Jonathan Franzen: ,,ce-ar fi să nu ne mai prefacem că putem opri catastrofa climatică?’’ sau sfârșitul jocului înainte de a se termina

Franzen nu neagă încălzirea globală, rolul carbonului și expertiza climatologilor, chiar îi ponegrește puternic pe cei care nu-i cred pe specialiștii în schimbarea și încălzirea climei. Dar neagă rolul demiurgic al omului de a opri încălzirea climei globale, respinge interpretarea greșită a teoriei climatologilor, confundând deja teoreticul cu practica, urmând tendința recurentă din om de a schimba și salva lumea. Figura salvatorului, de la cel religios la cel carismatic din politica secolului XX, revine în straie verzi pentru a opri încălzirea climei globale. Desigur că Franzen nu neagă că se poate schimba teoretic ceva în creșterea temperaturii medii sau că se poate micșora această creștere. Dar creșterea nu va putea fi oprită de om. Sfârșitul poveștii. Ponegrit, criticat de activiștii de mediu, de lobbyiștii pe probleme de mediu, de ,,establishmentul climatic’’, Franzen este acuzat că descurajează prin interpretarea sa. Ca și cum, din nou, chiar dacă este iluzie sau sunt fărâme de adevăruri în teoriile și practicile opririi încălzirii globale, se merită să credem și să facem orice jertfă pentru oprirea încălzirii globale.

Din nou, acest proiect al opririi încălzirii globale a devenit, ca și alte proiecte din trecut, unul exclusivist. Par să nu mai conteze alte activități, în cazul acesta alte activități ecologice. Franzen este nemulțumit de acest exclusivism, ce neglijează alte activități prin care omul poate să-și pună în practică grija și protejarea animalelor, plantelor, mediului, atât cât poate fiecare individ să facă. De exemplu, știm că plantele absorb și stochează carbonul, iar fiecare individ îngrijind plante poate duce lupta sa proprie împotriva carbonului eliberat în atmosferă. Iubitor de păsări, Franzen observă la grupările ecologiste că acestea sunt absorbite de oprirea schimbărilor climatice, altceva nemaicontând dacă nu este oprită schimbarea climei. Așa ceva avea sens în anii ’90, dar în 2015 pentru Franzen era clar că este un eșec acțiunea colectivă.

Dacă un climatolog ne spune că putem depăși criza climatică, trebuie sa fim atenți să nu fie cumva un activist de mediu sau un lobbyist. Dacă este onest, ca om de știință va recunoaște că este teoretic posibil să se evite cele mai rele scenarii. Dar știm că țările nu renunță la cărbune și petrol. Pentru a avea șanse de a opri creșterea cu mai mult de 1,5 grade, ar trebui ca țările să-și modifice economia și infrastructura radical, dar francezii sau americanii, chinezii și indienii susțin încă petroconsumerismul. Africanii pun capac punând în funcțiune centrale pe cărbune. Ciudat să menționezi Africa când occidentalii sunt campionii industrializării folosind cărbunele de mai mult de două secole sau indienii și chinezii folosind sute de milioane de tone de cărbune. Lăsând la o parte China sau Occidentul campioane la poluare, smogul londonez din anii ’50 fiind prezent și în orașele din China, totuși nu compari Rwanda cu industrializarea forțată din statele comuniste, milioanele de tone de cărbune ceh cu Mozambicul. Dar Franzen atenuează situația vorbind de despăgubiri pentru inundarea pământului precum față de Bangladesh ori Seychelles datorită creșterii nivelului apei. De asemenea, se va plăti indirect prin primirea imigranților. Fiindcă în următoarele decenii sute de milioane de oameni vor fi refugiați din cauza climei fierbinte sau inundațiilor permanente.

Există grupuri care susțin proiecte gargantuești, ce implică energia regenerabilă, aceste grupuri folosind limbajul ,,opririi’’ schimbărilor climatice, împiedicării lor, susținând că încă putem evita catastrofa climatică și că încă putem salva planeta. Dacă-i ascultăm pe climatologi, ei spun că teoretic poate fi evitată catastrofa dar accentul este pe ,,teoretic’’.  Cu alte cuvinte există situații dincolo de care și pe care omul nu le mai poate controla în ciuda viselor sale de salvator al planetei.

În plus, trebuie menționate deja gafe precum cea din Uniunea Europeană care a susținut biocombustibilul având ca efect despăduriri în Indonezia pentru a crește producția de ulei de palmier. De asemenea, sunt criticabile megaproiectele cu energie verde ce afectează mediul: centrale fotovoltaice în natură și nu în zonele locuite, energia verde din parcurile naționale din Kenya etc. Franzen spunând că țările europene provoacă dezastre în lumea naturală prin astfel de proiecte ,,virtuoase’’.

Franzen acuză IPCC, organizația de experți în domeniul climei, că a făcut predicții adaptate politicilor. Ce vrea sa ne spună Franzen? Că domnii experți și-au mai adaptat predicțiile științifice ca să se potrivească cu ce pot propune/impune politicienii alegătorilor? Daca este așa, este destul de dezolant și oricine se poate gândi că și în alte domenii ,,științifice’’ experții pot face același lucru. „Politica este noua religie” este o maximă bună pentru relația dintre politică și expertiza unor specialiști din diverse domenii științifice.

Mesajul lui Franzen este realist: reducerea emisiilor de carbon, reducerea cu jumătate de grad a creșterii temperaturii contează. Pentru stânga ecologistă miracolul salvării va veni din stradă. Proletariatul verde va bloca emisiile de carbon, el va renunța la multe produse ce dau sens vieții lui consumeriste. Dar Franzen spune că singura speranță este în transformarea radicala a vieții individului, prin el însuși, zi de zi. Sună existențialist și înțelept. Dar și ecologist, deși îi critică pe unii activiști de mediu, asemănându-i cu niște preoți, ce promit salvarea planetei prin oprirea încălzirii globale, și Franzen recomandă individului liber să mănânce mai puțină carne pentru reducerea amprentei de carbon. ,,Mai mult post, mai puțin carbon’’, ar putea să sune un îndemn religios, ecologic și vegan.

Însă cum doar o parte dintre indivizii  umani vor urma astfel de îndemnuri, din nou, jocul de a ne crede salvatorii de încălzirea globală s-a încheiat dinainte de terminarea lui. Speranțele rămân doar în acțiunile făcute de fiecare. Vremea haotică, creșterea nivelului apei și a temperaturii nu sunt o amenințare certă pentru întreaga specie umană. Armele nucleare, tehnologia și ADN-ul recombinat sunt amenințări la adresa speciei umane. Așa încât depinde de fiecare să facă tot ce poate purtând grija locurilor și ființelor unde trăiește.

scris de Cătălin Spătaru

Sursă:

Jonathan Franzen, Ce-ar fi să nu ne mai prefacem? Să recunoaștem că nu putem opri catastrofa climatică, trad. Maria-Magdalena Anghelescu și Radu Pavel Gheo, Editura Polirom, Iași, 2020, pp. 10-15, 22-23, 26-27, 30-32, 34, 39-40, 50, 54, 57-64, 66-69

surse imagini:

proprie, amazon.com, foundthisweek.com


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.