al celorlalți a fost crucial: la izolator se primea o rogojină în care unii deținuți băgau bucăți de mămăligă, căci la Neagra se primea mâncare  uneori la 3 zile, iar cei ce ieșeau de acolo făceau la fel cu ceilalți, acest ajutor ridicându-i din căderile nervoase de la izolare (pp. 170, 173, 176, 333).

Petru Botezatu, bolnav de dizenterie, era spălat de colegi, de Mihai Bontea, iar Bontea era ajutat la normele de muncă (p. 296). Pintilie Iacob trecut la muncă ușoară de inginerul Tegu, Gheorghe Gheorghiu îi făcea rost de medicamente lui Neculai Popa care deportat fiind, un învățător îi aducea pepeni la ușă pe ascuns.

Generalul Panaitiu l-a îngrijit pe Petru Drăgan dându-i acestuia și cămașa de pe el.  Un legionar Uță îi hrănea pe 2 evrei (Campus și Basa), slăbiți de la înfometare (pp. 305, 317-318, 352-353).

Gardieni solidari cu deținuții politici

Unii gardieni nu-i băteau, închideau ochii la ce făceau deținuții politici, câțiva dintre ei chiar i-au ajutat să treacă prin perioade foarte grele. Lui Joszef Török îi aducea un gardian prăjituri sau vin, punându-și viața în pericol.

Un gardian de la Aiud i-a oferit lui George Silviu Bălănescu tutun și hârtie, când l-a văzut plângând, din cauza clopotelor de Înviere, atenționându-l că va ajunge lângă el, dacă se află.

Un gardian îl înjură de formă pe Constantin Emil Secărescu, atenționându-l să nu-l mai contrazică pe Goiciu, comandantul penitenciarului din Galați, căci o să-l omoare (după ce-l contrazice, Goiciu îl lovește, lui Secărescu îi curge sânge, refuzând să se șteargă pentru a vedea toți că sunt niște bandiți, în povestirea sa, Secărescu îl numește ‚‚domnul maior Goiciu’’(sic!)). Un alt gardian le dă paie deținuților, ca să nu moară de frig la Periprava (pp. 195-196, 220-221, 262, 272).

Rezistența politică

Unii deținuți au refuzat reabilitarea. Iuliu Maniu, anticipând că va ajunge în pușcărie sau în fața plutonului de execuție, spune că trebuie să câștige alegerile, ca să-i forțeze pe comuniști să le falsifice, dând astfel poporului conștiința că nu s-a predat comunismului (pp. 57, 108-109, 284).

Ce putem învăța din rezistența spirituală a deținuților politici?

Să fim pregătiți.

Securiștii, milițienii, procurorii, judecătorii, soldații care au tras la Timișoara, politicienii, gardienii din Penitenciare, semenii care stau lângă noi, cea mai mare parte dintre ei într-un regim dictatorial o vor lua de la capăt: vor aresta, vor bate, vor schingiui, vor acuza, vor condamna, vor împușca, vor face presiuni, vor turna, vor urmări, vor profita de avantajele oferite de sistem, fiind în stare de orice.

Nu am auzit de scuze după 1989 de la Securitatea vopsită în SRI, de la armata care a tras în popor, de la tribunalele militare, care au condamnat sute de mii de oameni, dușmani ai regimului, cu milioane de ani de temniță, de la Ministerul de Interne cu milițienii care au bătut la anchete oamenii și cu gardienii care au făcut exces de zel pe pielea deținuților politici, de la guvernările postdecembriste, ce au continuat guvernarea comunistă prin lipsa de conștiință a vinei asumate și a mărturisirii.

Toate aceste instituții, toți acești oameni și cei pe care îi formează în același spirit amnezic, au conștiința datoriei făcute față de patrie și popor. Și dacă va fi cazul în viitor, o vor lua de la capăt, ca în jumătatea de secol comunistă. Pentru suferințele inevitabile din viitorul deschis, incert și surprinzător, sunteți pregătiți?

                                                                                 articol de Cătălin Spătaru

sursă:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Cosmin Budeancă (coord.), Andrei Lascu, Alexandru Matei, Alin Mureșan, Constantin Petre, Adrian Sandu, Constantin Vasilescu, Experiențe carcerale în România comunistă, volumul 2, Polirom, Iași, 2008

surse imagini: polirom.ro; http://www.memorialsighet.ro ; gandul.info; wikipedia.org; marturisitorii.ro; rostonline.ro; youtube.com