Cine nu a simțit măcar o dată lângă bradul de Crăciun, cu fața luminată de stele, cum zilele pline de bucurii și de daruri sunt învăluite de un mister nedeslușit, dar simțit, trecând dincolo de pe-trecerea sărbătoririi?
Cine nu a trăit misterul zilelor de Crăciun, mister dincolo de daruri și de ,,să fim mai buni’’, poate avea încă o șansă cu Gaarder și misterul lui de Crăciun.
O fetiță sătulă de larma oamenilor cumpărând daruri de Crăciun, sătulă de ,,pălăvrăgeala din templul cumpărăturilor’’ (p. 83), un miel speriat de zgomotul și foiala caselor de marcat, Elisabet, fetița, dispare într-o pădure ninsă urmărind mielul speriat în tăcerea întunecată a brazilor, strigându-l, până când urmele lor s-au pierdut în bezna pădurii și în trecerea de nedeslușit a timpului.
Dar timpul se întoarce mereu în mod misterios la începutul lui, la începutul misterului.
În cenușă sunt uneori diamante, doar cine caută în ea le poate găsi, la fel, Joakim, cumpără un calendar de Advent vechi, ieftin, făcut de un florar și povestea plină de mister a Crăciunului reîncepe.
De la 1 decembrie până în ajunul Crăciunului într-o călătorie geografică din Norvegia până la Bethleem, într-o călătorie istorică din prezentul citirii romanului până la re-nașterea lui Isus și culcarea lui într-o iesle, misterul Crăciunului este retrăit prin citirea calendarului Advent de către Joakim, prin scrierea lui Gaarder.
Încă o poveste? Încă o ficțiune despre Crăciun?
Acel ceva trăit lângă bradul, axis mundi, ce unește cerul și pământul, în lumina stelelor, acel mister se redeșteaptă prin această poveste făcând-o realitate în propria existență a cititorului.
Cititorul călătorește alături de Elisabet, de miel, de îngeri, de Quirinus, de Augustus, îl întâlnește pe marele Nicolae al Mirelor Lichiei, origine a lui Nicolae/Crăciun cel darnic, merge alături de magi, de păstori, care refac mereu călătoria pentru a se închina Celui culcat în iesle.
Cu viteza îngerilor, parcurgând anii ca pe niște durate scurte, călătorii spre Bethleem nu sunt invizibili, speriind sau bucurând pentru o clipă angelică pe cei întâlniți, uitându-se uimiți dacă au văzut bine sau a fost doar o amăgire, povestind despre întâlnirea cu aceste personaje misterioase.
Elisabet și călătorii spre Betleem nu puteau să nu-l întâlnească pe Bach în călătoria lor istorică și geografică, un Bach cu muzica lui divină, frumusețea muzicii înlăcrimând ochii Elisabetei (p. 34).
Ajunul Crăciunului și ultima zi din calendarul Advent nu aveau să dezlege decât misterul calendarului, și în parte pe cel al florarului, al fetiței dispărute, negăsite, regăsite.
,,Marea seamănă cu un platou albastru…cu margini aurite’’(p. 138), aici este ceva din misterul Crăciunului, el rămâne cu nemărginirea lui, dar trăim repetarea lui luminoasă, în re-trăirea lui zilele sunt mai valoroase ca aurul, misterul vieții este retrăit prin (re)naștere, o renaștere ce deschide cercul vieții eterne ce pare să se închidă cu învierea o alt fel de re-naștere.
Învierea ca re-naștere din moarte este pregătirea re-nașterii de Crăciun, iar re-nașterea de Crăciun pregătește învierea, mereu în cercul vieții eterne, ce de fapt nu se închide/deschide niciodată.
Misterul începutului ce este sfârșit și al sfârșitului ce este început rămâne pentru totdeauna de retrăit. Crăciunul este adevărata zi de naștere a fiecărui om, când în pace regăsește misterul nemărginit al existenței, mister ce dispare printre cutii, mâncăruri, imagini și urări, spulberate ca spuma valurilor mării albastre cu margini aurite, când desfăcându-ne de ele simțim că a venit și altceva printre ramurile bradului, în lumina stelelor.
scris de Cătălin Spătaru
Sursă:
Jostein Gaarder, Misterul de Crăciun, trad. Aurora Kanbar, editura Univers, București, 2004
surse poze: printrecarti.ro; wikipedia.org; deichman.no
