Munții Baiului: Predeal – Cabana Gârbova – Azuga

            Am intrat pe traseu la ora 9:45 aproximativ. Deși nu pornim propriu-zis din gara Predeal, marcajele cu triunghi albastru sunt ușor de observat și de urmărit, iar în cazul în care nu reușiți să le zăriți puteți să înaintați folosindu-vă de marcajele pentru traseul bicicliștilor spre Azuga. Începând de la gară, aceste trasee merg împreună până la tunelul de trecere (aflat pe partea stângă a șoselei) spre Pârtia Clăbucet, unde ne îndreptăm și noi în acord cu harta traseului.            …

0 Comments

7 munți pe ale căror poteci ai putea să-ți drumețești gândurile și pașii

Tarcău Din grupa Carpaților Orientali, munții Tarcău sunt mai puțini cunoscuți. Valea Trotușului este o cale de acces. Traseele marcate sunt cvasi-inexistente. Un marcaj vechi existând din Brusturoasa prin Camenca. Nu l-am ales. Doar cu harta am ajuns prin Ghimeș-Tărhăuși pe drumuri inexistente pe hărți, drumuri forestiere bune, construite de exploatatorii de lemn ce se uitau la noi ca la extratereștri.  După ce am depășit drumurile forestiere, peisajele cu versanții acoperiți de zăpadă, ceața învăluind totul te transpunea parcă într-o altă…

8 Comments