Populațiile din estul Europei nu au luptat ,,doar împotriva partidelor-stat, ci au trebuit să facă față și scepticismului, chiar opoziției majorității statelor democratice, preocupate să mențină echilibrele deja existente. În decursul acelor luni decisive (din 1989) pentru Europa și pentru întreaga lume, interesele de stat au prevalat deasupra libertății popoarelor, o practică curentă în secolul XX’’.
Occidentalii au abandonat din nou populațiile din Centrul și Estul Europei după abandonul din 1945. O cauză a abandonului ar fi Gorbymania adică toată propaganda din media Occidentală, pupăturile, înțelegerile ,,reformatorului’’ Gorbaciov cu politicienii din Vest.
O altă cauză este că statele și elitele conducătoare sunt conservatoare în confruntarea cu: viitorul incert făcut de popoare, prăbușirea guvernelor, sperietorile naționalismului și fascismului, aspirația spre libertate a mulțimilor fiind și ea o sperietoare pentru conducătorii democrați.
O altă cauză este manipularea făcută de Gorbaciov cu ajutorul stângii europene și a liberalilor americani: sistemul comunist este convergent cu cel capitalist, ideea de Casă Comună a Europei în care Estul cu Vestul pot conviețui este o idee ce ar fi putut salva URSS cu banii capitaliștilor europeni (idee analizată și de Vladimir Bukovski).
Stânga europeană și ,,liberalii’’ democrați americani susțineau că și comunismul și capitalismul sunt la fel de vinovate pentru starea lumii, așadar și lupta împotriva capitalismului și cea împotriva comunismului sunt la fel, guvernele occidentale nu trebuie să dea întâietate luptei est-europenilor împotriva comunismului.
Nu în ultimul rând, statele sunt solidare împotriva celor care le contestă guvernarea și organizarea, fiind vorba de o solidaritate între cei care guvernează, elitele conducătoare temându-se ca valul uriaș de proteste să nu măture însuși statul cu toate formele lui de organizare. Astfel, elitele occidentale s-au mobilizat pentru a păstra sistemul pe care îl conduceau și de care se foloseau.
În plin colaps sovietic, ministrul de externe italian Gianni de Michelis susține o unitate Est-Vest, apelând la o unitate a partidelor social-democrate din întreaga Europă pentru a proteja perenitatea statului-providență.
Dacă Reagan a calificat URSS ca imperiul răului, a sprijinit Solidaritatea poloneză etc., Bush senior le transmite rușilor că este îngrijorat de mișcările din țările comuniste, temându-se de mișcările naționaliste, de reunificarea germanilor datorită aprinderii naționalismului. SUA garantează interesele sovietice în Europa Estică dacă sovieticii nu vor interveni militar.
Bush nu-l preferă pe Walesa, în schimb îl preferă pe generalul Jaruzelski, militarul comunist care a instituit legea marțială pentru a distruge Solidaritatea. La fel, și clasa politică germană, creștin-democrații și social-democrații îl susțineau pe Jaruzelski, deși Solidaritatea lui Walesa câștigase alegerile din Polonia. Germanii îi sfătuiau pe polonezi să termine cu romantismele în care cereau în mod nerezonabil libertate, sfătuindu-i să trăiască într-o viață mai confortabilă, într-o economie reconstruită sub dictatura mai eficientă economic.
Privind Ungaria, Bush îi încurajează pe comuniștii reformatori, criticându-i pe cei din opoziție ca fiind nepotriviți pentru conducere. După întâlnirea Bush-Gorbaciov din Malta, pe 24 decembrie, secretarul de stat american James Baker declară că SUA nu are nimic împotriva intervenției Pactului de la Varșovia în România revoluției din decembrie 1989. Anglia și Franța susțin America în această acceptare. Sovieticii prin Eduard Șevardnadze, ministru de externe, califică ca ,,stupidă’’ propunerea occidentală.
În 1990, când țările baltice luptau pentru independență, ambasadorul american la Vilnius se pronunța împotriva declarării independenței Lituaniei. Președintele Franței, socialistul Mitterand și creștin-democratul Helmut Kohl, cancelarul Germaniei de Vest fac apel la Vytautas Landsberghis, conducătorul lituanienilor, să suspende efectele declarării independenței. În noiembrie 1990, are loc o conferință de încheiere a Războiului Rece, Gorbaciov se împotrivește ca țările baltice să participe. Occidentalii îi cântă în strună încă o dată comunistului. După 2 luni de la conferință, armata sovietică invadează Letonia și Lituania, înregistrându-se morți și răniți. Protestele occidentale sunt formale. Abia după colapsul URSS în 1991, țările baltice își vor căpăta independența.
Și George Soros spune în ,,Soros despre Soros’’ că nu voia căderea URSS, că lucrase la un plan pentru a o menține și că ar fi vrut să facă din URSS o societate deschisă, aceasta în timp ce mulțimi de lituanieni sau de letoni doreau independența.
În august 1991, Bush le cere ucrainenilor să nu înlocuiască o tiranie cu un despotism naționalist, Bush fiind poreclit ,,speriosul de Kiev’’ sau ,,Chicken Kiev’’. Pe 1 decembrie, ucrainenii își declară independența în ciuda lui Chicken Kiev.
După căderea Zidului Berlinului, pe 14 noiembrie 1989 socialistul Mitterand, președintele Franței îi dă asigurări lui Gorbaciov că este alături de Gorby, un prieten al RDG, nici vorbă de unirea RFG-RDG.
Mitterand speră la o temperare a prăbușirilor regimurilor comuniste pentru ca în țările est-europene să se instaureze regimuri socialist-democratice sub influența Rusiei cu un comunism reformat, situat împotriva hegemonismului american și liberalismului, Mitterand prefera ordinea statelor așa cum sunt față de dezordinea mulțimilor revoltate.
Disoluția RDG, asaltul sediului STASI de către mulțimile de germani, înving treptat opoziția guvernelor. Gorby joacă cartea ,,Casei Comune Europene’’, un fel de UE din prezent, de asemenea o structură comună între NATO și Pactul de la Varșovia. Gorby estimează nevoile financiare ale URSS la 100 miliarde de dolari, cere țărilor capitaliste 10 miliarde, dar nu primește nimic. Sfârșitul este iminent.
În august 1991, vechea gardă comunistă din URSS dă un puci amatoristic la Moscova, Mitterand recunoaște noua putere, în timp ce Gorbaciov este ținut ostatic de puciști la țărmul Mării Negre, Gorby așteptând în zadar un telefon de la ,,prietenul’’ Mitterand.
Sprijinul occidentalilor acordat conducătorilor sovietici, în special lui Gorbaciov, a viciat jocul politic în imperiul sovietic: opoziția a rămas slabă, comuniștii au rămas la putere, marșul spre democrație a fost dificil, nu doar în Rusia, ci și în celelalte statele est-europene.
Moștenirea comunistă este un trecut refulat, în care complicitatea occidentalilor apasă prezentul laolaltă cu acest trecut împovărător, un trecut ce ar trebui să fie de neuitat. Ceea ce se întâmplă azi are legătură cu trecutul ignorat, dar nimeni nu vrea să-și amintească de complicitățile și de vinovăția din trecut.
scris de Cătălin Spătaru
sursă:
Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului: încercare de investigare istorică, Vol. 3: Complicii, trad. Wilhelm Tauwinkl, Editura Humanitas, București, 2020, pp. 825-836
Soros despre Soros: a fi acolo, sus! George Soros în interviuri…, trad. Radu Săndulescu, Editura ALL, București, 1997, p. 118
