O după-amiază lungă de vară este îndeajuns. Întâi, pășind pe drumul forestier Păuleas(c)a conform hărții, apoi conform indicatoarelor pașii merg pe drumul forestier: Hoțu-Omu Mort-Padina Ursoanea. Probabil este vreo legendă sau vreun avertisment pentru hoții de lemn.
Nu sperie de ,,ursoanea’’ firmele exploatatoare de lemn, care evident nu vor înlocui copacii tăiați.
Oricum spre Vârful Leordiș, în mare parte, pe unde am trecut, pădurea pare intactă, iar drumul lin. Drumul se pierde într-o potecă, iar poteca se pierde și ea pe iluzorii căi, dar mai bine un pic de rătăcire aducând aproape de o vizuină cu frumoase vulpițe. Un loc pustiu lângă Vărful Leordiș, ce oferă o privire de perspectivă deasupra cărării pierdute într-o râpă. Iau linia Leordișului, coborând lin în căutarea unui drum. Găsesc un drum de exploatare coborând într-o vale, apoi mă pregătesc de cunoscuta zonă sălbatică a fostului drum de exploatare cioplit în piatra versanților, făcând chiar un mic tunel.
Murii țepoși împânzesc zona, înfigându-se blând în haine, se aude susurul unei ape acoperite de vegetație, o mică prăpastie, apoi drumul se pierde în vegetație. Urmând valea, coborârea se domolește ajungând lângă o stână, iar dacă este o stână este și un drum, nu departe chiar un drum forestier, drum șerpuind până în amurg înspre Lacul Miniș sau Gura Golumbului.
scris de Cătălin Spătaru
