Etica lui Spinoza, partea a III-a, unde conatus-ul cititorului se extinde bucurându-se de cunoașterea naturii afectelor

Nu blestemăm, nu batjocorim, nu aruncăm în domeniul absurdității și îngrozitorului afectele și pasiunile omului, ci le integrăm în cunoașterea naturii. Fiindcă ele nu sunt ceva rupt de natura lucrurilor, ele sunt naturale, țin de legile comune naturii. Înțelegerea și nu damnarea afectelor, cunoașterea naturii lor, nu etichetarea nebuniilor omului ca vicii, fiind vorba de natura lucrurilor, totdeauna aceeași, virtutea și puterea ei fiind mereu la fel, doar formele se schimbă. În fizic și în suflet, legitatea naturii este prezentă. Ura…

0 Comments

Constantin Noica despre ‚‚Mathesis sau bucuriile simple’’ sau cultura ca exces al vieții

‚‚Cultura crește din excesul vieții asupra ei înșiși…e adevărul nostru, e ordinea după chipul și asemănarea noastră’’  Cultura nu-i opusul vieții, ea este încă viață, este chiar excesul vieții, excesul biologiei, nu doar transfigurare a biologiei, ce pare să pună în centru tot biologia, nu cultura. Experiențele religioase au scos la iveală posibilitățile spirituale ale omului, experiența științifică posibilitățile sale culturale, cultura omenească este adevărul nostru, este ordinea construită de noi, este lumea omului, este omul însuși. Spiritul uman se caută…

3 Comments

Hermann Hesse – ‘‘Francisc de Assisi’’, un sfânt de mileniu II ca ‘‘o poezie pură și dulce’’

Negustorul bogat Bernardone, tatăl lui Francisc, văzând că fiul lui nu-și bagă mințile în cap după o chelfăneală strașnică și o zăvorâre la domiciliu, l-a reclamat pe Francisc pentru a-l dezmoșteni. Autoritatea orașului Assisi a trimis cazul tribunalului spiritual pentru că Francisc își vânduse ce avea și plecase de acasă pentru a trăi la marginea orașului într-o grotă, ajutând la reconstruirea unei capele. În fața tribunalului episcopal, tatăl l-a renegat iar Francisc s-a dezbrăcat cu umilință în fața tuturor de hainele…

0 Comments

‘‘Învățarea seninătății’’ printre ‘‘Stările sufletești’’ cu Christophe Andre

  ‘‘Orice om este discipolul unui cuvânt profund’’ (Victor Hugo), astfel că o parte din cuvintele acestei cărți valoroase pot fi folosite de cititor ca mantre constructive împotriva cuvintelor distructive, adânc sădite în mintea noastră, atât de adânc, încât ele devin ca un jurământ uitat, noi devenind fideli unui astfel de jurământ uitat (Pessoa), afirmat de atâtea ori că devine un automatism inconștient precum: ’’este o catastrofă’’, ’’ești un om de nimic’’, ’’nu o meriți’’ etc. (pp. 471, 440, 470).  ‚‚Să…

1 Comment