Munții Almăjului: Prigor-Tâlva Înaltă-Iovârnata Mare-Cheile Rudăriei-Eftimie Murgu

Chiar dacă drumul este mai lung, din Prigor este mai ușor de ajuns la locul, de unde am urcat pe la poalele Muntelui Tâlva Înaltă pentru a ajunge pe culme. Scurtătura pe care am luat-o (vezi traseul înregistrat), ce pleca dintre niște case de pe drumul Prigor-Putna/Mănăstirea Almăj Putna, a fost un pic problematică. Pe nici o hartă nu am observat nici măcar un pârâu, însă în spatele ramurilor verzi era un frumos pârâu curgând viguros, după zile ploioase, cu apa trecând de genunchi, necesitând o bună echilibrare în bețe, ca să nu ajung plută. Apoi drumul merge și urcă lin șerpuind până pe Culmea Almăjului în Poienile Scurte. Pe culme apare un traseu marcat cu neobișnuita linie orizontală. De pe culme, se vede Svinecea Mare, de asemenea sunt priveliști spre Munții Aninei. Dincolo de Iovârnata Mare un drum coboară,  pierzându-se uneori în desiș, spre un forestier, ce ar face legătura cu drumul spre Eftimie Murgu,  o legătură mai scurtă, nu ocolind Svinecea Mare, pe forestierul folosit de camioane. Deși nu apare pe nici o hartă, într-adevăr este un drum, ce trece printr-o adevărată șerpărie, mai bine zis viperie. În micile bălți de pe forestier am văzut cel puțin 4-5 vipere timide, dar curioase, privind în față sapiensul. Cu siguranță erau și altele, încât nu mă miră faptul că drumul nu este frecventat. Ieșirea în drumul forestier bătut de camioanele cu lemne duce spre Cheile Rudăriei și frumoasele mori de apă. Unele mori de apă având circuite multiple de apă amenajate în jurul lor, creând un plăcut spectacol al mișcării firelor de apă. Morile de la Rudăria/Eftimie Murgu merită vizitate măcar o dată în viață alături de Munții Almăjului.

scris de Cătălin Spătaru

https://fatmap.com/adventureid/65557877/prigor-culmea-almajului-valea-rudariei-eftimie-murgu?

Lasă un răspuns