De la cabana Maria Petrimanu urcă spre Curmătura Oltețului pe lângă drumul cunoscut pentru autovehicule și alte drumuri forestiere. Cel de pe malul pârâului, ce pornește în sus printre cabane, fiind distrus se afundă în apă, dar până acolo, la stânga pornește alt drum, apoi alte drumuri se desprind, tot mai sus, până la urmă pe scurtături sau pe drumurile șerpuitoare ajungi în Curmătura Oltețului, unde în august culegătorii de afine muncesc cu spor.
Din Curmătură începe o culme ce ajunge între Nedei: ,,Nedeia’’, cel mai înalt vârf din Munții Căpățânii și ,,La Nedei’’, vârfuri ce apar ca niște surori. Până la Nedeia drumul merge lin lăsându-te să-i cunoști după poftă pe Bou, pe Turcinu Negovanului, pe Negovanu în timp ce Nedeia începe să troneze la capătul drumului cu vârful ei ascuțit. De la șaua dintre Nedeia și La Nedei este o zonă mai joasă dominată de creasta Căpățânii, ce pare inaccesibilă.
Combinând mai multe hărți ce ajută parțial, capul drumețului poate merge spre curmătura/șaua Funicelu pe un drum ocolit, marcajele fiind rare. Din șaua Funicelu se zărește o cărare ce suie pe un versant al crestei Căpățânii, dar în curând piere sub pașii călătorului. Apoi fiecare cu căpățâna lui spre creastă. Desigur te poți mira de urmele unor autovehicule pe niște zone cu peste 25-30% înclinație.
Pe piscul Balota, lângă vârful Căpățânii, începe creasta până la vârful Ursu, care apoi coboară în Curmătura Piatra Roșie.
Capul verde al Căpățânii cu mioarele, pete albe pe versanții învăluiți în lumina galbenă a soarelui, sub marea albastră a cerului pe care plutesc norii, compun un tablou cu multe dimensiuni, unde timpul se oprește, umbrele călătorilor dispar, dar ei sunt rămași acolo pentru totdeauna, uniți cu tot ce au cunoscut și nu au cunoscut din căpățânile Căpățânii.
scris de Cătălin Spătaru
