Cercul de lectură/filosofie – Thomas Hardy & Aniela Jaffé/Baruch Spinoza & Giorgio Agamben (30.09.2023) – Esplanada, Constanța

În perioada următoare vom relua activitatea cercurilor de lectură și de filosofie în orașul Constanța. Prima noastră revedere va presupune desfășurarea simultană a celor două cercuri, unde vom discuta despre „Tess D'Urberville” de Thomas Hardy (1982, București, 1982, trad. Catinca Ralea & Eugenia Cîncea) și „Apariții. Fantome, vise și mituri: o interpretare psihologică” de Aniela Jaffé (2015, București, Humanitas, trad. Daniela Ștefănescu), precum și despre Cartea a III-a („Despre originea și natura afectelor”) din „Etica” de Baruch Spinoza (1957, București, Editura…

0 Comments

Întoarcerea lui Spinoza dinspre ,,Deus sive natura” către natura și originea sufletului (cartea II din ,,Etica’’)

În demonstrația sa numită ,,etică’’, folosind metoda geometrică, Baruch Benedictus Spinoza a legat strâns și riguros: Dumnezeu, natura și existența lucrurilor. Se citește pe sine prin atributul gândirii, Deus, natura lucrurilor, în cele câteva zeci de pagini din cartea I? Unde Spinoza face o teorie a naturii lucrurilor, o ontologie, o onto-teologie a lui Dumnezeu cu o infinitate de atribute și de moduri…nu nici vorbă: adevărul nostru este precum câinele față de constelația cu același nume. Cartea I despre Deus sive…

1 Comment

‚‚Etica” lui Spinoza demonstrată geometric începând cu ,,Deus sive Natura’’ (cartea I)

Știm, câte capete atâtea păreri, fiecare cu gustul lui, ș.a., aceste ziceri și zicători apar pentru că mulțimile mai degrabă își imaginează lucrurile decât le cunosc, oamenii nu explică natura lucrurilor, ci doar folosesc imaginația, construind existențe imaginare, în locul celor raționale. Ne încântă simțurile, lucrurile sunt atrăgătoare sau respingătoare, sunt plăcute sau urâte, frumoase, ordonate sau dezordonate, ele toate trebuie judecate după natura și puterea lor, nu după prejudecățile noastre cu privire la ele, prejudecăți la care ținem plecând de…

3 Comments

Contraistoria filosofiei (vol. 3) – Libertinii barocului, adică libertinii fideiști și libertinii panteiști ai lui Onfray

Cum putem să definim un libertin al barocului?  Termenul de libertin a apărut pentru prima dată în secolul al XVI-lea, iar semnificația sa epistemologică provine din cuvântul latin „libertinus”, adică libert. Totuși, în perioada barocului, cuvântul respectiv servea atât pentru definirea ereticilor, cât și pentru cea a reformaților sau a heterodocșilor...sau, după cum afirmă Onfray, a oricărei persoane care refuza să creadă în Dumnezeul creștin al Bisericii catolice, apostolice sau romane. Altfel spus, libertinul este acea persoană care respinge dogma religioasă,…

3 Comments