V-ați întrebat vreodată: „Cum se vede lumea când vederea dă greș?”

 Pe cât de des ați auzit că nu știm să apreciem lucrurile pe care le avem, pe atât de mult pot susține că această afirmație este adevărată. Cât de des vă bucurați de faptul că aveți capacitatea de a vedea? Cred că există un număr mult prea mic de persoane care apreciază acest aspect, în fiecare zi a vieții lor. Sunt sigur că foarte mulți dintre noi văd rar peisaje spectaculoase și monumente colosale, dar acest lucru nu trebuie să ne încătușeze sentimentul de bucurie, provocat de imaginile reflectate pe retina noastră.

 V-ați gândit vreodată la cum s-ar desfășura viețile voastre în cazul în care v-ați pierde vederea, sau măcar o parte din aceasta? O astfel de întâmplare presupune o lungă luptă, desfășurată, atât de plan interior, cât și pe plan exterior, cu propria persoană, dar și cu lumea în care trăim. În cartea ce poartă numele de „Ochiul minții”, neurologul britanic Oliver Sacks vorbește despre cazurile pe care a trebuit să le studieze și să le remedieze, în legătură cu pierderea abilității vederii, chiar și în momentul în care el devine pacient.

 Cu un limbaj accesibil tuturor tipurilor de cititori, chiar și celor ce nu au luat vreodată contactul cu subiectul neurologiei, Oliver prezintă cazurilor unor diferiți pacienți care și-au pierdut o parte din capacitatea vederii (sau chiar pe toată), în urma unor accidente vasculare cerebrale. Subiectul acestei cărți este conturat de probleme de vedere născute pe bază neuronală, de capacitatea creierului de a dezvolta noi calități, în ciuda pierderii unor anumite abilități și de psihanaliza pacienților săi. Astfel, pe parcursul cărții se întâlnesc capitole legate de afecțiuni precum alexia, agnozia, afazia sau prosopagnozia, fiind dezvăluite metode de combatere a acestora, prin adaptarea propriului creier la dorința umană de supraviețuire.

 Suntem siguri că studierea propriului nostru encefal reprezintă un paradox: creierul se studiază pe sine însuși, pentru a se putea înțelege. Totuși, aceste studii scot la iveală informații extrem de prețioase legate de modul în care acest organ este capabil să dezvolte capacități de adaptare la mediul în care trăim și la orice acțiune umană ce necesită rațiune. Personal, sunt de părere că există șansa ca encefalul uman să poată deprinde capacitatea de a înțelege orice fenomen al lumii în care trăim, motiv pentru care ne putem bucura de această oportunitate de cunoaștere.

 Știați că există persoane care nu pot vedea în trei dimensiuni? Sincer, eu nu am fost conștient de acest lucru până să citesc povestea profesoarei de neurobiologie pe nume Sue Barry, prezentată în „Ochiul minții”. Acest lucru m-a făcut să realizez cât de importantă este capacitatea noastră de a vedea lumea ce ne înconjoară. Imagina-ți-vă reacția acestei profesoare, în momentul în care a aflat că forma lumii sale este diferită de cea reală, după ani întregi în care a privit lucrurile dintr-o perspectivă bidimensională. Totodată, relatările lui Oliver Sacks, din propriul său jurnal, prezentate în cartea despre care am scris în acest articol, m-au făcut să apreciez sănătatea ochilor și a creierului meu.

 De ajuns cu aceste detalii! Dacă doriți să aflați mai multe lucruri despre afecțiuni ale ochilor, datorate atacurilor vasculare cerebrale, atunci vă invit să citiți „Ochiul minții” și vă doresc lectură plăcută!

Articol realizat de Radu Mihai.

Surse foto: elefant.ro

abcnews.go.com

amazon.com