Amintiri din cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Sven Hassel: „Blindatele morții”

 Al Doilea Război Mondial – Cea mai mare conflagrație mondială, conflictul armat generalizat care a schimbat pentru totdeauna conceptul războiului, aducându-l în stadiul de luptă a popoarelor, un legământ al violenței, ce se aștepta finalizat prin „victoria totală”. Perioada anilor 1939 – 1945 marchează apogeul suferinței umane, bazat pe o realitate creată de teroarea instaurată de regimurile politice totalitare și de acțiunile realizate în numele acestora, dar și datorită lipsei de rațiune a multor persoane din vremea respectivă. Astfel, cel de-al Doilea Război Mondial reprezintă unul dintre cele mai complexe subiecte ale istoriei umanității, mult prea dificil de explicat într-un număr atât de mic de rânduri. Cu toate acestea, există un veteran ale cărui amintiri scrise au ajuns celebre în lumea universală a literaturii, datorită informațiilor inexistente în manualele de istorie și în cărțile ce vorbesc despre această conflagrație, relatate din prima linie a frontului. Numele acestui veteran este Sven Hassel, iar ceea ce urmează să citiți se regăsește în cea de-a doua carte a acestuia, ce poartă denumirea de „Blindatele morții”.

 Incipitul este marcat de relatarea unui raid aerian petrecut pe timpul nopții, o experiență umană a căror sentimente și trăiri au fost transpuse în fiecare cuvânt al textului, explicat, în mod amănunțit, fără nici o urmă de cenzură a ceea ce s-a întâmplat în acel moment: „Orașul devenise un cuptor incandescent. Torțe vii alergau printre ruinele care ardeau cu izbucniri albastre. […] Se zbăteau, strigau și urlau cum numai oamenii și caii pot s-o facă în fața morții. Într-o clipă, un întreg crater de torpilă se umplu ochi cu aceste ființe în flăcări: femei, bărbați, bătrâni, dansând același dans macabru într-o aură orbitoare.” (pag. 15). Astfel, încă din început, cartea respectivă relatează imaginile pe care Sven Hassel a fost nevoit să le îndure în acele momente, ca soldat danez aflat în serviciul Wehrmacht-ului. Cu un limbaj simplu, accesibil și unui cititor neinițiat în lumea literaturii, autorul continuă să descriere acțiunile petrecute pe parcursul acestui eveniment, relatând uciderea rapidă a celor curpinși de flăcări, pentru a diminua suferința pe care aceștia erau nevoiți să o îndure: „Eram martorii unui spectacol oribil: copii atinși de tirul precis, mișcându-și puțin picioarele, zgâriind pământul cu degetele, apoi împietrind și arâznd pe loc. […] Din beciul Casei de copii izbucni un singur țipăt din sute de piepturi. […] Nu cred însă că Dumnezeu a auzit nesfârșita suferință a inocenților, a celor ce n-aveau nici o vină în acest război infam, nemaivăzut.” (pag.17).

 „Blindatele morții” surprinde, într-o manieră realistă, atât conflictele interioare, cât și cele exterioare ale persoanelor implicate în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. O oroare socială este reprezentată, spre exemplu, de hoții de cadavre, care acționau de fiecare dată în urma unui astfel de atac aerian, prădând fiecare corp rămas fără suflare, indiferent de sex, vârstă sau locația în cadrul căreia se întâmpla această activitate. Totodată, sunt făcute publice și evenimentele petrecute în urma raidului aerian, și anume curățarea de cadavre a orașului: „Un creier prusac metodic ordonase ca morții din aceeași pivniță să fie puși împreună. Deci primeam din când în când căzi pline cu o pastă carbonizată, alcătuită din ființe umane.” (pag. 22). „Zi de zi, făceam pe groparii. Eram beți morți, glumele noastre ajunseseră la ultima limită a obscenității, dar faptul că eram încă în stare de așa ceva ne deschidea o portiță de scăpare în fața nebuniei, căci dacă am fi stat să ne gândim…” (pag. 25). Acest roman realist-subiectiv prezintă, în același timp, părțile „nevăzute” ale acțiunilor armatei germane, scoțând în evidență lucrurile pe care soldații Wehrmacht-ului le realizau în afara câmpului de luptă, atât din plăcerea de a ucide, cât și din nevoia de a o face pentru păstrarea propriei vieți: „Au făcut ultimul drum într-un camion care-i zdruncina și care încerca să nu se împotmolească. Apoi, părură că se oferă gloanțelor noastre pentru a ne ușura sarcina. Și totul se petrecu în numele poprului german.” (pag. 40).

 Caracterizarea personajelor este realizată din punct de vedere fizic, dar și psihic, personalitatea fiecăruia dintre aceștia fiind evidențiată într-un mod detaliat, direct sau indirect, din perspectiva lui Sven sau prin intermediul acțiunilor pe care ei le realizează. Totuși, conținutul romanului menționat în rândurile anterioare aduce și povești din timpul liber al soldaților, încărcat cu acțiuni lipsite de etică și moralitate: pariuri bazate pe rezultatele unor jocuri de noroc, fără nici o urmă de corectitudine, acte de hoție înfăptuite din dorința de îmbogățire sau din dorința de hrănire, nenumăratele acțiuni de viol, dar și vizitele neplătite în cadrul bordelurilor: „Niciodată templul plăcerilor nu mai cunoscuse așa o noapte! Matroanele fuseseră tăvălite de Micuțul […] Porta, gol-pușcă, dar cu joben și în cizme, se împodobise cu un sutien negru. […] Pluto se plimba ]n costumul lui Adam, cu o curea neagră pe după gât. Toate fetele pe care reușiseră să le strângă erau în pielea goală.” (pag. 92).

Sven Hassel

 Cu toate acestea, esența poveștii se regăsește în contextul capitolelor XI și XII, în cadrul cărora este prezentat un atac realizat de către Regimentul 27 Blindate, asupra liniilor rusești de apărare, ce a avut loc pe teritoriul înghețat al Rusiei. Teama, stresul, nervii, frustrarea, nebunia, dorința de a ucide și de a scăpa cu viață, toate aceste sentimente sunt prezentate în rândurile textului respectiv, trăite intensiv pe parcursul fiecărui metru străbătut de carele de fier, ce plăteau prețul unui kilometru de teritoriu cu viețile oamenilor care se luptau pentru a îl cuceri sau pentru a îl apăra: „Focuri de armă răsunară în noapte, oamenii se pierdură și mulți săriră din tancuri, căci teama de a muri în tanc îi îngrozea. Un șir de T-34 apăru bubuind, trăgând cu toate gurile de foc. Aruncătoarele de flăcări își întinseră libile roșii către infanteriștii adăpostiți printre ruine și-i transformară în torțe vii.” (pag. 96).

Tema romanului „Blindatele morții” o reprezintă drama soldatului aflat într-un război nedorit, purtat pentru interesul politic și social al unor persoane aflate la conducerea națiunilor lumii, obligat să ucidă pentru a trăi, secat de imposibilitatea existenței unor sentimente de afecțiune, transformat într-o armă de distrugere în masă. Deși „obscen și vulgar”, Sven Hassel surprinde într-un mod complex varietatea mare de trăiri și sentimente ale celor ce au luptat și au murit în perioada 1939 – 1945, o realitate „ascunsă” de ochii majorității și care destăinuie ororile prin care umanitatea a fost nevoită să treacă, datorită semenilor lor, dar și din cauza dorinței de putere, care aproape că a distrus, în totalitate, omenirea.

Articol realizat de Radu Mihai.

Surse foto: emag.ro / www.goodreads.com / www.nytimes.com/saxo.com

Dă-i un răspuns lui diuras Anulează răspunsul

This Post Has 5 Comments

  1. calinakimu

    Cu toții suntem oripilați de ororile războaielor, conflictelor, violențelor ce s-au petrecut ȘI SE PETREC CHIAR ACUM. Suntem oripilați, dar le luăm ca pe un DAT ?! Războaiele au ajuns să fie considerate un fel de cutremure, sau uragane, față de care nu te poți opune…Oamenii fac copii, devin părinți, părinți care acceptă ca acești copii să fie carne te tun… Oare suntem nebuni cu toții?

    1. diuras

      Din păcate, omul a fost nevoit să treacă prin astfel de terori pentru a înțelege că scopul său pe Terra nu este legat de obținerea unor puteri econimice, militare sau sociale. Războiul este considerat ca fiind o artă, iar, din punctul meu de vedere, datorită acestuia, umanitatea s-a aflat extrem de aproape de limita autodistrugerii.

      1. calinakimu

        Și încă se mai află. Omenirea este în continuare confuză, egotică, cu tot ce presupune această boală…

  2. Ele

    deci, e printre primii autori pe care i-am citit, cam ca toti autorii scrie doar despre o tema, in cazul asta razboi, cred ca e cel mai calumea pe tema asta, daca vrei sa citesti lucruri care sa te ingrozeasca cu un limbaj potrivit….cartile lui sunt ceea ce cauti :)) …. e un scriitor bun ….

    1. diuras

      Sven a fost, și în cazul meu, printre primii autori cărora le-am citit o anumită operă. Mi-a picat „Gestapo” în mână, iar din acel punct a evoluat pasiunea mea pentru cărțile sale. Este, într-adevăr, un scriitor bun.