Exerciții de meditație pentru depășirea depresiei (și nu numai), alături de Mark Williams, John Tesdale, Zindel Segal și Jon Kabat-Zinn

Relația dintre depresie, gânduri și dispoziții afective În multe dintre cazuri, depresia se dezvoltă ca reacție la evenimentele de viață tragice sau ca urmare a schimbărilor profunde din viața unei persoane. Însă indiferent de etiologie, această tulburare facilitează formarea unor conexiuni puternice între stările de tristețe și gândurile noastre negative, astfel încât o persoană care suferă de depresie se poate confrunta cu gânduri distructive chiar și în urma stărilor trecătoare sau neînsemnate de tristețe. Și cum dispoziția afectează gândurile, iar acestea…

4 Comments

,,Mindfulness pentru începători’’ cu Jon Kabat-Zinn

Mindfulness nu este o tehnică de relaxare, nu este o tehnică magică de luptă contra stresului. Mindfulness nu este o tehnică, este un fel de a fi, prin care unii dintre pacienții de la ,,Clinica de reducere a stresului'' simt că și-au luat viața înapoi. Există o mulțime nemăsurată de tehnici diferite de meditație, dar meditația nu are legătură cu tehnicile, tehnicile sunt doar metode, oferindu-ne modalități mai bune de a relaționa cu realitatea, care se află deja aici. Realitatea otrăvită…

3 Comments

,,Meditați cu noi’’ ne îndeamnă Christophe André și 21 de experți în meditație

De ce să medităm? Foloasele sunt multe, însă meditația doar pentru foloase ar fi limitată, despre acest aspect vorbind și maeștrii zen. Meditația își este suficientă sieși și nu este mijloc pentru altceva. Când se meditează pentru a nu fi stresat, se instrumentalizează meditația, ea devenind o tehnică, însă de fapt nu mai medităm. Fiindcă intrarea în meditație este intrarea necondiționată în prezentul viu. Meditația ține de o artă de a trăi. Meditația ne transformă, ne liniștește, tocmai pentru că nu…

4 Comments