Cercetarea tehnicilor spirituale panindiene în „Patañjali și Yoga” de Mircea Eliade

Ce este Yoga? Etimologia termenului Yoga ne indică faptul că acesta provine din termenul „yuj”, care se traduce prin „a lega laolaltă” sau „a ține strâns”, de unde și latinescul „jungere” sau „jungum”. Toate tehnicile ascetice și toate metodele de meditație din Sāṃkhya pot fi incluse sub termenul Yoga, existând o Yoga „clasică” (așa cum o regăsim în tratatul intitulat „Yoga-Sūtra”, de Patañjali), diverse forme de Yoga „populare” și altele de Yoga nebrahmanice. Yoga presupune detașarea de materie, sustragerea omului din…

1 Comment

‚‚Etica” lui Spinoza demonstrată geometric începând cu ,,Deus sive Natura’’ (cartea I)

Știm, câte capete atâtea păreri, fiecare cu gustul lui, ș.a., aceste ziceri și zicători apar pentru că mulțimile mai degrabă își imaginează lucrurile decât le cunosc, oamenii nu explică natura lucrurilor, ci doar folosesc imaginația, construind existențe imaginare, în locul celor raționale. Ne încântă simțurile, lucrurile sunt atrăgătoare sau respingătoare, sunt plăcute sau urâte, frumoase, ordonate sau dezordonate, ele toate trebuie judecate după natura și puterea lor, nu după prejudecățile noastre cu privire la ele, prejudecăți la care ținem plecând de…

4 Comments

Cunoașterea la Kant, în „20 de întrebări și răspunsuri despre Immanuel Kant” de Mircea Flonta

Una dintre facultățile implicate în cunoaștere este rațiunea, privită de către Kant ca o „instanță supremă care decide asupra tuturor pretențiilor ce privesc cunoașterea” (pag. 14) și care se supune doar legilor pe care și le dă ea însăși. Rațiunea este o facultate a ideilor, idei pe care filozoful le diferențiază de cunoștințele propriu-zise, obținute de celelalte două facultăți ale cunoașterii: sensibilitatea și intelectul. Deși suverană, rațiunea umană are puteri limitate – „ele nu sunt pe măsura celor mai înalte aspirații…

5 Comments