,,Divinități din fier și oțel’’ și-a fabricat omul, ,,ajungând servitorul și sclavul lor’’, scrie Serafino Gubbio, cu aceeași mână cu care învârte manivela aparatului de filmat. Asupra lui homo sapiens, lui homo faber, a triumfat prostia, când poezia vieții a fost înlocuită cu ,,trăiască mașina care mecanizează viața!’’. Dacă ,,Lupul de stepă’’, ,,contemporanul’’ lui Serafino, se salva prin sălbăticia, căutarea de sine, exercițiile spirituale, Serafino se menține viu prin scris, și scrisul său fiind un exercițiu spiritual de salvare temporară din fața mecanizării vieții. Mecanizare începută cu modernitatea și Revoluția industrială, efectele acestui proces fiind simțite puternic de unii scriitori și gânditori ai secolului trecut.
Serafino scrie nu numai pentru că vrea să se simtă viu, să recupereze ceva din timpul când este doar o manivelă, dar și pentru că știe că într-o zi el nu va mai fi nici măcar acea manivelă. Mașina înlocuind activitatea lui repetitivă, se va demonstra simplu că operatorul uman este accesoriu dispensabil în curând, făcând doar temporar muncă de mașină, când funcționează ca o parte a aparatului de filmat. Pe scurt, Gubbio este o piesă cu termen garantat de uzare și de înlocuire cu piesa unei mașini.
După ore de dat la manivelă, Serafino spune că nu mai există și se miră că mai are un trup, că nu este doar o manivelă. Această muncă alienantă a lui Gubbio fiind cu atât mai dureros resimțită, cu cât Serafino era un vagabond, un om fără casă, un om liber care dormea sub cerul liber, ,,prieten cu stelele și liliecii’’, un ,,lup’’ ca și Haller, ajungând apoi manivela unui aparat. Fiind un obiect, o manivelă, Gubbio spune că: ,,eu nu eram chiar unul’’, el nu era o persoană, el era ,,nici unul’’, dacă încercăm o comparație cu Moscarda din ,,Unul, niciunul și o sută de mii’’. Ca și Haller, Serafino era un autodidact studios, meditativ, ancorat în adâncurile studiilor clasice. Gubbio meditează la cum mașina copiază viața, devorând-o și transformând-o în imagini înșiruite pe viermii încolăciți ai peliculei, o viață fixată în imagini succesive, fixate, nemișcate, deci o viață moartă, intrată apoi într-o reproducere mecanică în sala de vizionare.
Mecanismul nu poate fi nici viață și nici artă, mașina de filmat doar amăgește cu povești de multe ori stupide. Spre deosebire de teatru, unde actorii erau în fața spectatorilor, activau pe viu și se simțeau vii, în film actorii sunt exilați într-un loc, unde sunt rupți de public, într-un cadru artificial și mort, viața lor rămânând doar în imagini pe peliculă. Și mai mult, deși filmele par a avea un sfârșit sau o concluzie, viața de fapt nu are o concluzie. Astfel, toate acțiunile și filmele sunt stupide, ,,toată viața e o prostie’’ fără concluzie, iar nefericitul care învârtește la manivela aparatului este pe potriva acestei prostii și stupidități. Această devalorizare apărând și pentru că viața se trăiește, nu se explică rațional extrăgând din ea iluzorii sensuri și semnificații, niște abstracțiuni care sunt de fapt nimicuri. Explicațiile noastre apărând ca niște prostii rupte de viață, viața care nu are o explicație sau o concluzie.
Gubbio sesizează și trăiește acut rupturile dintre ce par personajele din viața sa la un moment dat și cum apar ele pe scena vieții în alte momente, această ruptură dezamăgitoare arătându-le atât de stupide, grotești, demne de silă și de dispreț: să salvezi astfel de ființe nu poate provoca decât repulsia. După ce a filmat o mulțime de stupidități, Gubbio observă că oamenii se comportă la fel de stupid în viața lor ,,reală’’, de parcă un uriaș mecanism i-ar purta ca pe niște măști și paiațe stupide. Un aparat cu manivelă este mereu bun pentru a filma filmul vieții umane, ,,film’’ exemplar prin stupiditate. Însuși operatorul de film Gubbio se comportă pe măsură, deși se simte înstrăinat de comedia stupidă din jurul lui, nu se poate ține la o parte.
Întors de nostalgia după locurile natale, după o fată și bunica ei, Gubbio trăiește intens drama prăbușirii oamenilor în trecerea timpului vieții, viața ca un haos de dorințe și autoiluzionări, neglijând, acoperind, uitând descompunerea, distrugerea formelor ispititoare ale vieții. Cândva privirea și dorința s-au potrivit cu formele vieții, în ciuda nostalgiei azi ele nu mai sunt ceea ce erau.
Așa se distanțează și imaginea filmată de forma originală captată. Acea imagine poate trezi nostalgia după ceva pierdut pentru totdeauna din care a mai rămas o urmă într-o peliculă, o imagine fotografiată. Imagini rezultate din mistuirea vieții, mistuire realizată de aparat, în situația unei vieți din care mașina poate vâna doar imagini cu o impasibilitate vecină cu moartea, impasibilitate a manivelei rotite în timp ce devastat de torentul vieții, personajul ucide și se lasă sfâșiat de un tigru. Gubbio rotește impasibil, cu mâna încleștată pe manivelă, în timp ce viața nu mai este doar film, ignorând că un om moare și că poate muri sfâșiat alături de el. Moartea impresionează omul viu, însă Gubbio este doar o parte a unei mașini, abia fiind descleștat de aparatul cu care filmase viețile devorate de mașini ajungând producții cinematografice stupide, nebune, vulgare, ca și viețile din care au provenit.
Bogăția adusă lui Gubbio de filmul oribil este răsplata pentru că a devenit o mașină de filmat, pierzându-și viața umană și libertatea inerentă ei. O astfel de siluire a vieții, ce a devenit o mașină, nu poate sfârși decât în tăcere. În tăcerea cuvintelor scrise de Gubbio, în muțenia voluntară a lui ,,nu, mulțumesc!’’. Operatorul Gubbio nu mai vrea nimic, nu mai dorește nimic de la viața neînțeleasă, în care și actele de revoltă împotriva ei sunt stupide și mașinale. Într-o lume mecanicizată condusă de ,,aparatul de stat’’, într-o viață neînțeleasă, Gubbio rămâne doar o mână, o prelungire a mașinii gata de funcționare, atunci când se aude: ,,atenție, se filmează!’’.
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Luigi Pirandello, Caietele lui Serafino Gubbio, operator, trad. prezentare și tabel cronologic de Teodor Moise, Editura Univers, București, 1986, pp. 30-31, 33, 42, 56, 69-71, 81, 98, 105, 145, 167-168, 177-179, 196, 199, 202-204.
