Domnul K., personajul lui Kafka și al lui Vișniec, poate fi eliberat, dar nu poate rămâne liber. Eliberarea este o libertate iluzorie. În afara coloniei penitenciare, în care oamenii sunt numere precum în lagărele comuniste sau naziste, iar fețele deținuților sunt prea puțin importante pentru gardieni, mai există o lume liberă. O lume liberă unde deținuții eliberați își pot recăpăta contururile fețelor șterse, își pot redobândi personalitatea strivită în penitenciar. Dar lumea liberă, cea democratică depinde tot de resturile coloniei penitenciare. Cei eliberați sunt liberi să moară de foame, dar dacă vor să trăiască trebuie să devină dependenți de satisfacerea nevoilor fizice. De aici incertitudinea perpetuă a libertății nevoită să accepte măcar niște resturi de la masa bogată a celor din penitenciar, a celor ce primesc haine și mâncare în schimbul acceptării lanțurilor supunerii.
Domnul K. eliberat este privit cu suspiciune de cei liberi, precum Occidentul pe cei eliberați din lagărul comunist, într-adevăr unii dovedindu-se a fi fost spioni. Esticii ce reușeau să se strecoare prin Cortina de Fier ajungând în lumea liberă și tăbârând pe mormanul de electronice aruncate de occidentali, certându-se pe ele, semănau cu cei eliberați din romanul lui Vișniec care se certau pe resturile, pe gunoaiele aruncate din Penitenciar. Fiindcă, nu este și lumea consumeristă un penitenciar? Gardienii se plâng că nu mai există ordine ca înainte în Penitenciar, iar Domnul K., pentru serviciile aduse lumii libere, dar și indirect Coloniei Penitenciare, primește o celulă, vechea celulă, din care fusese eliberat, pe care ezita s-o părăsească, pe care nu știa cum s-o părăsească, ce fusese un mijloc de recunoaștere a identității sale, care-i dăduse recunoașterea celorlalți: liberi și deținuți, deținuți eliberați, oameni liberi ce renunțau la libertate pentru siguranța îngrijirii și a mâncării.
Destinul omului se joacă între necesitățile vieții de care societatea sau penitenciarul se folosește pentru a-l controla și eliberarea temporară de ele, ce nu aduce neapărat libertatea, ci poate aduce o altă dependență, o iluzie a independenței, autodistrugerea sau o luptă pentru eliberarea reînnoită. Libertatea este o mare promisiune, neonorată decât cu temporara eliberare de condamnarea la a asculta sau a fi dependent de ceva sau de cineva. Dar libertatea nu este dobândită, ci se lasă promisă printr-o nouă eliberare. Domnul K. vrea să convingă un muribund că este liber, iar el respingea înjurând aceasta. Domnul K. nu înțelesese schimbul dintre lumea liberă și spațiul claustrării. Încât această înțelegere duce la alt nivel posibilitatea sau imposibilitatea libertății. Scena cu cei liberi adormiți, constituind un uriaș animal, Domnul K cuprins de iluzia binelui și sfârșitul omului muribund acoperit de iluziile binelui, ține la distanță amăgirile în ce privește lumea liberă și luciditatea noastră.
Această carte este și un omagiu dureros adus scriitorului Franz Kafka, profet al pierderii omului în construcția societății, controlat chiar prin promisiunea libertății ratate în mod perpetuu.
Domnul K., eliberat de atâtea ori prin revoluții și căderi de dictaturi, nu este liber. Așteaptă doar următoarea eliberare sau resemnat se odihnește mulțumit în celula sa. (Cătălin Spătaru)
Radu Mihai:
Ce înseamnă libertatea când fiecare dintre noi percepe acest termen într-un mod diferit? Mai mult decât atât, putem vorbi despre libertate ca fiind un concept cu adevărat valabil în lumea noastră? Libertatea poate fi politică, interioară, sau poate reprezenta capacitatea fizică a individului de a realiza ceea ce își dorește pe plan fizic, implicit deplasarea, care, în zilele noastre, a ajuns la cel mai dezvoltat nivel din istoria umanității. Totuși, mai putem numi libertate ceea ce elimină viața pe care am cunoscut-o până la momentul eliberării? Domnul K. se află în postura experimentării unei astfel de întâmplări.
Eliberarea din propria celulă reprezintă nu o salvare, ci o condamnare la iluzia libertății; condamnare pe care personajul o resimte, însă nu poate empatiza cu ea. Sentimentul de libertate, se pare, este oferit de ceea ce noi apreciem ca fiind modul de desfășurare al propriei noastre vieți. Domnul K. își trăiește libertatea în același spațiu limitat, doar oportunitățile și drepturile fiind cele ce își manifestă schimbarea. Dar este oare îndeajuns ca libertățile sociale să devină drepturi, atâta timp cât mediul este același? Eliberarea de sub constrângerea statutului de deținut înseamnă doar lărgirea aceluiași orizont îngrădit de mediul societății din care face parte.
Domnul K. este liber să moară, căci eliberarea din propria celulă presupune începutul luptei pentru supraviețuire. A fi liber înseamnă a nu depinde de sistem, însă moartea condiționează ființa spre a dezvolta acest ansamblu de elemente dependente unele de celelalte, tocmai pentru a putea amână finalitatea umană. Pus în postura de a-şi alege tabăra, sau, mai bine spus, sistemul, K. este incapabil de a se decide cu privire la acest aspect – incapabilitate provenită, poate, din credința sa în omenie sau din înțelegerea perspectivelor duale, însumată în decizia de a activa din ambele ipostaze.
Prețul libertății individuale este plătit cu dependența față de resturile celor „încătușați”, care, deși nu se puteau bucura de sentimentul „libertății”, aveau asigurată posibilitatea continuării vieții, fără teama față de lipsurile necesităților biologice.
surse poze:
imaginea reprezentativă și imaginea cărții sunt proprii
imaginea scriitorului de pe stiri.tvr.ro
Interesantă carte. Poate de asta zic unii că fură tocmai pentru a ajunge la închisoare, unde au adăpost și hrană.
da, ar fi buna o amnistiere la sfarsitul lui noiembrie cand da frigul:)
Pingback: „Procesul” lui Franz Kafka – Lumen in mundo
Pingback: Texte cu intenții lirice – Lumen in mundo
Pingback: ,,Nuditatea’’ lui Giorgio Agamben sau dez-văluiri despre creație, mântuire, contemporan, K., fantome, identitate digitală, trupuri goale, înviate, boulimos... | lumeninmundo