Într-o toamnă frumoasă, la două zile după drumeția din Munții Vâlcan și la câțiva ani după o altă drumeție în Latoriței, din nou prin ei, reluând drumul cam de pe unde coborâsem data trecută înspre Lacul Galbenu. Urcușul pe Pârtia Transalpina pustie este străjuit în spate de peisajul creat de imensul Lac Vidra. De lângă Vârful Zănoguța o contemplare spre vârfurile pe care suisem urcând dinspre șoseaua Transalpina: Ștefanu, Bora și Miru. După Muntele Zănoguța urmează Vârful Puru de pe care se vede cel mai mult din culmea principală a Munților Latoriței. Liniștea, frumusețea și lipsa bipezilor sunt desăvârșite. După Fratoșteanu Mare urmează coborârea, cea mai lesnicioasă fiind înspre Curmătura Vidruței, dar de ce să fie cea mai lesnicioasă când sunt atâtea căi de a coborî, iar ziua încă nu s-a sfârșit. Printr-o zonă, prin care pare să fie o tentativă de cărare acoperită de vegetația gata să sprijine drumețul la coborâre, nu se lasă așteptate prea mult drumurile brăzdate pe hartă și pe pământ lăsându-se încet înspre drumul național ce duce către Voineasa și Valea Oltului.
scris de Cătălin Spătaru
