Cercetarea tehnicilor spirituale panindiene în „Patañjali și Yoga” de Mircea Eliade

Ce este Yoga? Etimologia termenului Yoga ne indică faptul că acesta provine din termenul „yuj”, care se traduce prin „a lega laolaltă” sau „a ține strâns”, de unde și latinescul „jungere” sau „jungum”. Toate tehnicile ascetice și toate metodele de meditație din Sāṃkhya pot fi incluse sub termenul Yoga, existând o Yoga „clasică” (așa cum o regăsim în tratatul intitulat „Yoga-Sūtra”, de Patañjali), diverse forme de Yoga „populare” și altele de Yoga nebrahmanice. Yoga presupune detașarea de materie, sustragerea omului din…

1 Comment

Kierkegaard – ‚‚Frică și cutremur’’ cu Avraam, cavalerul credinței

Un om ‘‘a devenit măreț pentru că a sperat posibilul; altul pentru că și-a pus nădejdea în eternitate. Dar cel care a nădăjduit imposibilul a devenit mai măreț decât toți… Cel care a înfruntat lumea a devenit măreț învingând lumea, iar cel ce s-a înfruntat pe sine a devenit măreț învingându-se pe sine; dar Acela care s-a luptat cu Dumnezeu a devenit mai măreț decât toți’’(pp. 66-67). Avraam s-a luptat cu Dumnezeu, biruind încercarea supremă la care a fost supus pentru…

3 Comments