O fată se zăreşte pe bancă. Părul ei se contrastează cu cireşii înfloriţi care o adăpostesc cu umbra lor, de fierbintele soare. Stă, pierzându-se cu vederea în gol, rezemată pe spate. Îşi aprinde ţigara. Se învăluie într-un nor de fum, gri ca și cerul ameninţător. Ea dependentă de el, fumul, el ţigara se stinge pentru ea. Trage un fum, se pierde înăuntrul ei parcă contemplând. Moartă de vie închide ochii, vie de moartă îi deschide. Ochii căprui, accentuaţi de albul clar şi strălucitor, sunt ascunşi de pleoapele negre de durere. Parcă, un sentiment greu ca mirosul tutunului ars i se schiţează pe chipul lin. Un zâmbet uşor ca o pană apare în colţul buzelor inundate de rujul vişiniu. Duce mâna la pachet, scoate o altă ţigară subţire cu un gest fin. Mâinile îi sunt catifelate şi par fragile. Scapă pachetul pe jos, îl ridică cu un gest rapid. Picioarele, la fel de fine şi catifelate, sunt ascunse de blugul albastru. Corpul ei este ca o nestemată, mii de faţete perfecte. Liniştea este ucisă de sunetul unui telefon. Era al ei. Brusc ea se evaporă prin fumul lăsat în urmă. Niciodată nu o să uit acea fată cu părul roşcat şi parfumul fum.
Sursă poză: imgfave.com
