Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice

Iubirea platonică și Eros ca drum spre absolut Statuia lui Platon din Atena, Grecia. În Grecia Antică, iubirea a fost interpretată atât ca forță fundamentală a universului (Empedocle), a cărei dominație asupra luptei le permite celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) să se unească, cât și ca forță demonică ce are capacitatea de a-i afecta pe oameni și pe zei deopotrivă (după cum afirma Corul din „Antigona”). Iubirea are ca scop recăpătarea stării primordiale, a unității pierdute (mitul lui…

1 Comment

‚‚Etica” lui Spinoza demonstrată geometric începând cu ,,Deus sive Natura’’ (cartea I)

Știm, câte capete atâtea păreri, fiecare cu gustul lui, ș.a., aceste ziceri și zicători apar pentru că mulțimile mai degrabă își imaginează lucrurile decât le cunosc, oamenii nu explică natura lucrurilor, ci doar folosesc imaginația, construind existențe imaginare, în locul celor raționale. Ne încântă simțurile, lucrurile sunt atrăgătoare sau respingătoare, sunt plăcute sau urâte, frumoase, ordonate sau dezordonate, ele toate trebuie judecate după natura și puterea lor, nu după prejudecățile noastre cu privire la ele, prejudecăți la care ținem plecând de…

4 Comments

Contraistoria filosofiei (vol. 3) – Libertinii barocului, adică libertinii fideiști și libertinii panteiști ai lui Onfray

Cum putem să definim un libertin al barocului?  Termenul de libertin a apărut pentru prima dată în secolul al XVI-lea, iar semnificația sa epistemologică provine din cuvântul latin „libertinus”, adică libert. Totuși, în perioada barocului, cuvântul respectiv servea atât pentru definirea ereticilor, cât și pentru cea a reformaților sau a heterodocșilor...sau, după cum afirmă Onfray, a oricărei persoane care refuza să creadă în Dumnezeul creștin al Bisericii catolice, apostolice sau romane. Altfel spus, libertinul este acea persoană care respinge dogma religioasă,…

3 Comments