Ce este ,,Luminarea’’? Kant, Hamann, Herder, Schiller, Erhard ne răspund

,,La ce îmi ajută învelișul solemn al libertății, dacă acasă mă aflu în veșmânt de sclav?’’, se întreabă Hamann. ,,Acasă’’ este catedra, teatrul, amvonul chiar și munca grea, fiindcă uzul public al libertății și al rațiunii nu este doar ca un desert, ci activitatea principală, ,,pâinea zilnică’’ de care fiecare om trebuie să se îngrijească (pp. 33-34).

Kant

Cel care nu urmează îndemnul Sapere Aude, deviza luminării de folosire a propriei inteligențe, a propriei rațiuni, a libertății de a gândi și de a hotărî, nu iese din starea de ..minorat’’ adică se lasă condus de altul, chiar dacă există la el capacitatea de a gândi. Acesta se face vinovat de a rămâne în starea de minorat fiindcă este mai lesne, mai comod, să urmeze un tutore al gândirii și al hotărârii, din lenevie sau lașitate, lipsind curajul de a gândi.

Tutori ai gândirii și hotărârii: duhovnicul pentru conștiința morală, medicul pentru dieta trupului meu…Kant vorbind parcă precum un român de rețea ce nu-i urmează pe specialiștii-tutori. Nu mai este nevoie să gândesc când pot să plătesc, spune Kant, despre cei ce rămân în starea de minorat.

Tutorii de multe ori au grijă să-i sperie pe cei aflați în minorat că este primejdios, anevoios, periculos să nu fie urmați și ascultați în supravegherea lor. După ce și-au prostit animalele domestice închizându-le în țarcuri, transformându-le în făpturi liniștite, li se reamintește primejdia de a umbla singure. Dar a umbla singur este precum încercarea repetată a copilului de a merge, de a merge pe drumul propriu în gândirea liberă, poticnindu-se de multe ori omul (re)dobândește activitatea de gândi și de a hotărî singur.

Puțini reușesc prin propria activitate a spiritului să-și smulgă cătușele stării de minorat constituite prin unelte mecanice, regulamente și formule de uz rațional. Totuși un public se poate lumina dacă i s-ar lăsa libertatea să o facă, libertatea fiind condiție esențială a uzului public al rațiunii, uz public fără restrângeri sau constrângeri. Constrângeri ce apar mereu: ,,nu comenta/raționa! Execută!’’, zice ofițerul. ,,Nu comenta, ci plătește!…nu comenta! Ci crede!’’ etc.

În schimb, un uz privat ce ține de posturi civice și munci poate permite o îngrădire a libertății de a folosi rațiunea, spune Kant, idee criticată de Hamann. Kant susține că un ofițer în postul lui execută, dar ca un cărturar (figură a uzului public al rațiunii libere) poate să-și expună părerea despre ordinele date, erorile din serviciul militar etc., la fel și în alte domenii precum cele ale plătirii taxelor (plătești dar poți critica impunerea taxelor nedrepte) ori un predicator poate veni cu îmbunătățiri în ce privește organizarea bisericească sau religioasă.

Revoluția poate înlătura despotismul, dar nu va reforma modul de gândire, prejudecățile vor fi înlocuite de altele după revoluție. Orice efort de a împiedica luminarea omului este de nedorit, fie că efortul de împiedicare este unul al monarhului, al poporului sau al unei organizări religioase asupra căreia nimeni nu se îndoiește.  

Luminarea ca exercitare a libertății gândirii raționale este un drept sacru al omenirii. Ieșirea din starea de minorat este situată mai ales în câmpul religiei unde se încearcă a se prescrie mereu lucruri ce privesc conștiința, dar ieșirea din minorat privește și artele, științele sau dreptul (pp. 19-27).

Hamann

În limbajul său cu multiple trimiteri ce scapă cititorului actual, jucându-se cu semnificațiile, ironic și misterios, ,,magul Nordului’’ îl acuză pe tutore în principal de starea de minorat și nu pe omul ce rămâne în starea de minorat. Kant se consideră el însuși un tutore, dând prestigiu clasei tutorilor față de leneșii și comozii aflați în stare de minorat. Vinovatul principal este tutorele ce-l conduce pe cel aflat în stare de minorat, fiindcă el este ajutat de o armată disciplinată și susține că este garantul adevărului ortodox și infailibil. Cum s-ar opune astfel ,,minoratul’’ neputincios tutorelui luminat și puternic?

Kant greșește ,,bătându-și joc’’ de lenea și de lașitatea celui comod aflat în stare de minorat. Neputința și vina celui acuzat de minorat nu stau în lenea, în comoditatea sau lașitatea lui, ci în orbirea tutorelui, care se prezintă pe sine ca văzător și de aceea trebuie să-și asume vinovăția întreagă fiindcă tutorele are puterea: cei aflați în stare de minorat sunt ca niște umbre ale măreției tutorelui văzător și luminat.

Hamann (1730-1788)

Luminarea secolului este doar o lumină nordică, ce afectează pozitiv doar pe cel aflat în condiții favorabile. Restul este doar o pălăvrăgeală, o justificare a tutorilor cu cuțite de vânătoare la brâu. Este doar o lumină rece fără luminare, o luminare destul de tulbure pentru cei aflați în stare de minorat.  Este ridicolă distincția kantiană între folosirea privată și publică a rațiunii libere: ,,și eu sunt un tutore’’, poate fi deviza oricărui om care activează, chiar și în treburi de stat, unde ar trebui să-și limiteze libertatea și să urmeze ca un lacheu cu simbrie realizarea treburilor publice impuse de administrarea acestora. Nu există aici un minorat nevinovat ce-și îndeplinește funcția publică uitând de folosirea liberă a rațiunii (pp. 31-34).

Herder

Umanitatea din om este înnăscută dar și formată, urmărind-o ca aspirație, ca valoare-scop, exersând-o, fiindcă divinul din om este formare (Bildung) a umanității din om. Umanitatea este rezultat și exemplu, operă și artă de învățat de la toți oamenii mari și buni, savanți, legiuitori, filosofi, poeți, artiști, toți au contribuit la educarea umanității din om, instruirea umanității din om este o operă ce nu se termină, decăderea la brutalitate fiind oricând iminentă iar luminarea omului necesară.

Umanitatea ca sentiment de compasiune  a apărut mai ales în viziunea orientală asupra omului ca ființă fragilă, trecătoare, umbră truditoare pe pământ.  La greci omul este ,,un în sus privitor’’, un văzător, un vizionar, o ființă care numără și calculează. La romani aristocratul care urma legile dure față de sclavi sau străini era drept, dar când ceda de la sine procedând ca un om mai îngăduitor cu străinii sau cu cei socotiți inferiori, el era socotit humanus, umanissim. Humaniora sunt științele umane, alături de filosofie, luate de la greci ca forme de îmblânzire a legilor dure și a romanilor înfumurați și severi, umanitatea dobândind un nume la romani.

Herder (1744-1803) – reproducere după un portret pictat de Anton Graff

În schimb, la germani omul era un servitor, un supus, un vasal, anexe ale teritoriului pe care trebuiau să-l cultive și pe care trebuiau să moară. La fel erau homines: niște omuleți adică administratorii, cancelarii, capelanii etc., de pe domeniul seniorului, nobilului, prințului care era un supraom (Übermensch). Cel care voia să fie un om liber trebuia să dovedească că nu este un homo adică un om, un omuleț anexă al supraomului nobil și stăpân (pp.  50-56).  

Schiller

,,Cum se face că suntem încă barbari?’’, se întreabă Schiller în epoca luminilor. Educația simțirii este nevoia imperioasă a epocii pentru ameliorarea vieții, calea spre minte și luminarea ei trebuie deschisă prin inimă, luminarea pornește de la caracter spre minte, fiind nevoie de o educație estetică pe lângă luminarea intelectului și eliberarea de prejudecăți.

Suntem încă barbari în epoca luminilor pentru că îndrăzneala de a fi înțelept, de a fi cunoscător este ca o avântare războinică, un război cu erorile, cu înșelăciunile, cu prejudecățile, cu înclinațiile, cu lașitatea și lenea. Pentru a avea armura Zeiței Înțelepciunii ce țâșnește din capul lui Jupiter înarmată, este nevoie nu numai de pavăza gândirii libere dar și de educarea simțirii.

Schiller (1759-1805) – statuie din Kaliningrad, foto de A. Savin

Schiller îi scuză pe cei care abia supraviețuiesc luptându-se pentru satisfacerea minimă a nevoilor primare, dar nu-i scuză pe cei eliberați de truda pentru supraviețuire, ce-și făuresc iluzii din idei vagi și comode, iluzii pe care-și clădesc edificiul șubred al fericirii lor. Aceștia nu primesc luminarea filosofiei și gândirii libere pentru că luminarea nu este sprijinită de forța instinctelor și a inimii, pe care instinctele o slujesc. Rațiunea are nevoie de voință și de ardoarea simțirii pentru a se impune, pentru ca adevărul gândirii libere să poată lupta cu forțele contrare (pp. 69-71).

Johann Benjamin Erhard

O revoluție este recunoscută dacă prin ea dobândesc valabilitate drepturile omului, la fel și revoluția poporului este recunoscută prin valabilitatea drepturilor omului. Dreptul omului în mod colectiv este dreptul la luminare, celelalte drepturi sunt personale. Poporul aflat în stare de minorat poate favoriza mijloacele de a declanșa chiar o revoluție, ca o cale de a ieși din vinovăția minoratului și de a se revolta îndreptând această stare de nepăsare. Chiar și când o Constituție îl împiedică de a se lumina, poporul are dreptul să o desființeze.

Poporul are dreptul la revoluție când este păstrat în stare de animal de povară, în situația de a munci cât mai mult încât să nu aibă timp de a întreprinde ceva omenesc. Dreptul la o revoluție nu este dat de faptul de a dobândi privilegii în bunuri. Dacă un popor face  revoluție pentru a se elibera îndreptându-se spre starea de majorat și alte popoare îl pot urma.

Johann Benjamin Erhard (1766-1827)

Dacă poporul poartă vina sa pentru starea sa de minorat, atunci guvernările poartă vina pentru revoluții, fiindcă nu au îngăduit luminarea poporului și nu au respectat drepturile omului. Dar și stăpânitorii pot fi luminați și ar trebui ca luminarea să fie superioară la ei față de popor. Luminarea este considerată împlinită când există cunoașterea deplină a drepturilor omului. Dar această cunoaștere nu este sfârșitul luminării, luminarea este infinită în ce privește înțelepciunea și știința.

Cunoașterea deplină a drepturilor omului este începutul adevăratei perfecționări a omului, omul cunoscându-și demnitatea și acționând conform ei. Luminarea nu-l face pe om bun, ci îl face capabil să cunoască binele. Luminarea nu-l face pe om să înțeleagă totul, dar îl poate face capabil să înțeleagă totul. Fericit este statul în care cârmuitorii evită revoluția prin înțelepciunea lor de a se lumina și de a ajuta luminarea poporului!

Omul nobil nu are de ce să se teamă de luminarea poporului, respectând drepturile omului și dreptul la luminare. Dacă scopul statului ar fi fericirea, ar fi un eșec, luminarea ca scop al statului este asigurarea drepturilor omului. Omul luminat nu este invidios pe tutori dorind să le ia locul, ci vrea să fie tratat conform demnității sale. Luminarea este țelul omenirii și fiecare om poate favoriza luminarea (pp. 60-66).

Sursă:

Ce este ,,Luminarea’’?, ediție, traducere, note și postfață de Alexandru Boboc, Paideia, București, 2018

surse poze: proprie, altevolkstrachten.de, wikipedia.org, literatur-live.de

Despre iluminism:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.