Deși doar patru lung-metraje au apărut în regia lui Zvyagintsev, acestea au fost recunoscute cu numeroase premii precum Globul de aur pentru ultimul lui film, Leviathan, din 2014.
Primul film este:
Vozvrashchenie/The Return(2003)
Imaginile locurilor sălbatice în care doi copii își întâlnesc tatăl trimit parcă la o întâlnire originară. O întâlnire, confruntarea fiilor cu tatăl, ca o renaștere în care copiii și părintele se apropie pentru prima oară, simțindu-se, cunoscându-și reciproc prezența. Trecutul întunecat al tatălui, secretele, duritatea și agresivitatea lui complică apropierea fiilor de tată. Răul este originar, în apropierea și respingerea dintre fii și tată, în fascinație și violență, în iubire și ură. Strigătul de sfârșit în fața mării exprimă despărțirea finală căci confruntarea cu tatăl este începutul maturizării, dobândirea propriului drum. Fiii se întorc acasă singuri găsindu-și drumul către sine după confruntarea cu tatăl. Mezinului nu-i mai este frică de înălțime căci lupta împotriva părintelui l-a ridicat deasupra ei, interiorizând duritatea tatălui. Fiul cel mare ia locul tatălui la întoarcere și amândoi privesc fotografia veche cu ei, păstrată de părintele necunoscut atâta timp, o imagine a celor doi fii regăsită în cel care i-a abandonat, i-a regăsit, cu care s-au confruntat, au suferit, s-au bucurat, s-au despărțit accidental, întâmplător, dar recăpătându-și forța de a păși oarecum împăcați mai departe.
Al doilea film este Izgnanie/The Banishment (2007)
Imensitatea naturii nu reușește să acopere suferința și răul personajelor. Ploaia nu răcorește chinul sufletelor, ci accentuează suferința fiecărui personaj, căzând în continuu așa cum personajele se prăbușesc treptat sub povara răului provocat de propriile decizii, de lipsa de iubire și de hazard. Unele imagini sunt memorabile: copiii care compun un puzzle cu Buna Vestire în timp ce adulții așteaptă sfârșitul unui avort, pisica trecând alene peste puzzle, frământarea solitară, îndoielile cu privire la avort, copilul care citește celebrul imn închinat iubirii de apostolul Pavel, mama singură în agonia de după avort…Răsturnarea de situație de la sfârșit mai adaugă pe lângă alegerile, hazardul și iubirea insuficientă, încă o cauză a răului din noi: ignoranța, necunoașterea și neînțelegerea celuilalt. Sub povara vinovăției, împresurați de moarte, nu rămâne decât a trăi mai departe până la sfârșit.
Următorul film din 2011 este Elena.
Pentru a-și scăpa nepotul sensibil de greutatea serviciului militar, Elena ucide. Din iubire ucide o altă iubire, o iubire târzie față de un bărbat înstărit. Iar între cele două iubiri stau banii și confortul material oferit de o moștenire. Atunci când alegi între două iubiri nu poate decât să apară un calcul meschin ce va provoca oricum răul. Dacă nu există iubirea din imnul lui Pavel, iubirea christică ce le îndură pe toate, iubirea nu te ferește de rău, dimpotrivă. Dacă nu-l suporți, îl provoci. Iar binele aparent dat de confortul material, liniștea nepotului care privește de sus, de la balconul iubitului ucis de bunica sa, nu face decât să ascundă temporar răul, rău perpetuat încă o dată în lume cu scuza iubirii.
Cu speranța că nu va fi ultimul film – Leviafan/Leviathan(2014)
Personajul principal, Nikolay este un Iov al Rusiei contemporane. Filonul religios continuă și-n acest film, apărând parcă mai pronunțat, alăturându-se și fiind strâns legat de corupția administrației, politicienilor și justiției. Ca și Iov, Nikolay pierde tot: pierde proprietatea în urma unei exproprieri, este trădat de nevastă și de prieten, îi pierde pe amândoi, este acuzat pe nedrept de crimă fiind doborât de lupta cu sistemul corupt, își pierde și copilul ajungând ani mulți în închisoare…Ca și Iov îl întreabă pe Dumnezeu de ce…un călugăr îi povestește despre Iov și Leviathan…Prezența Leviathanului este simbolică: scheletul de pe marginea mării pe lângă care fuge fiul speriat și înfuriat de dorința mistuitoare, de iubirea tatălui pentru mama infidelă; apoi monstrul ce se ivește din mare când mama privește deznădăjduită spre depărtări, înainte de prăbușire…
Leviathanul este și sistemul corupt, ce-l zdrobește pe individul ce i se opune. Leviathanul este Leviathanul lui Hobbes care guvernează cu mână forte folosindu-se de justiție sau de religie împotriva opoziției. În film, judecătorii îi sunt aserviți primarului, episcopul îl sfătuiește pe primar să fie puternic cu adversarii fără să știe sau să fie interesat de context. Leviathanul este monstrul biblic, este balena Moby Dick al lui Melville cu care Ahab se luptă până la moarte. Răul cu care luptă Nikolay este prea complex pentru a-l învinge. Leviathanul este forța brutală căreia omul nu-i rezistă, monstrul pe care Dumnezeu i-l dă exemplu lui Iov(Iov-cap. 41,42) ca pe ceva pe care el nu-l înțelege și nu-l poate controla sau învinge. La fel pare și răul incontrolabil și de neînvins pentru Nikolay și ceilalți. ‚‚Dumnezeu le vede pe toate’’, zice reprezentantul sistemului corupt. Ca și în cartea lui Iov rămâne doar înțelegerea divină a răului, înțelegere inaccesibilă omului. Și totuși nu este Leviathanul făurit de om, susținut de oameni și schimbat tot de ei? Altfel, rămâne doar darul grației divine pentru Iov și așteptarea acesteia de către Nikolay închis pentru mulți ani din viață…
Surse:
Titlurile filmelor și anii: www.imdb.com
Surse foto:
blondycandywellness.com; breteastonellis.com; cine.ch; friday.az; gerrieswart.com; loopedmag.com; outnow.ch; suflet-fara-chei.blogspot.com; todiscoverrussia.com; ttaringa.bligoo.com; www.jaredmobarak.com; www.jigsawlounge.co.uk; www.pinterest.com; www.reelingreviews.com; www.telegraph.co.uk; www.youtube.com; www.ziarulmetropolis.ro; zacherybrasier.com
articol de Cătălin Spătaru
