Spre Pilișca/Piliștea nici un om, urmele pierzându-se treptat cam la un kilometru de vârf unde zăpada devenea tot mai mare. Drumul dinspre Dobârlău, urcând șerpuitor și lent pe dealuri, apoi pe coama munților Întorsurii, acest drum învăluit în tăcere deschide privirile departe spre Bucegi, spre Brașov, spre depresiunea unde satele, casele, oamenii, animalele, copacii dorm sub trei pături ca niște uriașe albe valuri nemișcate. Zăpada pe pământ, peste plante și locuirea oamenilor. Norii coborâți acoperind cu blândețea lor pufoasă depresiunea, animalele,…