,,Maeștrii pierduți’’ și redescoperiți de Linda Johnsen

De la misterele cultelor antice, Orfeu și Thales, până la Iamblichos, Hermes Trismegistul și Proclus, autoarea, practicantă de Yoga, urmărește crearea de conexiuni cu spiritualitatea Indiei, cu filosofiile indiene și scoaterea la lumină a laturii spirituale din viețile și învățăturilor maeștrilor antici. Cine agreează asimilările culturale din filosofia indiană în filosofia Greciei Antice, va găsi în carte încercările autoarei de corespondențe cu gândirea indiană, de transmitere a ideilor: de exemplu, transmigrația sufletelor la Platon i se pare autoarei că ,,vine direct…

1 Comment

Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice

Iubirea platonică și Eros ca drum spre absolut Statuia lui Platon din Atena, Grecia. În Grecia Antică, iubirea a fost interpretată atât ca forță fundamentală a universului (Empedocle), a cărei dominație asupra luptei le permite celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) să se unească, cât și ca forță demonică ce are capacitatea de a-i afecta pe oameni și pe zei deopotrivă (după cum afirma Corul din „Antigona”). Iubirea are ca scop recăpătarea stării primordiale, a unității pierdute (mitul lui…

1 Comment

Rémi Brague în Europa, pe calea romană sau europenizarea ca universală secundaritate

Europa și-ar refuza un viitor dacă s-ar replia pe ce are particular. Calea ei romană ar fi sarcina culturală a Europei. Europa trebuie să fie conștientă de valoarea ei și valorile ei, dar și de lipsa ei de importanță. Cu valoarea ei și valorile sale perene va putea rezista barbariei interne și externe, mai mult, va trebuie să le domine; cu lipsa ei de importanță, amintindu-și că de la originile ei medievale a fost mesageră, servitoare, s-a raportat mereu la altceva,…

3 Comments

Carlo Rovelli despre ‚‚Ordinea timpului’’ complex și stratificat

Considerat de unii noul Hawking, fizicianul italian pare, cel puțin abordând problema timpului, să arate o mai mare deschidere către cultură în expunerea unui concept științific. Sau poate timpul, un concept complex ce-și păstrează misterul, uneori dureros, a impus o astfel de abordare. De la Horațiu, Mahābhārata, Eccleziast, Augustin și Saadi până la Rilke, Heidegger, Reichenbach și Proust, cartea fizicianului Rovelli aduce, alături de cunoașterea timpului din fizică, pe cea din filozofie, religie sau literatură. Mai mult, expunerea științifică a noțiunii…

0 Comments

,,Ideea de natură’’ într-o istorie a gândirii cosmologice europene scrisă de Collingwood

Cele trei cosmologii Lumea modernă a preluat ideile de proces, de schimbare și de dezvoltare din studiul istoriei (secolul XVIII – Turgot și Voltaire), ideea de progres transpusă în cercetarea naturii avea să devină cunoscută prin termenul evoluție. Analogia dintre dezvoltarea și progresele din istorie cu cele din natură este cea care stă la baza cosmologiei moderne. Gândirea naturii la greci avea ca analogie microcosmul (omul) și macrocosmosul (natura), iar cosmologia renascentistă (secolele XVI-XVIII) avea ca analogie: natura ca operă a…

0 Comments

Giovanni Reale îndemnându-ne către ,,Înțelepciunea antică’’ pe noi cei supuși celor 10 măști ale nihilismului

Îndemnurile mele sunt medicamente utile, nu vindecă bubele, dar le împiedică să se întindă, spune Seneca. Ele sunt îndemnuri pentru bubele sufletului, suflet fără de care omul nu poate fi întru totul sănătos. Are omul doar trupul sănătos? E doar un nebun ce delirează. Pentru sufletul său bolnav, mângâierile filosofiei au fost cele care l-au sculat pe Seneca din patul unde bolea. Reale vrea să readucă înțelepciunea antică în cenușa prezentului, dar sclipirile filosofiei cărora Seneca le datorează viața, nu sunt…

1 Comment

„Mic tratat al marilor virtuți” de André Comte-Sponville

  „Mic tratat al marilor virtuți” este continuarea îndelungatei reflecții îndreptate timp de mii de ani asupra virtuții, pe care André Comte-Sponville o face pentru a oferi contemporaneității un suport, un ghid pentru practicarea moralei prin învățarea virtuții. Lucrarea examinează virtuțile pe care autorul le consideră a fi cele mai importante – marile virtuți necesare înțelegerii felului în care omul poate să trăiască bine, în conformitate cu legea morală. Apărută într-un domeniu consolidat de lucrările unor mari gânditori precum Aristotel, Spinoza,…

0 Comments

Aristotel despre: plăcere, fericire, viața contemplativă, elevată, divină și autarhia filosofului fericit în Etica Nicomahică – cartea VII, capitolele 10-14 și X, cartea ultimă

Dacă oamenii ajung vicioși și nestăpâniți din cauza plăcerii, nu este ea rea?  Unii susțin că plăcerea nu este bună, alții că majoritatea plăcerilor sunt rele, iar alții că plăcerea este bună, dar nu-i binele suprem, În schimb Eudoxos susține că plăcerea este binele suprem fiindcă toate ființele caută plăcerea. Argumentând a contrario susține că toate ființele evită durerea, încât face plăcerea dezirabilă în sine. Ce este demn de dorit în sine este ceva pe care nu-l vrei pentru altceva căci…

4 Comments

Aristotel în Etica Nicomahică(cărțile VIII și IX) despre: prietenie, trei tipuri de prietenii, prietenia în democrație, numărul de prieteni, egalitatea și nemulțumirea între prieteni, prietenul ca al doilea eu, bunăvoință, concordie și alte lucruri prietenești

Mai vorbim despre viața plăcută? Da, dar despre viața alături de prieteni. Când oamenii sunt prieteni între ei nu este nevoie de justiție. Ce presupune prietenia? Bunăvoință reciprocă, fiecare dorind binele celuilalt, bunăvoință de neignorat de celălalt(1155a,b 1156b). Câte feluri de prietenii sunt? Trei, în funcție de obiectul prieteniei sau de ceea ce se iubește: utilul, plăcutul, binele. Prietenia pentru avantaje este cea care urmărește utilul și nu iubirea reciprocă. Prietenia pe baza plăcerii este întemeiată pe plăcerea pe care ne-o…

5 Comments

Aristotel despre ne/cumpătare, ne/stăpânire de sine, tărie și slăbiciune în Etica Nicomahică(cartea VII, capitolele I-X)

Oamenii cu o virtute stârnind o profundă admirație sunt rari, rari sunt acești oameni divini. Rare și bestiile care duc viciul la exces, exces al excesului, uneori datorită unor maladii. În afara acestor două dispoziții rare din sfera moralului, mai sunt viciul și lipsa de stăpânire, ca opusele virtuții și stăpânirii de sine(1145a, 1148b, 1149a). Nu este cel necumpătat un nestăpânit, iar  cel cumpătat un stăpân pe sine? Nu, pentru că necumpătarea este rea, pe când stăpânirea de sine este bună…

0 Comments