Întotdeauna vor exista oameni smulși din locurile natale și trimiși, împotriva propriei voințe, într-o societate complet diferită față de aceea pe care au locuit-o până în momentul respectiv. O astfel de întâmplare poate avea o mare varietate de repercursiuni, atât asupra psihicului persoanelor aflate în cauză, cât și asupra situației materiale a fiecăruia. Karl Rossmann este unul dintre personajele care trăiesc o asemenea poveste, fiind un tânăr german ajuns pe teritoriul Americii – o națiune ce pare că oferă șanse egale tuturor oamenilor muncitori. Totuși, „America” lui Franz Kafka este diferită, căci înfățișează realitatea unei țări ce naște decepții în rândul europenilor plecați în căutarea construirii unui trai mai bun, un mediu asfixiant și anxios creat de activitatea neîntreruptă a societății, unde scopul suprem îl reprezintă înavuțirea, indiferent de motivul pentru care este aceasta realizată.
Imaginea Statuii Libertății, pe care personajul principal o zărește încă din incipitul romanului – „[…] privea cu încâtare statuia zeiței Libertății, zărită încă din larg, dar care se ivea acum parcă dintr-o lumină solară devenită brusc eruptivă. Brațul cu spada se înălța drept, de parcă atunci ar fi fost ridicat, în timp ce în jurul corpului statuar adia vântul.” (pag. 5). – înfățișează începutul captivității acestuia în New York și desemnează startul unei vieți conturate de un hazard care, odată cu trecerea timpului, pare a căpăta sens. Împins de dorința dreptății, de bunătate și de o naivitate caracteristică vârstei sale, aspecte care se vor întâlni pe întreg parcursul cărții, tânărul Karl dorește să îl ajute pe proaspătul său „prieten”, aflat în slujba de fochist, prin a îi face dreptate în fața superiorilor săi. Astfel, băiatul ajunge să își întâlnească unchiul bogat, într-o scenă care combină penibilul cu absurdul, oferindu-i un curs neașteptat vieții tânărului. Chiar și așa, siguranța și fericirea acestuia se năruie rapid, în momentul în care unchiul său îi transmite următoarea scrisoare: „Dragul meu nepot! Așa cum ți-ai putut da seama în timpul conviețuirii noastre, din nefericire prea scurtă, sunt întru totul un om al principiilor, fapt neplăcut și trist nu numai pentru cei din jurul meu, ci și pentru mine. […] e datoria mea să te îndepărtez neapărat de lângă mine, după incidentul de astăzi și te rog insitent: nu mai căuta să intri în legătură cu mine, nici personal, nici prin scrisori ori cu ajutorul intermediarilor. Pentru că ai hotărât să mă părăsești astă-seară contrar voinței mele, rămâi la această hotărâre toată viața; […].” (pag. 96 – 97).
Acesta este momentul în care Karl decide să își creeze destinul cu propriile sale mâini, prin dedicare și muncă, indifirent de sacrificiile necesare. Totuși, nedreptățile vieții nu îl ocolesc nici măcar pe copilul familiei Rosmann, a cărui bunătate și naivitate îi năruie șansa de a se dezvolta în modul propus inițial, aducându-l în stadiul de a-l servi tocmai pe „dușmanul” său. În acest fel, personajul principal află că legea americană este oarbă și influențată de prejudecăți, că viața poate fi nedreaptă chiar și cu persoanele corecte și că șansa de a izbuti într-o asemenea societate este infimă. Cu toate acestea, tânărul refuză să renunțe, încăpățânat de speranță și de iluzia „Teatrului în aer liber din Oklahoma”.
Teatrul constituie, din punctul meu de vedere, reprezentarea aceleiași iluzii nutrite de națiunea americană, prezentată măreț, în zgomot de trompete nesincronizate și folosite fără pic de talent, alături de cuvinte promițătoare: „`Azi, pe hipodromul de la Clyton se angajează personal pentru teatrul din Oklahoma, începând de la orele șase dimineața și până la miezul nopții! Marele teatru din Oklahoma vă cheamă! Vă cheamă numai astăzi și numai o singură dată! Cine pierde această ocazie o pierde pentru totdeauna! Acela care se gândește la viitorul său este omul nostru! Oricine este binevenit” Toți cei care doresc să devină artiști să se prezinte! Suntem teatrul care are nevoie de oricine, oferind fiecăruia un loc potrivit! Pentru cei care au îmbrățișat ideea de a veni în mijlocul nostru îi felicităm chiar pe această cale! Dar grăbiți-vă, pentru a putea fi primiți până la miezul nopții! La orele douăsprezece totul se închide și nu se mai redeschide! Blestemați să fie acei care nu ne dau crezare! Pornim cu toții spre Clyton!`.” (pag. 281 – 282).
Personajele lui Kafka sunt simbolice și înfățișează în mod exact tipologia personalităților umane, influențate de viața în America. Astfel, Delamarche, francez la origine, este individul ipocrit, manipulator, violent, lipsit de scrupule, egoist, cu nervii slabi și cu o capacitate dezvoltată a decepționarii, urmat de irlandezul Robinson, sărăc cu duhul, idiot, cu un suflet bun, însă ușor de controlat, pasiv, care-și acceptă cu ușurință atât condiția, cât și soarta. Brunelda este femeia supraponderală, complexată de aspectul ei, însă lipsită de motivația de a îl schimba, excentrică, absurdă, plină de sine, în căutarea dragostei adevărate, cu o situație financiară ce trece de nivelul clasei de mijloc, datorată carierei sale muzicale. Totuși, acestea sunt doar trei dintre personajele pe care le puteți întâlni în romanul respectiv, care, spre nefericirea mea, a fost publicat incomplet, dar pe care vă invit să îl citiți în această viață.
De asemenea, vă invit să citiți și articolul legat de „Metamorfoza” lui Franz Kafka, publicat la finalul lunii mai din acest an.
Radu Mihai
Sursă foto: libris.ro / cyborgdungeon.blogspot.com
Pingback: „Procesul” lui Franz Kafka – Lumen in mundo