‚‚Nu sper nimic de la lume, nu învăț nimic, nu vreau nimic; n-am nevoie, prin grația Domnului, nici de binele, nici de autoritatea nimănui’’ spune domnul Pascal, îndrăznind mai mult: ‚‚ceea ce condamn eu este condamnat în ceruri. Ad tuum, Domine Jesu, tribunal apello’’ (p. 18). Nu de Roma eternă îi pasă lui Pascal, ci la tribunalul din ceruri apelează. Nici de rațiunea pe care ar vrea-o umilită, nici de Descartes, de Roma și de Biserica care doarme precum Petru,…