Yasushi Inoue cu ‚‚Dragostea și moartea și valurile’’, Yukio Mishima ne dă ‚‚Soare și oțel’’, ‚‚Călătoria’’ lui Natsume Soseki, ‚‚Martorul’’ adus de Juan Jose Saer sau trei japonezi și un argentinian în trecere pe noptieră

 Noptiera poate fi oriunde, timpul citirii nu doar nocturn,  în câteva zile de cei patru călători-oaspeți ne despărțim.

 Primul oaspete: Yasushi Inoue

 Pe omul acesta îl pândeam de mult. Ca să nu-mi ia prea mult timp întâlnirea, nu am ales o carte, ci o cărticică. ‚‚Dragostea și moartea și valurile’’, sună atât de reușit titlul. Trei povestiri scurte cu final neașteptat, una dintre ele dăruind cărții numele ei. Ușor de citit, poveștile curg lin, o carte de citit în scurte călătorii sau înainte de somn. Potrivită pentru oameni grăbiți ce nu au prea multă atenție și răbdare la dispoziție, dar parcă ar citi ceva. Puțină dragoste, un pic de viață, un pic de moarte, și viață, și moarte, și iubire, și viață, și valuri…

 Al doilea japonez: Yukio Mishima

 Marele Mishima, da, chiar marele Mishima nu are nevoie de mine să fie mare și nici nu pot să-i adaug plusvaloare acestui om. ‚‚Soare și oțel’’ este o carte confesivă, cu tentă biografică, un discurs plin de idei. Un spirit ce vrea să se regăsească  în trup, dincolo de acțiunea corozivă a cuvintelor, devenind una cu trupul, un trup dăltuit ca o operă de artă, cu mușchii asudați strălucind în razele soarelui, un trup devenit armă, sabia din mână fiind o prelungire a lui. ‚‚E foarte posibil ca ceea ce eu numesc fericire să coincidă cu ceea ce alții numesc momentul pericolului iminent. Lumea, în care mă contopisem fără ajutorul cuvintelor și în care mă umplusem de fericire, nu era alta decât lumea tragică’’. Citind cartea Nietzsche mi-a venit uneori în minte precum la această ‚‚beatificare a cărnii’’ luptătorului, gata de a intra în lumea tragică. Și nu singur. Deși unde sunt mai mulți de obicei prostia crește, trebuie să-i recunosc lui Mishima calea luptătorului, calea camaraderiei: ‚‚grupul însemna toate acele lucruri care nu vor putea niciodată să vină din cuvinte: sudoare, lacrimi, strigăte de bucurie sau de durere’’. Așa înțelegem de ce cuvintele sunt corozive, ele atacând săbiile, motivele luptei, a durerii suportate…și totuși calea cu măreția și tragismul ei rămâne. Cartea nu este ușoară, nu este pentru oameni fără răbdare și cu atenție de nivel mediu, este bună pentru o pajiște unde bate un soare blând, iar în depărtare sub cerul albastru parcă se aud tunuri, săbii, grupuri antrenându-se gata de a deveni arme.

 Al treilea vizitator: Natsume Soseki

 ‚‚Călătoria’’ japonezului este o încântare în stil clasic. Seamănă cu  valurile lui Inoue pentru că are poveste, plină de idei ca discursul interior a lui Mishima. Un pictor călător, căutând peisajul pe care să-l eternizeze, cugetând despre pictură și artă în genere, întâlnind bineînțeles, femeia.

 Ea: ‚‚Viața este ceea ce crezi că este. Care-i rostul să fugi în țara țânțarilor? Doar fiindcă nu ești liniștit în țara muștelor?’’

 El: ‚‚ Dar de ce să nu te duci într-un ținut unde nu-s nici muște, nici țânțari?

 – Există un asemenea loc?…dacă există arătați-mi-l. Hai, arătați-mi-l!

 – Bine, o să vi-l arăt… ’’

 Dacă i l-a arătat rămâne să vadă fiecare. De ce? Pentru că: suntem în stare de toropeală, suntem mediocri, nu  suntem în stare să evadăm din lumea asta cenușie, suntem urmăriți de întrebarea dacă orice facem ne folosește sau ne ajută reputației noastre. Așa zice călătorul nostru. Îi mulțumesc călătorului că m-a lăsat a merge o bucată de drum cu el. Peisajul căutat de pictor s-a întregit odată cu sfârșitul cărții. Și eu cred că apar în tabloul lui. Cred că și tu…

 Și dacă trenul este văzut ca un dispreț la adresa personalității umane, merită de citit în tren, eventual la întoarcerea dintr-o călătorie pe munte sau chiar pe munte în ușa cortului, sorbind un ceai, dimineața, când se ridică aburii de ceață și te uiți atent…parcă era un pictor în vale cu pânzele în spate?…

 Ultimul, dar nu ultimul, Juan Jose Saer

 Când este vorba de ‚‚Arhentina’’ mă gândesc la dragul meu Sabato sau la uriașul Borges. Și parcă tot la ei rămân căci ‚‚Martorul’’ parcă n-are nimic argentinian. Saer te invită să fii martor în istorie, în America invadată de spanioli, undeva într-un decor exotic alături de indieni la celebra ruptură a cotidianului și plonjarea în sărbătoarea lui ‚‚totul este permis’’. Canibalism, orgie, băutură, dans, toate relațiile sociale puse în paranteze, indivizii se contopesc într-un tot uitând de sine…dar după urmează…și martorul ne descrie cum cotidianul reînvie, societatea cu structurile ei se repune în mișcare, doar amintirile mai bântuie mințile indienilor ca un vis de care nu vrei a-ți aduce aminte. Dar de carte vei vrea a-ți aduce aminte, și parcă seamănă cu ce au trăit indienii, nu mai ții minte faptele dar starea plăcută rămâne. Eu niște carne de om n-aș vrea, dar parcă de la restul nu m-aș da înapoi. Sau? Tu vrei să fii numai martor? Urmează-l pe Def-ghi oricând, oriunde, de preferat pe malul mării, și vei ști ce voiești…

 Surse foto: eu, therumpus.net, pinterest.com, japan-travelers-eyes.blogspot.com,  www.plataformalavarden.gob.ar

articol de Cătălin Spătaru