spinoza

,,Etica’’ lui Spinoza, ultima parte: unirea înțeleptului cu slava divină este unirea cunoașterii cu iubirea, adică virtutea, fericirea și libertatea omului ca iubire de sine a lui Dumnezeu
Cătălin Spătaru / Filosofie

,,Etica’’ lui Spinoza, ultima parte: unirea înțeleptului cu slava divină este unirea cunoașterii cu iubirea, adică virtutea, fericirea și libertatea omului ca iubire de sine a lui Dumnezeu

Omul cult și înțelept este mai puternic decât cel ignorant și incult. Afectele sunt gânduri confuze care ne înrobesc și ne fac nefericiți. Cunoașterea clară și adecvată a surselor afectelor, exercițiul de a ajunge la idei, clarificând confuzia gândurilor noastre, ne face să suferim mai puțin. Trebuie să gândim ce aduce liniștea, să rupem afectele noastre de ideile despre cauzele exterioare care ne produc acele afecte, înlocuind aceste idei cu unele adevărate. Dorințele și poftele care au la bază idei adevărate…

0 Comments
21 iulie 2026
,,Etica’’ lui Spinoza: robia omului sub puterea afectelor, cunoașterea și viața rațională (Cartea IV)
Cătălin Spătaru / Filosofie

,,Etica’’ lui Spinoza: robia omului sub puterea afectelor, cunoașterea și viața rațională (Cartea IV)

Ar vrea să-și controleze afectele, dar nu reușește. Vede că afectele îi aduc răul, însă rămâne încătușat de ele și se comportă ca un rob. Stăpânul naturii, omul nu este stăpân la el acasă, în casa lui interioară unde domnesc dezordinea și arbitrariul. Întâmplarea îi supune cursul vieții, un curs ca al unui bețiv, cursul unei corăbii conduse de un timonier beat, o corabie beată pe apele existenței.   Puterea omului este limitată (prop III), chiar dacă adevărul ni se prezintă,…

0 Comments
9 martie 2025
Etica lui Spinoza, partea a III-a, unde conatus-ul cititorului se extinde bucurându-se de cunoașterea naturii afectelor
Cătălin Spătaru / Filosofie

Etica lui Spinoza, partea a III-a, unde conatus-ul cititorului se extinde bucurându-se de cunoașterea naturii afectelor

Nu blestemăm, nu batjocorim, nu aruncăm în domeniul absurdității și îngrozitorului afectele și pasiunile omului, ci le integrăm în cunoașterea naturii. Fiindcă ele nu sunt ceva rupt de natura lucrurilor, ele sunt naturale, țin de legile comune naturii. Înțelegerea și nu damnarea afectelor, cunoașterea naturii lor, nu etichetarea nebuniilor omului ca vicii, fiind vorba de natura lucrurilor, totdeauna aceeași, virtutea și puterea ei fiind mereu la fel, doar formele se schimbă. În fizic și în suflet, legitatea naturii este prezentă. Ura…

2 Comments
31 octombrie 2023
Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice
Acostăchioaei Ana-Maria / Cătălin Spătaru / Filosofie / Istorie / Literatură / Psihologie / Radu Mihai / Religie

Istoria iubirii lui Simon May sau a căutărilor înrădăcinării ontologice

Iubirea platonică și Eros ca drum spre absolut Statuia lui Platon din Atena, Grecia. În Grecia Antică, iubirea a fost interpretată atât ca forță fundamentală a universului (Empedocle), a cărei dominație asupra luptei le permite celor patru elemente (pământ, aer, foc și apă) să se unească, cât și ca forță demonică ce are capacitatea de a-i afecta pe oameni și pe zei deopotrivă (după cum afirma Corul din „Antigona”). Iubirea are ca scop recăpătarea stării primordiale, a unității pierdute (mitul lui…

1 Comment
19 septembrie 2020
,,Ideea de natură’’ într-o istorie a gândirii cosmologice europene scrisă de Collingwood
Cătălin Spătaru / Filosofie / Istorie / Știință

,,Ideea de natură’’ într-o istorie a gândirii cosmologice europene scrisă de Collingwood

Cele trei cosmologii Lumea modernă a preluat ideile de proces, de schimbare și de dezvoltare din studiul istoriei (secolul XVIII – Turgot și Voltaire), ideea de progres transpusă în cercetarea naturii avea să devină cunoscută prin termenul evoluție. Analogia dintre dezvoltarea și progresele din istorie cu cele din natură este cea care stă la baza cosmologiei moderne. Gândirea naturii la greci avea ca analogie microcosmul (omul) și macrocosmosul (natura), iar cosmologia renascentistă (secolele XVI-XVIII) avea ca analogie: natura ca operă a…

0 Comments
26 aprilie 2020
„Mic tratat al marilor virtuți” de André Comte-Sponville
Acostăchioaei Ana-Maria / Filosofie / Literatură

„Mic tratat al marilor virtuți” de André Comte-Sponville

  „Mic tratat al marilor virtuți” este continuarea îndelungatei reflecții îndreptate timp de mii de ani asupra virtuții, pe care André Comte-Sponville o face pentru a oferi contemporaneității un suport, un ghid pentru practicarea moralei prin învățarea virtuții. Lucrarea examinează virtuțile pe care autorul le consideră a fi cele mai importante – marile virtuți necesare înțelegerii felului în care omul poate să trăiască bine, în conformitate cu legea morală. Apărută într-un domeniu consolidat de lucrările unor mari gânditori precum Aristotel, Spinoza,…

0 Comments
24 mai 2019
‘‘Învățarea seninătății’’ printre ‘‘Stările sufletești’’ cu Christophe Andre
Cătălin Spătaru / Literatură

‘‘Învățarea seninătății’’ printre ‘‘Stările sufletești’’ cu Christophe Andre

  ‘‘Orice om este discipolul unui cuvânt profund’’ (Victor Hugo), astfel că o parte din cuvintele acestei cărți valoroase pot fi folosite de cititor ca mantre constructive împotriva cuvintelor distructive, adânc sădite în mintea noastră, atât de adânc, încât ele devin ca un jurământ uitat, noi devenind fideli unui astfel de jurământ uitat (Pessoa), afirmat de atâtea ori că devine un automatism inconștient precum: ’’este o catastrofă’’, ’’ești un om de nimic’’, ’’nu o meriți’’ etc. (pp. 471, 440, 470).  ‚‚Să…

1 Comment
22 februarie 2017