Schițe poetice (II)
Schiță a unui tren deshidratat în Marea Moartă Trenul vieții aleargăNu oprește în nici o stațieFuge nebun pe șineZboară de pe eleLe devoreazăTrenul vieții mele nu are stațieFuge încontinuuZac singur pe bancă rece și tare de pieleTimpuri noi, timpuri vechiTrenul ăsta este singurNu oprește în gară pentru a-și găsi perecheTrenul fuge, nu are semnal de statȘuieră nebunRefulare a frustrărilor, scoate scânteiÎn timp rugineșteTrenul meu nu are stațieSe descompuneCompune momente și la final le descompuneCă niște boli autoimune Universus Amândoi am fost…