Basarab Nicolescu: ,,știința, sensul și evoluția’’ către o filosofie a naturii, citindu-l transdisciplinar pe Jakob Böhme

Decăderea epocii noastre manifestată prin neputința de a face față provocărilor timpului este legată de o închidere a științei în fața ființei, în fața sensului și prezența în societate a unor valori întemeiate pe un determinism mecanicist, pe pozitivism sau pe nihilism. Condiția deschiderii științei către sens, către ființă, va fi prezența conceptului de niveluri de realitate  și integrarea subiectului explorator al nivelurilor. Întrebarea asupra isomorfismului sau legilor care străbat mai multe niveluri de realitate apare conexată în discuțiile dintre Jung…

3 Comments

Intestine deprimate: rolul bacteriilor microbiomului intestinal în apariția și tratamentul depresiei

IntroducereUna dintre cele mai importante realizări ale științei secolului XXI constă în încercarea de-a studia și de-a înțelege ființa umană într-un mod holist. Desigur că încă există o mulțime de așa-ziși oameni de știință care văd ființa umană ca pe o mașinărie (poate că omul a fost creat după chipul și asemănarea mașinăriilor, la fel cum creierul a fost creat după chipul și asemănarea calculatorului?) izolată de mediul extern (ce ironie), de propriile emoții și de propriul spirit, care poate fi…

3 Comments

Hesse: ,,sub tăvălug’’-ul vieții și al sfârșitului chiar ,,acolo unde fusese soarele’’

Ca un tăvălug este viața cu evenimentele ei pentru unii oameni. Ca și înaintea prăbușirii apelor, pământului sau zăpezilor, tăvălugul din viață nu este anunțat de pacea existenței învăluind existența tihnită de la țară. Totul pare obișnuit ca-ntr-o viață comună. Însă tăvălugul în viață se produce mai ales în interior și el nu erupe ca o revoluție distrugătoare peste viețile unor cetățeni liniștiți, nici precum tăvălugul apelor umflate de ploi năvălind din ruperea unui baraj. Sub tăvălugul interior ca reflectare a…

0 Comments

,,Peisajul și estetica’’ lui Rosario Assunto, o filosofie a întoarcerii la frumusețea naturii, o critică a vieții umane din orașul modern rupt de peisaj

Devine peisaj priveliștea judecată, evaluată, integrată într-o viziune artistică sau estetică. Peisajul este un teritoriu apărând privirii ca potențial obiect al unei reprezentări artistice, peisajul ca spațiu devenit obiect pentru experiența estetică. Un spațiu închis poate fi estetic dar nu este peisaj fiindcă peisajul deschide spațiul spre nelimitat chiar dacă este un teritoriu limitat, precum cerul care nu este peisaj dar aduce deschiderea spațiului spre nelimitat. Nu este o reprezentare a infinitului ca în simbolismele religioase din spațiile sacre, ci este…

3 Comments