Franco Volpi și ,,Nihilismul’’: de la Stirner și Nietzsche la Heidegger și Severino

,,Nihilistul este un om care nu se înclină înaintea nici unei autorități, care nu crede în nici un principiu necontrolat, indiferent de stima ce o poartă ceilalți pentru acel principiu’’, spune Turgheniev printr-un personaj din ,,Părinți și copii’’. Bazarov, eroul lui Turgheniev, este omul nou, negator al ordinii existente, eroul al timpului, luptător cu tradiția și valorile pentru a-și îndeplini misiunea socială. Turgheniev nu este inventatorul termenului de nihilist, în schimb a fost popularizatorul lui. ,,Republica drepturilor omului nu este nici…

0 Comments

,,Hermeneutica’’ și istoria ei prezentă la Grondin

„Nu există fapte, doar interpretări” (Nietzsche), maxima directoare pentru hermeneutica relativistă postmodernă ar putea fi de asemenea o expresie reprezentativă pentru importanța hermeneuticii. Trei etape sau înțelesuri ale hermeneuticii Întâi, cel mai vechi înțeles este cel de interpretare, dacă nu corectă,  cât mai întemeiată pe anumite reguli când interpretul se confruntă cu ,,ambigua”, adică pasaje obscure sau șocante...Fiind auxiliară, arta interpretării textelor s-a dezvoltat legata de retorică, în cadrul teologiei, dreptului, filologiei ca „hermeneutica sacra, juris, profana”. Quintilian, Augustin, Origene, protestanții,…

0 Comments

Nolte despre național-socialism, Hitler și fascism

Teoria rasială Nu este sigur dacă Hitler i-a citit pe Gobineau sau Chamberlain, dar cunoștea idei din teoria rasială, cei doi putând fi considerați mentorii lui, dar nu numai ei au influențat viziunea rasială a lui Hitler. Rasele se amestecă și ajung la ,,egalizare’’ prin istoria, ce este un timp al decăderii, marile orașe fiind cele în care apare debandada rasială, sclavii pervertiți ai tendințelor de revoltă și spre revoluție ieșind din ,,mocirla stătută a maselor de rasă inferioară din propriul…

1 Comment

Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice

Iubirea platonică și Eros ca drum spre absolut Statuia lui Platon din Atena, Grecia. În Grecia Antică, iubirea a fost interpretată atât ca forță fundamentală a universului (Empedocle), a cărei dominație asupra luptei le permite celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) să se unească, cât și ca forță demonică ce are capacitatea de a-i afecta pe oameni și pe zei deopotrivă (după cum afirma Corul din „Antigona”). Iubirea are ca scop recăpătarea stării primordiale, a unității pierdute (mitul lui…

1 Comment

Omul problematic și neliniștile lui Gabriel Marcel

Condamnarea neliniștii azi se face dintr-o perspectivă bio-sociologică, pentru că omul pradă neliniștilor nu mai este capabil să dea randament satisfăcător, să-și exercite funcțiunile și sarcinile cu toată inima. Neliniștea și moartea sunt condamnate la uitare, realitățile sunt fardate pentru ca omul să-și îndeplinească eficient obligațiile și funcțiile, iar apoi să lase locul altuia, spune Gabriel Marcel. Sentimentalismele americane sau eliberarea proletariatului de neliniștile nesănătoase de sorginte burgheză sunt căi prin care omul este redus la o unitate de funcționare, la…

1 Comment

Giovanni Reale îndemnându-ne către ,,Înțelepciunea antică’’ pe noi cei supuși celor 10 măști ale nihilismului

Îndemnurile mele sunt medicamente utile, nu vindecă bubele, dar le împiedică să se întindă, spune Seneca. Ele sunt îndemnuri pentru bubele sufletului, suflet fără de care omul nu poate fi întru totul sănătos. Are omul doar trupul sănătos? E doar un nebun ce delirează. Pentru sufletul său bolnav, mângâierile filosofiei au fost cele care l-au sculat pe Seneca din patul unde bolea. Reale vrea să readucă înțelepciunea antică în cenușa prezentului, dar sclipirile filosofiei cărora Seneca le datorează viața, nu sunt…

1 Comment

„Privind soarele în față” sau privind moartea în față cu Irvin Yalom

  Pornind de la maxima lui François de la Rochefoucauld – „Soarele și moartea nu pot fi privite în față”, Irvin Yalom își propune să facă posibilă confruntarea cu moartea prin privirea ei în față, căci „A privi moartea în față, cu asistență profesională, nu numai că atenuează groaza, dar face viața mai intensă, mai prețioasă, mai plină de savoare” (p. 222). În acest demers, autorul apelează la numeroase cazuri întâlnite în practica psihoterapeutică, prin exemplificarea cărora încearcă să indice cum…

0 Comments

Căutând ‘‘Adevărul’’ ghidați de Simon Blackburn, ‘‘călăuza rătăciților’’

‘‘Adevărul’’ lui Blackburn nu-i doar o carte de filosofie analitică, cu o metodă și un discurs la modă, ci și o luptă pentru adevăr, pentru un adevăr sau mai multe, ori cel puțin pentru eliminarea unor erori. Dar mai există adevăr în epoca noastră a multiculturalismului, a relativismului, a interpretării fără fapte, a înțelegerii doar perspectiviste? Pentru Blackburn, și nu numai pentru el, relativismul, ce pare eliberator de absolutism, are efecte insuportabile. Însă nu poți scăpa prea ușor de relativism, mai…

0 Comments

O poveste de secol XIX a filologului Ernest Renan despre “viața lui Iisus”

‘‘Dacă Iisus ar reveni printre noi, el ar recunoaște ca discipoli nu pe cei care pretind că-l cuprind în întregime în câteva fraze din catehism, ci pe cei care lucrează pentru a-l continua’’(pp. 278-279). Să fie această credință dinspre sfârșitul cărții, una de autojustificare? Probabil anticipând scandalizarea multor credincioși declarați, și nu numai, din cauza cărții lui? Specialistul în limbi orientale și călătorul Ernest Renan  vrea să povestească viața unui om, a unui om extraordinar, dar a unui om, viață contopită…

0 Comments